Sunt o celula! Ce ma fac?

humandna

Zilele trecute am avut o conversatie foarte placuta cu prietena mea C. de la Deva, o conversatie care a avut ca ubiect central si principal viata si cum se transmit calitati si defecte din generatie in generatie, cum ne trezim ca proprii nostri copii manifesta particularitati ale stramosilor nostri si cum noi, la randul nostru descoperim, cautand sa aflam detalii despre inaintasii nostri, ca manifestam calitati si defecte ale unor persoane pe care noi nu le-am cunoscut, dar care au fost prezente in vietile bunicilor sau parintilor nostri.

In urma acestei conversatii mi s-au cristalizat mai multe idei. Pornind de la faptul ca, este demonstrat genetic transmiterea unor caracteristici fizice si biofizice din generatie in generatie, la fel ne sunt transmise din generatie in generatie caracteristici ce tin de comportament si caracter. Mai mult decat atat, mostenim si problemele pe care le-au avut si nu le-au rezolvat, din punct de vedere spiritual, stramosii nostri.

Asa cum spunea si Ghandi, schimbarea trebuie sa inceapa cu fiecare dintre noi. Prietena mea spunea ca, oricat de mult ti-ai dori sa cunosti lumea si sa fii fericit, nu ai cum sa o faci pana nu te cunosti pe tine, pana nu iti cunosti familia si neamul. Totul incepe cu tine si cu framantarile tale, cu nereusitele si succesele tale, cu bucuriile si tristetile tale.

Vorbind cu ea mi-am amintit ca multa lume cauta sa afle care ii este scopul in viata, care ii este misiunea personala. Exista un moment in viata in care fiecare isi pune intrebarea “Cine sunt Eu?”. Unii persista in cautarea raspunsului. Altii se iau cu “alte treburi” mai importante. Cei din prima categorie cauta sa gaseasca scopul in viata si adesea i-am auzit spunand “imi doresc sa ii inspir pe ceilalti”. Dar de ce sa ai un astfel de scop? Cei care au devenit inspiratie pentru ceilalti nu-si facusera un plan pentru asta. In proportie de 100% au facut ceea ce au stiut mai bine si au facut-o cu placere, din suflet. Si abia apoi s-au trezit ca sunt “un model” pentru altii.

O alta idee ce a reiesit in urma discutiei a fost alta. Unicitatea fiecaruia dintre noi este demonstrata si genetic. Nu, nu suntem la fel, oricat de mult si de des am auzi aceasta teorie. Suntem unicate care vibram pe diferite frecvente. Este adevarat ca unii vibreaza la fel, motiv pentru care se si “aduc impreuna”. Dar nu suntem la fel.

Fac o paralela cu corpul uman. Corpul nostru este un tot. Dar totul este format din parti: inima, plamani, rinichi, creier, ochi etc. Fiecare organ… mai precis, tot ceea ce compune corpul nostru este format din celule. Fiecare celula este “programata” sa functioneze conform cerintelor zonei, organului din care face parte. Spre exemplu, o celula din inima ajunsa in stomac, ar fi considerata un intrus, si toate celule din stomac ar “complota” sa o “excluda”, sa o “distruga”. Asta nu inseamna nici ca celula inimii este rea, nici ca cele ale stomacului sunt agresive. Ci pur si simplu nu este locul ei acolo.

Extrapoland la oameni am putut sa conturez ceea ce imi era greu de explicat altfel. Oamenii sunt de vibratii diferite, vibratii determinate de cunoasterea si experienta de viata pe care o au. Ne adunam in grupurile de oameni cu care rezonam la fel, gandim la fel si cu care experimentam situatii care ne duc spre un alt grad de constientizare.

Pornind tot de la biologic exista deosebiri din punctul de vedere al grupelor sanguine. Cineva cu grupa de sange AB poate fi “ucigas” pentru cineva cu grupa 0, in cazul unei transfuzii de sange. Asta nu inseamna ca persoana respectiva este ucigas, ci doar ca nu este compatibil, din acest punct de vedere, cu cea de a doua persoana. Sunt diferite si se manifesta diferit, intr-un mod pe care mintea omului normal nu o poate percepe, dar pe care stiinta a demonstrat-o.

Atunci cand incercam sa ii facem pe altii sa inteleaga felul nostru de a vedea lucrurile, cand o facem brutal si fara consideratie pentru sentimentele lor, pentru experientele pe care le-au trait, pentru cunoasterea pe care au dobandit-o suntem precum celula de inima ajunsa in stomac. Vom respinsi si vor incerca sa ne distruga. De ce? Nu pentru ca acei oameni ar fi rai sau pentru ca noi am fi niste ciudati sau niste rai. Ci pur si simplu pentru ca “nu suntem din acelasi aluat”, chiar daca facem parte din acelasi organism imens, numit Univers, nu avem aceeasi viziune si acelasi grad de perceptie a vietii.

Inima are rostul ei, stomacul il are pe al sau, muschii la fel. De creier ce sa mai vorbim. Expresiile populare de tipul celor care spun ca “dragostea trece prin stomac”, sau “gandeste cu ceea ce are in pantaloni” si asa mai departe, nu fac decat sa creasca tensiunea interioara, nu numai la nivel fizic, dar mai ales la nivel energetic si emotional.

Concluzia noastra a fost si este: daca sunt o celula a ochiului, sa nu incerc sa inteleg ce inseamna a fi rinichi, pana nu cunosc indeajuns ce inseamna sa fii ochi. Si asta s-ar putea sa nu se intample prea curand. Mai mult decat atat, sa ma bucur ca sunt ochi si ca, prin mine si cu ajutorul meu, proprietarul corpului din care fac parte se poate bucura de experientele vietii.

Sfatul meu: nu va doriti sa fiti altceva decat ceea ce sunteti. aflati in primul rand cine sunteti, din ce grup de suflete faceti parte. Apoi lucrurile vor fi mai simple! Daca, dupa un timp, se dovedeste ca ati parcurs niste experiente care v-au dus la un alt nivel, s-ar putea sa descoperiti alt rost al vietii voastre.

Sa ne iubim pentru ca suntem unici. Sa ne iubim pentru ca suntem diferiti! Sa ne iubim propriile experiente de viata pentru ca prin ele ne transformam, ne metamorfozam. Sa ne iubim durerea si suferinta in egala masura cu bucuria si fericirea! Sa ne pastram in echilibru!

Cu drag,

Andreea

Un comentariu la „Sunt o celula! Ce ma fac?”

Lasă un comentariu