Luna Plina in Varsator – 2 august 2012

Pe 2 august 2012, la ora 6:27 ora Romaniei, are loc evenimentul astrologic de Luna Plina in Varsator. Ascendentul evenimentului se afla in Leu, in conjunctie cu Soarele.

Este un eveniment important care ne afecteaza propria individualitate si relatia cu ceilalti, in special pentru ca opozitia luminariilor se afla in conjunctia cu Axa Ascendent-Descendent, dar si pentru trigonul pe semne de Aer in care Luna este implicata alaturi de Lilith si Jupiter din gemeni si Marte din Balanta.

Soarele in casa a XII-a a lucrurilor ascunse dar in conjunctie la un orb de 3 grade  cu Ascendentul, domina individualitatea noastra, personalitatea, acele detalii care ne diferentiaza de ceilalti conturandu-ne unicitatea.

Este o Luna Plina in care dam nas in nas cu noi. Fie ca o facem asumat privindu-ne in oglinda, fie ca suntem pusi in situatii in care nu mai avem cum sa ne ascundem, ne vom intalni fata in fata cu propria noastra personalitate care include si acele parti din noi pe care nu am vrea sa le cunoasca oricine, acele parti de care ne este rusine sau care ne fac sa palim atunci cand, de fapt, noi vrem sa stralucim.

Soarele in astrologie vorbeste despre „mine”,  despre acel „eu” care ma caracterizeaza si despre care pot sa vorbesc fara probleme pentru ca este la vedere. Cand este in Leu, adica in domiciliu, aceste „eu” este mandru pana la trufie, este vanitos, este  creativ pana la limita identificarii cu imaginea lui Dumnezeu atotputernic, ii palce sa-si etaleze realizarile pana la marginea de sus a laudaroseniei. Acest Soare, aceasta individualitate, are nevoie sa ii fie recunoscuta originea sa regala, acea picatura de sange albastru care il face unic pe acest pamant sai care ii ingaduie sa pretinda atentie si consideratie.

Luna in Varsator indica o emotionalitate puternic orientata catre umanitate, catre idealuri de salvare a omului si a mediului in care acesta exista. In acest sector zodiacal, emotiile cauta sa atinga un prag de sus al armoniei si al fericirii universale, fara sa calculeze riscurile, fara sa contorizeze „pagubele sau victimele colaterale”. Daca scopul este atins, nici un sacrificiu nu este prea mic. desi suferinta nu este ceva pe care sa  admita, sa o inteleaga si sa o accepte la nivel profund, este inconjurata de ea si o determina sa gaseasca solutii pentru vindecarea ei la nivel de societate, statal, mondial, si de ce nu, universal.

Scriam aici ca de aceasta Luna Plina vom remarca ca putem fugi si ne putem ascunde de oricine, dar de noi insine si de Dumnezeu nu putem. Fie ca ne place, fie ca nu, dam nas in nas cu cine suntem cu adevarat. Vom fi pusi in fata in fata cu acele caracteristici ale personalitatii noastre care nu sunt atat de placute dar care sunt suficient de puternice pentru a ne atrage atentia.

Putem fi pusi in situatii in care sa raspundem pentru anumite fapte ale noastre si pentru anumite vorbe ale noastre. In special cu consecintele acestora, mai ales in situatiile in care le-am evitat, nu le-am acordat atentie, le-am ignorat sau le-am considerat nesemnificative.  Dupa fapta si rasplata spune vorba din popor. Nu vom fi pusi neaparat in situatii similare cu cele in care au fost cei din preajma noastra, dar vom avea posibilitatea sa vedem limpede ca lumina zilei emotiile si sentimentele pe care le-am trezit in ceilalti.

Este o Luna Plina a promisiunilor. Daca le-am facut si le-am respectat, vom primi onoruri si recompense mai mult decat am fi visat. In schimb daca am facut promisiuni si nu le-am respectat, vom fi nevoiti sa ne tragem singuri la raspundere si sa ne confruntam cu propriile noastre vorbe desarte.

