Izbavirea omului este prin dragoste si in dragoste

“Ascunzandu-si gura in spatele gulerului ridicat, omul de langa mine mi-a soptit dintr-odata: <Daca ne-ar vedea sotiile in clipa asta! Sper ca o duc mai bine in lagarul lor si ca nu stiu prin ce trecem noi.>

Asta m-a trimis cu gandul la sotia mea. Si cum mergeam, kilometri la rand, tot impiedicandu-ne si alunacand pe portiuni inghetate, tragandu-ne unul pe altul in sus si mergand mereu inainte, fara sa rostim ceva, amandoi stiam ca fiecare dintre noi se gandea la sotia lui. Uneori priveam cerul unde stelele incepeau sa paleasca in timp ce lumina trandafirie a zorilor se intindea din spatele unei gramezi de nori negri. Sufletul meu se agata insa de chipul sotiei mele, pe care mi-l adusesem inaintea ochilor cu o claritate suprafireasca. O auzeam raspunzandu-mi, ii vedeam surasul, privirea sincera si datatoare de curaj. Fie ca era sau nu reala, privirea ei era insa mai stralucitoare decat soarele care tocmai rasarea.

Citește mai departe