Viețile prințeselor ne atrag deseori poate pentru a verifica dacă chiar „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” sau poate pentru a ne demonstra că și deținătorii de „sânge albastru” se confruntă cu probleme în viață ca noi toți ceilalți.
„Amintirile unui prințese rebele din familia Romanov” ne arată că cea de a doua parte este cea reală. Olga Romanoff, secondată de istoricul Coryne Hall, povestește viața familiei sale din Rusia, mai apoi din exil și viața pe care a dus-o ea ca parte din marea familie regală europeană. Nici un membru al familiei extinse nu a trăit fericit până la adânci bătrâneți alături de jumătatea aleasă. Deseori au divorțat și s-au recăsătorit de 2, 3 ori.
Remarcabil este efortul de a reface arborele genealogic. Date fiind originile sale princiare, documentele, printre care și articole de ziare, i-au făcut demersul mult mai ușor. Mai puțin ușor a fost, însă, demersul de a recupera bijuteriile sau documentele care atestă că familia sa este proprietara unor terenuri aflate pe teritoriul Rusiei sau al Crimeei. M-a impresionat o secvență în care replica autorităților de la Moscova, la afirmația unuia dintre membrii familiei „Știți că 90% dintre viile din Crimeea aparțin familiei noastre”, a fost „Știm. Dar dovediți-o!”
Nu știiu dacă scriitura originală are un aer infantil sau e doar traducerea. Cert este că sunt pasaje întregi care par a fi scrise de un copil de 10-12 ani. E drept că prințesa mărturisește că educația sa a lăsat de dorit. Principala cauză fiind teama mamei sale de a o lăsa la o școalăcu internat sau la orice școală. Cu o mamă posesivă, care proiecta pe unicul său copil experiențele sale traumatizante din perioada în care a locuit la un internat, era greu să dezvolți vreun interes față de studiu. În schimb, Olga era pasionată de călărie.
Un alt detaliu iritant, care cred că ține totuși de traducere, este acela că, vorbind despre tatăl său, prințul Andrei, de cele mai multe ori folosește apelativul de alint „tati”. Iritant pentru că la momentul în care a scris cartea prințesa Olga trecuse de 60 de ani. În original poate fi „daddy”.
Recenziile cărții promit o lectură amuzantă. Și da, sunt momente în care vrei nu vrei te amuzi imaginându-ți, spre exemplu, o copilă plimbându-se cu poneiul prin casă și ieșind în întâmpinarea poștașului călare pe animal.
Familia sa a dus o viață grea, fiind adesea nevoiți fie să apeleze la ajutorul neamurilor regale din întreaga Europă, fie să vândă bijuteriile imperiale sau alte obiecte care, pentru că purtau însemnele Romanovilor, stârneau interesul celor bogați. Mama sa spera că fiica sa se va căsători cu un bărbat cu bani și astfel vor scăpa de datorii și vor putea păstra multe dintre bunurile moștenite.
Prințesa pretinde că încă din copilărie comunica cu fantomele din casa părintească sau din orice altă casă în care a ajuns vreodată să locuiască. Dacă e adevărat sau e doar un element de marketing pentru expoziția pe care a organizat-o în casa părintească, nu am de unde să știu. M-a amuzat însă imaginea cu ea amenințând fantomele că dacă nu se potolesc și nu lasă chiriașii sau vizitatorii în pace, vinde casa unui om bogat.
Una peste alta e o lectură plăcută de weekend. Și o lectură care ne arată că viața unei familii imperiale, deși încercată și amenințată cu distrugerea, poate fi pitorească.