Alchimistii au fost perceputi dintotdeauna ca niste personaje misterioase, inzestrate cu capacitati extrasenzoriale, dezvoltate in timpul activitatilor pe care le desfasurau in intimitatea laboratoarelor lor de studiu. Obtinerea Pietrii filosofale si transmutarea metalelor in aur sunt principalele activitati asociate alchimiei.
Printre cei mai de seama alchimisti ai lumii este Nicolas Flamel, pe al carui nume s-a construit o legenda. A trait in sec al XIV-lea, a lucrat ca librar si copist si avea propria pravalioara de carti, un lucru foarte rar in acele timpuri, cand cititul si cartile erau „beneficii” ale statutului nobiliar sau ale clericilor. El nu a facut parte din nici una dintre aceste categorii.
S-a casatorit cu singura femeie pe care a iubit-o, o vaduva instarita, Perenelle, alaturi de care si-a petrecut intreaga viata cautand „secretul alchimic”. Inceputul calatoriei sale prin tainele alchimiei este dat de primirea unei carti enigmatice, „Cartea lui Abraham Evreul”. Macinat de dorinta de a deslusi enigmele inscrise in aceasta carte, pleaca intr-o calatorie inc are intalneste un evereu batran care il ajuta sa gaseasca „algoritmul de descifrare” a mesajelor ascunse.
A ramas pana in zilele noastre un mister cum, Nicolas Flamel, un simplu librar si copist, impreuna cu sotia sa, din putinele resurse pe care le aveau, au reusit sa faca donatii importante persoanelor cu probleme, au construit si au reamenajat biserici si azile. Desi nu a fost demonstrat niciodata, Flamel a fost banuit de faptul ca a descoperit metoda prin care poate transforma orice metal in aur. Un aport important in construirea legendei in jurul numelui lui Flamel si a frumoasei sale sotii, l-au avut si anluminurile cu care si-a decorat sau a marcat propriile proiecte.
In „Cartea figurilor hieroglifice” Flamel descrie drumul pe care el si sotia sa l-au parcurs in cadrul procesului de cautare spirituala, justifica folosirea unor anumite personaje, anumite culori si anumite pozitii, interpretandu-le ca pe etape importante in procesul de evolutie.
In „Dorinta dorita” Flamel pune „cap la cap” si desluseste informatiile pe care le-a desprins din cele mai importante manuscrise care i-au trecut prin mana, deslusind procesul alchimic al combinarii celor patru elemente, rezultatele intermediare care arata daca practicantul este sau nu este pe „drumul cel bun”.
In final, se poate observa ca procesul alchimic vizeaza spiritul uman.
„Am pictat asadar aici un corp, un suflet si un spirit, toate albe, ca si cum ar invia, pentru a-ti arata ca Soarele, Luna si Mercur sunt inviate in aceasta Operatie, adica sunt facute elemente de aer si albite; pentru ca Negreala noi am nuit-o deja Moarte. Si continuand metafora, putem asadar sa numim Albul Viata, care nu revine decat prin inviere. Corpul (pentru a-ti arata si mai limpede) l-am pictat ridicand piatra de pe mormantul in care era inchis. Sufletul, pentru c anu poate fi ingropat, nu iese dintr-un mormant, ci doar l-am pictat printre morminte, in forma de femeie cu parul despletit, cautandu-si corpul. Spiritul, care nici el nu poate fi pus in mormant, l-am pictat ca pe un om care iese din pamant, dar nu din mormant. Ei sunt cu totii albi; astfel Negreala, care este Moartea, e invinsa, iar ei fiind albi, de acum inainte nu mai pot fi atinsi de stricaciune”.
„Cartea figurilor hieroglifice/Dorinta dorita” – Nicolas Flamel – 173 pagini, Editura Herald, – Colectia „Quinta Essentia”