La 7 grade distanta de Soare, in Leu si in casa a XII-a a momentului, se afla Mercur in miscare retrograda despre care am scris aici. Acest aspect poate duce la situatii in care sa fim jigniti fara motiv, sa fim confruntati cu persoane pe care le-am jignit candva in trecut si cu care nu ne-am incheiat „socotelile” prin cainta, dar mai presus de toate, suntem pusi in situati de a ne cai pentru toate acele incalcari ale Legilor Divine  pe care le-am facut cu buna stiinta. Efectul de bumerangal propriilor vorbe, promisiuni, juraminte este puternic. Tot ce am spus, promis, jurat si nu am respectat, se intoarce la noi fie sub aceeasi forma fie sub o forma similara care sa ne aminteasca de modul in care am „gresit” in fata lui Dumnezeu, a legilor pe care le-am incalcat.

Trigonul de Aur pe semne de aer care se formeaza pe cer intre Luna din Varsator, Jupiter si Lilith din Gemeni si Marte din Balanta este un aspect care favorizeaza activitatea mentala in scopul manifestarii libere a spiritului.  Un trigon pe semne de aer care implica emotionalitatea, curajul, abundenta si speranta, credinta, aspiratiile inalte, nu face altceva decat sa favorizeze ideile indraznete, igeniozitatea, intuitia, creatia si comunicarea. Aceasta Luna Plina favorizeaza actele artistice, scriitorii, artistii plastici sau actorii. Ii favorizeaza pe toti aceia care lucreaza cu publicul prin intermediul cuvantului.

Semnificatia gradului sabian al pozitiei Lunii este „Un om care pentru un timp a intruchipat un ideal popular este facut sa realizeze ca nu este acel ideal ca persoana.”  Iar mesajul cheie este: „Nevoia de a lucra cu fiinte umane ca persoane, mai degraba decat ca ecrane pe care s eproiecteaza visul si idealul”. 

Semnificatia gradului sabian al pozitiei Soarelui este: ” Dimineata devreme, roua straluceste in soarele ce inunda campiile”. Iar mesajul cheie este: „Sentimentul exaltat ce rasare in interiorul sufletului individului care a trecut cu succes prin noaptea lunga ce i-a testat puterea si credinta”. Sursa: Dane Rudhyar – O Mandala Astrologica – Editura Herald

Si semnificatiile gradelor sabiene trimit la meditatia legata de cine suntem cu adevarat, care sunt iluziile pe care ni le-am creat legate de noi si personalitatea noastra, cate dintre asteptarile si temerile noastre le-am proiectat pe ceilalti. Cata suferinta am produs in jurul nostru prin identificarea cu o imagine de sine care nu a fost si nu este in acord cu fiinta noastra, cu acea parte profunda a existentei noastre care ne tine in permanenta legati de Divinitate!

Cei care vor simti cel mai puternic efectele Lunii PLine sunt nativii din Varsator si din Leu pentru care activitatea onirica poate aduce raspunsuri la intrebarile existentiale. Varsatorii sunt confruntati cu propria emotionalitate, cu trairile interioare puternice care pot tine de spulberarea unor idealuri si ale unor asteptari, vise sau sperante. Se pot simti „in umbra partenerului” ceea ce ii face sa fie revoltati.  Leii sunt cei care stralucesc, dar nu intotdeauna stralucirea este autentica, din interior. Poate fi o poleiala, haine „false”, de care se vor dezbraca de voie sau de nevoie. Un subiect bun de meditat pentru acesti nativi poate fi povestea „Hainele cele noi ale imparatului”.

Puternic vor fi influentati si nativii celorlalte doua semne fixe: Taur si Scorpion. Fiecare dintre ei va simti influenta puternica a acestui eveniment astrologic in familie si in cariera. functie de modul in care au lucrat cu ei insisi pot avea rezultate remarcabile in aceste doua domenii de viata. Cei care nu s-au lamurit cine sunt si ce vor, ar putea avea parte de confruntari intense cu membri familiei sau cu superiorii sau partenerii de afaceri.

Afectati sunt si nativii celorlalte doua zodiide Aer, Gemeni si balanta,  prin intermediul Trigonului care se formeaza in semnele lor. Vor fi activi, vor cauta sa cunoasca metode prin care sa comunice, sa invete lucruri noi, sa-si manifeste ingenuozitatea si intuitia.

Celelalte semne, Berbec, Rac, Fecioara, Sagetator, Capricorn si Pesti, vor fi influentati de energiile acestei Luni Pline, dar cu o intensitate mai mica.

Este important de retinut ca un factor esential in identificarea modului in care Luna Plina isi lasa amprenta la nivel individual este harta natala, modul in care planetele in tranzit formeaza aspecte cu planetele natale.

O Luna Plina inspirata tuturor!

Sursa foto: http://patriciaballentine.com/