La receptie

La unul dintre hotelurile la care am stat in ultima perioada am avut urmatoarea conversatie:

Momentul 1 – al cazarii:
Receptionista: – Buna ziua. Aveti rezervare?
Eu: – Da. Avem 4 duble si un single pe firma X
Receptionista: – Sa verific! Da. Cate persoane se cazeaza?
Eu: 9
Receptionista: – Cine plateste? Si cum?
Eu: – Firma care a facut rezervarile. Noi suntem invitati. Banuiesc ca va face plata prin Ordin de plata.
Receptionista: Sa verific. Da scrie ca plata prin OP.
EU: Multumesc.

Momentul 2 – intoarcerea de la masa. Nota: Doi dintre colegi au fost insotiti de jumatatile feminine.
Eu: – Vreau si eu cheia de la camera…
Receptionista: Pofititi.
Eu: – Multumesc.
Receptionista: Vreau sa vorbesc ceva cu Dvs. ca de la suflet la suflet.
Eu (usor mirata, iritata si grabita sa fac un dus):: Desigur. Spuneti-mi.
Receptionista: Stiti, in spatele hotelului, intr-o casa, locuieste seful hotelului, patronul cum ar veni.
Eu: Asa. Si?
Receptionista: Vreau sa va rog sa le transmiteti baietilor sa nu vina cu fete noaptea in hotel. Adica cu alte fete decat cele cu care au venit. Ca seful sta si se uita pe geam cine intra si cine iese si daca ii vede cu fete vine si ii scoate din camere. Ca s-a mai intamplat.
Eu (absolut socata): Stiti: Sunt sotiile lor. Mi-e greu sa cred ca vor veni cu alte fete. Plus ca o parte dintre noi vom pleca in noaptea aceasta.
Receptionista: Va rog sa nu va suparati pe mine, dar am simtit nevoia sa va spun. Astfel incat sa nu am probleme si nici Dvs.
Eu (incercand sa-mi revin din soc): Am inteles. Va multumesc ca m-ati anuntat.

Momentul 3 – Plecarea spre scena. Unii dintre noi cu tot cu bagaje.
Receptionista: Deja plecati?
Eu: Da. V-am spus de dupa-masa ca unii dintre noi vor pleca. Vor ramane cei doi cu sotiile.
Receptionista: Dar de ce plecati.
Eu: Avem concert. Dupa care preferam sa plecam la Bucuresti, fiecare la casa sa.
Receptionista: Am inteles. Sper ca nu v-ati suparat pe mine ca v-am zis ce v-am zis la pranz. Am vrut sa vorbesc cu Dvs. ca de la suflet la suflet ca sa ma intelegeti.
Eu (incepand sa ma irit din nou): Nici o problema. V-am inteles.
Receptionista: Si totusi plecati. De ce?
Eu: Pentru ca avem concert si apoi vrem sa ajungem la casele noastre, la familii.
Receptionista: Aaa deci sunteti artisti.
Eu: Da.
Receptionista: Si cine plateste camerele.
Eu (abtinandu-ma sa nu o iau la bataie): Firma care a facut rezervarile. Cum va spuneam. Noi suntem oaspeti aici.
Receptionista: Va rog sa nu va suaparati. Dar rezervarile le-a facut colega mea care-i mai aeriana. Eu sunt mai meticuloasa si vreau sa stiu exact.
Eu: Va inteleg. Acum trebuie sa plec. La revedere.

8 comentarii la „La receptie”

  1. Foarte tari momentele de la receptie :)):))….mai ales al 2-lea ;))…si in ziua de azi sunt curioasa de ce ti se pun 4000 de intrebari la receptia de la hotel!?….eu una innebunesc cand mi se intampla asta..

    Răspunde
  2. sfinte hristoase o dadeam cu capul de peretele plin de ceasuri de la receptie pana-i ieseau creierii pe nas!

    stau prost cu rabdarea, stiu…

    Răspunde
  3. Am avut parte si noi de personaje de astea penibile insa nu am fost asa de eleganti ca si tine 😀 Pe de alta parte asa cum nu se gasesc soferi, constructori sau profesori buni asa si lipsa unor persoane competente inclusiv la receptia unui hotel e „de inteles”…

    Răspunde
  4. au parte de o mare plictiseala saracele .mai ales atunci cand li se strica televizorul din receptie si pierd telenovela
    sunt de inteles nervii totusi :))

    Răspunde
  5. V-am prezentat varianta prescurtata. Fiecare replica a ei si raspuns al meu a fost exprimat de 3-4 ori in mod obsesiv in fiecare moment. La un moment dat s-a prins ca m-am enervat dar nu a impiedicat-o sa continue.
    Nu stiu daca se plictisesc sau pur si simplu asa sunt ele.

    Răspunde

Lasă un comentariu