Finalul saptamanii trecute mi-a adus un vraf de carti, pe care l-am primit cu bucurie in suflet de la Editura Herald.
Pentru ca o usoara raceala imi dadea tarcoale de cateva zile si necesita o atentie deosebita in intimitatea cuibului, am zis sa o tratez si cu o lectura. Si asa am ajuns la „Peregrinul” de Attya, un volum nou-nout aparut in colectia „Scrieri initiatice”.
Actiunea se petrece in Germania, la inceputul secolului XVII si urmareste povestea de dragoste dintre o descendenta a familiei de Medicis, casatorita, si un tamaduitor nascut in Transilvania, a carui viata s-a petrecut colindand lumea in lung si in lat in cautarea a „ceva”.
Anna Maria, este o femeie ce se apropie de 40 de ani, cu un sot inconjurat de amante, a carei suferinta majora este pierderea unei sarcini, din cauza unei boli, aparent fara leac. Il intalneste pe Mihael de Saints, la recomandarea prietenei sale cele mai bune, imaginandu-si ca acest tamaduitor peregrin este raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile inaltate seara de seara, timp de mai multi ani, prin care isi exprima dorinta de a se insanatosi si de a avea un copil.
Textul ce urmeaza reprezinta pasajul final din eseul despre Sine al lui Carl Gustav Jung. In munca sa de cercetare a psihismului uman, Jung a facut o serie de constatari legate de inconstientul personal si inconstientul colectiv, descriindu-l pe cel din urma ca fiind atemporal si al carui continut este format din arhetipurile intregii omeniri, dar si a intregii creatii. Sinele este „ultima frontiera” in cunoasterea de sine, este in stransa legatura cu Divinitatea, iar cunoasterea lui pe deplin presupune o „calatorie” prin tenebrele propriului inconstient. Opiniile lui Jung s-au modificat sau s-au imbunatatit cu informatii de-alungul carierei sale. Dar ideea ce reiese din acest pasaj final, in viziunea mea, pare a fi la fel de actuala si astazi, la aproape un secol dupa ce a fost exprimata.