A trecut ceva vreme de cand nu am mai citit un articol atat de frumos, de bine scris si de documentat ca acesta. Multumesc autoarei, Galina Turtureanu, si revistei www.ralix.ro, pentru permisiunea de a-l publica partial si aici. Voua va doresc lectura placuta si sa fiti fericiti pe calea cautarii fericirii!
„Viata trebuie traita pentru dobandirea fericirii”(Epicur)
Ma numar printre cele cateva miliarde de oameni de pe Pamant care doresc si viseaza sa fie fericiti. Ba mai mult: contemporanii mei nu sunt singurii care au pretentia de a gusta din pocalul fericirii. Nu avem, prin urmare, nici un merit in debutul epopeii fericirii! Inca din vremurile deja apuse ale omenirii, fericirea, intr-un fel sau altul, a fost si va ramane pentru totdeauna idealul vietii fiecaruia dintre noi, deoarece, asa cum spunea cineva,”fericirea este blestemul, binecuvantarea si calea noastra”. Iar Toma din Aquino nu uita sa ne atentioneza ca „activitatea suprema in viata o constituie cautarea fericirii”. Diferenta cea mare insa – deoarece exista o mare diferenta „cantitativa”- intre dorinta de fericire a stramosilor nostri si noi, animatorii sec.XXI-lea, e ca noi ne dorim mult mai multa fericire decat ei, iar „fericirea” noastra comporta alte caracteristici si nuante de sens decat „fericirea” lor. „Calitativ” si „cantitativ” circulam pe alte orbite ale fericirii decat Aristotel sau stra-stra-strabunica noastra.
Dar ce presupune a fi fericirea?
Aceasta „datorie” primita de fiecare dintre noi inca de la nastere? Stiu ca la aceasta intrebare atat de generala este practic imposibil sa raspunzi, deoarece sensul fericirii de-a lungul timpului, asupra caruia s-au aplecat cele mai luminate minti ale omenirii, nu are si nu poate avea o definitie clara, general valabila. Tocmai in aceasta flexibilitate semantica, aproape personalizata pentru fiecare dintre noi si rezida taina fericirii: cautarea individuala a fericirii.
Cele cinci mari religii ale lumii – hinduismul, budismul, iudaismul, cerstinismul si islamismul -, precum si un intreg sir de scoli si curente filozofice din antichitate (epicurismul, stoicismul, utilitarismul etc.), apoi precursorii lor din secolele urmatoare, au tot incercat o interpretare exhaustiva a fericirii si nu au ajuns la un consens. Iar omul modern al zilelor noastre e si mai departe de intelegerea naturii ascunse a fericirii.
Tot ce cunoastem despre fericire, in acest secol al tehnologiilor, al recordurilor ametitoare si al vitezei din ce in ce mai sufocante, este … ca stim ca nu o stim! Ne dorim ceva ce ne poate apartine, de care sa ne bucuram, ceva ce ar face parte din natura noastra, dar de care, gradual, de-a lungul timpului in surzenia si orbirea noastra fata de noi insine, ne-am indepartat. Ne-am ratacit de ceea ce nu stiam ca putem avea , seminta si darul fericirii, si doar ajungand buimaci sa simtim raceala golului nostru interior, am inteles ca nefericirea noastra vine din alegerea gresita a caii pe care trebuie sa calatorim in aceasta viata in cautarea fericirii.
Problema cred ca a survenit atunci cand am facut uz de un soi de management al sentimentelor noastre in scopul obtinerii fericirii: avem un scop, stabilim un plan. Vorba Estherei Perel: ”Daca stii ce vrei, stii cum sa obtii acel ceva”. Doar ca aflarea fericirii umane nu are nimic in comun cu …un plan de actiune bine stabilit .
Fericirea tine de misterul inimii fiecaruia si nu face intotdeauna casa buna cu ratiunea. Apoi, din prea mult elan de actiune combativa, am confundat fraudulos fericirea cu placerea, iar o armata intreaga de psihologi, economisti, sociologi vin sa intareasca aceasta confuzie. Fericirea, asa cum o intelegeau vechii intelepti, verificata de peste 2000 de ani, este cat se poate de simpla, aproape banala: sa fii multumit cu ceea ce ai, dar acest „ce ai” presupune nu o lâncezeala existentiala, ci indeplinirea unui sir intreg de idealuri, scopuri inalte, un efort neincetat de a ne face mai buni pe noi insine si, intrinsec, lumea din jurul nostru.
Fericirea consta in final in desavarsirea noastra personala si impacarea cu noi insine! Fericirea presupune o viata implinita! Ramanand surzi si sfidatori la incelepciunea de veacuri a omenirii, unele scoli de psihologie (University of Illinois) si economie (University of Southern California) au ajuns chiar sa le reproseze voalat anticilor ca nu au fost capabili sa gaseasca o formula clara a fericirii asa ca, bineinteles, oamenii de stiinta ai zilelor noastre vor ignora prevazatori acele tipare antice de gandire, care nu le sunt de niciun folos. Oare ar trebui sa le fie rusine anticilor pentru neputinta lor intelectuala si bagajul lor de intelepciune atat de „nefolositor” noua ?!
Fericirea a fost cu non-salanta scoasa din zona inimii, locul ce-i apartine prin definitie, si inghesuita fortat in zona rationalului pentru …a putea fi …cuantificata. Noi avem nevoie de cifre concrete si nu de trairi. Fericirea pentru omul zilelor noastre a devenit un concept perfect cuantificabil!
Continuarea in revista www.ralix.ro.