Trimiteți comentatorii sportivi la dezvoltare personală

abusive_parentZilele acestea mă uit la tenis. În special urmăresc meciurile Simonei Halep. Nu e prima dată când observ mentalitatea comentatorilor (în special cei de la DolceSport, întrucât nu am Digi. Dar nici acolo nu cred că stau lucrurile altfel). Dar este prima dată când m-am decis să scriu.

După ce am auzit de 3 ori „totuși, Kerber este nr. 2 mondial”, la câte un punct pierdut de Halep, după câte un lung șir de puncte câștigate, m-am iritat. Cum mi-am făcut un obicei din asta, după ce mi-am manifestat clar enervarea, am stat să reflectez la motivul pentru care am reacționat așa.

Comentatorii sportivi au un element comun, care constă într-un soi de mentalitate de inferioritate. Ai noștri, indiferent de sport, „trebuie să reziste”, „totuși, au în fața cel/cea mai tare…”, „ceilalți sunt nr 1,2,3 mondial”, sunt, în mintea lor, de regulă, „zei” care se confruntă cu „muritorii români” ș.a.m.d.

Profu’ ar spune că responsabil ar fi mentalul colectiv, în care sunt acumulate toate experiențele de supunere, de atitudine infantilă, din perioada comunistă, când toți eram egali, și prea puțin îndrăzneau să se facă remarcați. Succesul individual nu era încurajat. Succesul era al echipei, al națiunii. În meciul de dublu, al Simonei și al Monicăi, de mai multe ori exprimările erau „punctele noastre”, „mingea căștigată de noi” etc.

I-aș putea da dreptate profului, până la un punct. Dar cred că ține foarte mult și de educație, de dorința individuală de a fi mai bun. De multe ori, sentimentul pe care îl am, ascultând comentariile de la televizor, în timpul oricărei competiții sportive, este că vorbitorii sunt plini de frustrări, de invidie, și par să meargă, inconștient, după principiul „dacă eu nu pot, să moară naibii capra vecinului.” Noi suntem învățați, încă, să fim în competiție cu ceilalți, și prea puțin în competiție cu noi înșine!

În timpul meciului cu Kerber, Cahill i-a spus Simonei să rămână pozitivă, să nu rămână într-o stare negativă. Să pună accentul pe serviciul pe care l-au repetat. S-a și văzut în setul 3, că toată energia negativă a pus-o în lovituri. Iar această capacitate de auto-reglare internă, pusă în practică, a dus-o pe Simona în finală.

Poate n-ar strica ca cei anagajați pe la canalele de sport, să meargă la niște ore de dezvoltare personală, să-și elaboreze atitudiea infantilă, să-i vadă pe adversari ca pe niște oameni, cu calități și defecte. Să devină maturi și să transmită telespectatorilor un sentiment pozitiv, de încredere.  Altfel, ca nație, vom rămâne mereu într-o poziție infantilă, incapabili să creștem și să ne asumăm responsabilități, să ne dorim să fim cele mai bune variante ale noastre, de la o zi la alta, „de la un meci la altul”. Nu spun că doar lor le-ar fi necesar acest lucru. Dar ar putea să înceapă, să dea un exemplu!.