Calatoria initiatica spre Erosul interior

venussimarte

Ultimile doua luni au fost marcate, din punct de vedere astrologic, de conjunctia Venus-Marte, inceputa pe 16 august la grad perfect si desfacuta pe 7 octombrie, cand Venus a pornit intr-o miscare aparent retrograda.

Cele doua planete, simbolizand energiile feminine, respectiv masculine, din fiecare dintre noi si modul lor de manifestare, s-au intalnit pe Cer dar si in interiorul nostru.

Daca ar fi sa ne uitam la ce s-a intamplat in Balanta acum doua luni, am putea traduce intr-un limbaj de poveste, ca Zeita frumusetii, a iubirii si a artei, l-a primit in casa sa pe puternicul si neinfricatul Marte. S-au indragostit atat de tare unul de celalalt, datorita mediului armonios in care s-au intalnit, a frumusetii ce-i inconjura si a cantecelor si poemelor de dragoste ce le-au fost inchinate si care le-a deschis inimile facandu-i sa zburde, incat au ales sa plece impreuna intr-o calatorie a iubirii. Asa se face ca pret de aproape doua luni au fost nedespartiti, mergand umar langa umar, sau unul putin in urma celuilalt, admirandu-se din toate unghiurile, cercetand fiecare perfectiunea celuilalt.

Si, pe nesimtite, au intrat in Scorpion. In locul in care in Marte s-a trezit dorinta ascunsa de a lua conducerea, de a domina si de a cauta si in profunzimea perfectiunii exterioare, in interior. Venus a parut incantata sa descopere laturi ascunse, misterioase ale calatoriei in doi. Ii placea sa descopere lururi noi despre ea si despre el. Ii placea sa il aiba aproape si se lasa purtata prin intunericul lumii ascunse, o provocare pe care Marte a primit-o cu neinfricare, dar Venus cu o strangere de inima.

Citește mai departe