Atmosfera astrala in Saptamana Patimilor si de Paste!

Paştele sau Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor în general şi a Ortodoxiei în special, fiind o promisiune pentru om că, prin respectarea Legilor lui Dumnezeu, prin sacrificiul de sine, fiecare dintre noi poate păşi pe calea care duce spre Rai. În înţeles mistic este promisiunea îndumnezeirii noastre, a naşterii omului nou prin sacrificiul omului vechi, adică a renunţării la păcate, a trecerii de la acţiuni bazate pe instinct, la acţiuni mânate de Sfantul Duh care se manifestă prin oameni.

Postul Mare este considerat cel mai greu dintre posturile rânduite în creştinism şi este perioada de pregătire a sufletului şi minţii pentru renaştere. Privind această perioadă de abţinere din punct de vedere spiritual, este ca şi cum un alchimist îşi pregăteşte cu răbdare materia primă în creuzet, pentru metamorfoza din interiorul laboratorului său.

Citește mai departe