Problema intens dezbătută zilele acestea este decizia municipalității București, luată în colaborare cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar, de a amâna cu două zile începerea școlii, din motive ce țin de vreme. Marți va fi, conform previzunilor meteo, cea mai geroasă zi a acestei perioade.
Pe de o parte sunt părinții care salută această decizie și care propun chiar amânarea începerii școlii pentru data de 16 ianuarie.
De cealaltă parte sunt părinții revoltați, care spun că nu au cu cine să lase copiii acasă. Sau și mai rău „ce fac cu ei acasă”?
Acum, dacă lași copiii afară să se joace, în plin ger, s-ar putea să se îmbolnăvească sau s-ar putea să-și întărească sistemul imunitar. Dar este sub supravegherea ta, ca părinte. Tu îl îmbraci, tu știi cât poate rezista, îl ai sub observație. Și îți asumi consecințele, în cazul în care vor fi dintre cele grave. Deși e greu de presupus.
La școală însă, nu sunt supravegheați în permanență. De multe ori ies din clasă neîmbrăcați corespunzător. Nici închiși în școală nu este o soluție. În cazul copiilor de grădiniță lucrurile sunt într-o oarecae măsură diferite. Acolo sunt în permanență supravegheați. Dar chiar și așa, lucrurile nu sunt întotdeauna cum le-ar plăcea părinților. Mai vine câte un copil cu o răceală ușoară și în scurt timp jumătate de coelctiv este acasă, bolnav.
„Nu avem cu cine să-i lăsăm.” Să presupunem că nu este o bunică sau un bunic prin zonă sau o altă rudă. Sunt prieteni. Aici mi se pare interesant că oamenii par să nu trăiască într-un grup, ci singular, izolați. De regulă, prietenii au și ei copii. Când eram noi mici, părinții făceau cu rândul la supraveghere. În zilele noastre există, în cercul lărgit de cunoștințe, măcar o persoană care fie are libertatea de a-și organiza programul, fie își permite o bonă sau are o bunică sau pe oricine altcineva care stă acasă cu copilul/copiii. Mai există și varianta cu vecinii.
Ce uită părinții cu copii cu vârste de peste 6-7 ani? Aceștia, dacă li se dă ceva de făcut, li se lasă suficientă mâncare și sunt în prealabil învățați să nu deschidă ușa străinior, să nu stea pe geam sau pe balcon și să nu se joace cu aragazul pot sta foarte bine singuri acasă pentru câteva ore. Mai trebuie să fi învățat până la această vârstă numărul de telefon cel puțin al unuia dintre părinți și să îl sune atunci când resimte singurătatea. Copiii la această vârstă vor fi foarte încântați să simtă că adultul are încredere în el. Separarea nu este niciodată ușoară, dar dacă se face treptat și cu răbdare, copiii vor avea mai multă încredere în ei în viitor.
Esențial este ca cei mici să aibe ceva de făcut pentru care părintele să îl aprecieze și să îl laude când se întoarce acasă: să deseneze, să construiască, să aranjeze dulapul, să… orice! Și dacă întoarce casa „cu fundu-n sus” este un lucru pe care l-a făcut poate și cu scopul de a petrece timp cu părintele său, când acesta se întoarce acasă. Dacă este totul întors pe dos, este semn că odrasla se descură și singur și știe să respecte cele trei reguli de mai sus. Și este de apreciat!
În concluzie, părinții ar trebui să se gândească la binele copiilor și nu la confortul lor. Să învețe „să le dea drumul”. Și cel mai important, încă de când au decis să îl/îi aibe să pună accentul pe prevenție. Un părinte echilibrat nu doar că va găsi soluții dar va avea un copil educat să se descurce și singur de la 6-7 ani în sus.