Am citit una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre un diagnostic de cancer primit într-o perioadă în care nimeni nu și-ar dori să audă aceste cuvinte.
Povestea este a actriței Amanda Peet și a apărut pe site-ul și poartă titlul Sezonul meu de Ativan. De la primele cuvinte ești aruncat într-o lume a vulnerabilității și te întrebi vrei nu vrei cum este posibil ca oameni celebri să se autodezvăluie cu atâta ușurință, să vorbească atât de simplu și de direct despre gândurile și emoțiile pe care le încearcă în încercările pe care propria viață le aduce.
Amanda Peet a primit diagnosticul de cancer într-o perioadă în care ambii săi părinți erau în pragul morții, fiecare pe o coastă a Americii. Poate că a ajutat-o faptul că a făcut o psihanaliză. Poate a ajutat-o relația bună și intimă pe care a avut-o cu mama ei, o relație a două persoane care erau amândouă implicate într-un proces de psihanaliză. Mai mult chiar, propria sa mamă se afla în procesul de formare în psihanaliză.
Peet vorbește despre cât de deschisă era relația cu mama sa. Își spuneau cele mai intime experiențe, discutau despre conceptele psihanalitice și interpretau tot de la vise și acte ratate până la experiențele de zi cu zi. O relație la care, poate, multe femei tânjesc să o aibă sau să o fi avut cu propria mamă. Dar care arareori o întâlnești inclusiv, sau mai ales în mărturisirile din psihoterapii.
Mărturiile sunt atât de intense încât uneori am avut nevoie să iau pauză de citire și să reflectez la experiența descrisă. Scrierea Amandei Peet este vizuală, fără a avea multe detalii, și în același timp expresivă. Este aproape imposibil să nu vezi cu ochii minții cum este tatăl său scos din apartamentul în care a locuit peste 30 de ani, reacția copiilor săi când află vestea bolii, sau cum învie pentru câteva minute de privit ochi în ochi relația cu mama ei a cărei boală a stat ca un zid între lumea sa și realitatea relației cu fiica sa.
Tot articolul, întreaga mărturisire este de o tulburătoare sinceritate și este puțin probabil să lase pe cineva indiferent. Mă gândesc că nu întâmplător îmi place atât de mult de ea ca actriță. Formarea, lectura și practica m-au antrenat să recunosc oamenii care au o analiză personală încheiată. Când o și mărturisesc mi se pare o declarație de dragoste față de propria persoană. Cu fiecare artist, cu fiecare persoană publică care își mărturisește parcursul și demersurile psihoterapeutice, există speranța ca măcar o altă persoană să fie motivată să înceapă un astfel de proces.
Să citiți povestea Amandei Peet. Mi se pare una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste aduse propriei persoane, propriilor părinți, propriei familii și, într-o perspectivă mai largă, o declarație de dragoste adusă vieții însăși.