Relatia unui nativ cu nativii altor zodii

S-a nascut o metoda

Aceasta conferinta se concentreaza in jurul prezentarii metodei pe care o folosesc pentru previziunile astrologice din revista AstroGlob. Nasterea tehnicii coincide cu propunerea de colaborare cu aceasta revista. Cerintele erau acestea: “ne intereseaza previziunile pentru relatiile dintre nativii zodiilor, pentru o luna intreaga, previziuni care sa nu tina cont de natura relatiei dintre cei doi nativi. Pot sa fie vecini, prieteni, frati, iubiti, colegi sefi”.

Am acceptat cu bucurie provocarea. Am inceput prin a analiza tranzitele pentru intervalul solicitat, si, ca si cum as face o previziune lunara, am extras ideile principale ale planetelor in zodii si aspectele pe care le fac intre ele.

Pasul urmator a fost acela de a deschide in paralel doua aplicatii. Una principala, care il vizeaza pe nativul ale carui relatii cu celelalte zodii le analizam, iar cea de a doua cu nativii celorlalte zodii.

Aici intervine partea empatica a astrologului, capacitatea de a se pune in pielea celui cu Soarele dintr-o alta zodie decat zodia proprie. Astfel, rand pe rand, am jucat rolul celor 11 zodii, celelalte decat cea a Geamanului, care ma guverneaza ca fiinta. Un rol la fel de simplu de judecat este cel al Ascendentului.

Dupa ce am predat previziunile pentru primul numar, Valeriu Panoiu m-a intrebat ce metoda am folosit. I-am explicat ca nu stiu vreo metoda anume, dar am pornit ca si cum as fi facut previziunile simple pentru fiecare nativ. La intrebarea mea daca exista vreo metoda care sa fie folosita in mod curent, raspunsul a fost nu.

Folosesc doar “galbenusul”

In realizarea previziunilor folosesc sistemul de case egale. Voi numi Nativul 1, nativul pentru care realizez previziunile relatiilor sale cu nativii celorlalte zodii si Nativul 2, cealalta persoana cu care are o relatie. In astrograma Nativului 1, planetele personale in tranzit, sa spunem, activeaza casa a VII-a. Deducem ca preocuparile sale in luna respectiva vor fi legate de colaborari de orice fel, de partenerul de viata, de prietenie etc. Va cauta sa imbunatateasca relatiile existente sau sa inceapa unele noi. In astrograma Nativului 2, aceleasi planete, cu exceptia cazului in care cei doi nativi fac parte din acelasi semn zodiacal, vor activa o alta casa si un alt sector. Pe mine ma intereseaza ce fel de energii declanseaza planetele aflate in zodia respectiva si relatiile pe care le au cu celelalte planete.

Zodia este “scena” in care planetele sunt “actorii”.

Sau ne imaginam ca, realizand o prajitura, avem nevoie doar de galbenusul oului, nu si de albus. Galbenusul este esenta vietii oului, este cel care da aspectul puiului, culoarea penajului, creasta, ciocul etc. Albusul este placenta.

In cazul nostru, “albusul” este zodia in care se dezvolta “galbenusul”.

Aspectul dinamic este dat de prezenta planetelor in zodii. In analiza mea, iau in calcul acest aspect cand vine vorba de Nativul 2 si sectorul de viata pe care il activeaza in astrograma lui. Cand il pun in “relatie” cu Nativul 1, important este ce casa este activata din astrograma acestuia, de aspectul dinamic din astrograma Nativului 2.

Am convenit ca in astrograma Nativului 1, in perioada analizata, este activata casa a VII-a. Dar in astrograma Nativului 2 este activata, spre exemplu, casa a III-a. Cand le pun in relatie cele doua astrograme, “galbenusul” Nativului 2, il asez in casa a III-a a Nativului: 1. Asta ne poate arata ca cei doi pot construi o relatie armonioasa comunicand simplu si relaxat despre evenimente si persoane familiare, despre calatorii placute. Pot chiar programa o iesire in afara orasului in perioada de week-end.

Daca in astrograma Nativului II, spre exemplu, este activata casa a VIII-a, preocuparile acestuia vor fi specifice casei a VIII-a. Aducandu-i in “relatie” pe cei doi nativi, putem considera ca Nativul 1 isi va putea satisface nevoia de relatie, consiliindu-l pe Nativul 2 in problemele specifice casei a VIII-a.

Incercand sa sintetizez, spun ca din astrograma Nativului 2 preiau elementele principale date de zodie si casa si le pun in casa corespondenta din astrograma Nativului 1, neluand in calcul zodia acestuia.

Cand vorbim de nativii aceleiasi zodii, lucrurile par mai simple, pentru ca aspectele sunt aceleasi in ambele astrograme. In acest caz, empatia este dublata de intuitie si anticipez cum as putea comunica cu celalalt “in oglinda”. Putem vorbi aici de punerea in aplicare a celebrei “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. In aceasta situatie, partea intunecata a zodiei activeaza cel mai bine.

Continuarea in revista Astrele!

 

Lasă un comentariu