Autobiografia lui Mark Twain

Biografiile și autobiografiile sunt unele dintre cărțile pline de savoare pe care îmi place să le citesc. La cea a lui Freud scrisă de Peter Gay am plâns. La autobiografia lui Mark Twain, de fapt „capitole” din autobiografia sa, am râs.

Huck Finn și Tom Sawyer au fost personajele care mi-au însoțit copilăria. Îmi amintesc și acum că în momentul în care am început să le citesc aventurile mama îmi spunea râzând momentele din cărți care au impresionat-o. Și acum, dacă stăm de vorbă, își amintește și râde cu poftă.

„Capitole din autobiografia mea” dezvăluie care sunt persoanele care l-au inspirat pe Samuel Clemens, numele real al lui Twain, pentru fiecare dintre personajele cărților sale. Și aduce completări fascinante despre locurile copilăriei, despre prietenii săi, despre adulții care au jucat un rol mai mare sau mai mic în modul în care a ajuns să privească lumea. Mărturisirea că lui îi plac liliecii care populau peștera la care mergea cu prietenii să descopereaur, m-a făcut să rd și să-mi spun „Hei, Sam, dacă ai știi ce trăim noi acum din cauza liliecilor!”

Impresionante sunt durerea și sinceritatea cu care vorbește despre fiica sa preferată, Suzy, autoarea primei sale biografii. Biografie din care Twain citează ca puncte de plecare pentru amintirile pe care cu atâtă generozitate le dezvăluie în articolele ce formează capitolele autobiografiei sale. Durerea pierderii ei o transformă cu delicatețea unui tată iubitor într-o împăcare pentru amintirea ei și pentru sufletul său îndurerat.

Un foarte fin observator al naturii umane, însoțește fiecare descriere a experiențelor sale cu emoții trăite și cu observații analitice retrospective. Intrarea în freamătul duelurilor, în ciuda atitudinii sale împotriva acestei practici a vremii, modul în care și-a susținut fratele mai mare financiar și emoțional, chiar dacă acesta mergea dintr-un eșec în altul, întâlnirile cu înalți demintari ai momentului, dar și cu alți scriitori, aventurile în Europa, dar și atmosfera de familie, constant însuflețită de copii și de relația cu soția sa sunt povești de sine stătătoare care arată o personalitate complexă, vie și cu o uimitoare capacitate de autoanaliză.

Spre finalul cărții chiar spune că pentru el este o activitate constantă aceea de a se analiza în raport cu ceilalți, în raport cu cine a fost și cine își dorea să fie, cum acceptă neajunsurile personalității sale și cum pune în evidență calitățile. Dintre care cea mai importantă este consecvența față de principii. Și o constantă a vieții sale rămâne umorul pe care îl descoperă sau îl redescoperă în discursuri ținute cu decenii în urmă, pe care caută să îl pună în evidență în orice scriere, dialog sau conferință.

Recomand cu mare drag Mark Twain – „Capitole din autobiografia mea” de la Editura Herald.