sursa foto https://creativemarket.com/

Bună! Sunt Andreea, clientul tău, Vodafone!

Bună! Sunt Andreea, clientul tău, Vodafone!

Doresc să îți spun că azi m-am enervat cu tiza mea, ghidul meu Vodafone, care nu a reușit să înțeleagă că doresc să vorbesc cu un operator, să mă ajute să rezolv o problemă pe care eu o creasem. Da, știu, clienții sunt întotdeauna de vină, dar am riscat să găsesc puțină susținere din partea celor care se presupune că pot să ofere o soluție.

Dacă la apelul gratuit nu a fost chip să ajung să vorbesc cu un om, oricât de caldă și bună e vocea Andreei din dotare, am sunat la celălalt, taxabilul. Unde am ajuns, în sfârșit să vorbesc cu un human. Care, după ce mi-am vărsat nemulțumirile pentru că Andreea nu înțelege că vreau să vorbesc cu un om, m-a transferat la un alt human. Acest al doilea human mi-a zis că nu știe cum să mă rezolve și că mă trimite la un alt human. „Să nu închideți!” mi-a zis. Și n-am închis timp de 20 de minute taxabile cu 0,69 euro.

Înainte să se facă de juma de oră, când deja resemnarea pusese stăpânire pe mine, și după ce făcusem calculul cu cât mă vei taxa la următoarea factură, am închis. Și am sunat din nou. La același număr taxabil, unde realitatea mi-a demonstrat că pot vorbi cu un human. Și așa am ajuns la o altă tiză care în 2 minute mi-a spus ce să fac ca să rezolvăm problema cu care sunasem pe care, repet, eu o creasem.

Cele 20+ de minute în care am stat în așteptare am zis că cel mai bun lucru pe care îl am de făcut, pe lângă să îmi domolesc nervii și frustrarea, e să reflectez. Nu doar la greșeala mea din neatenție, ci la cât de important este să vorbești cu un om atunci când ai o problemă. Foarte important mi-am dat seama tot încercând să o conving pe Andreea, ghidul meu Vodafone, că vreau să vorbesc cu o ființă vie.

Îmi imaginez că sunt situații stresante pentru operatori, când sună unii, la fel de nervoși ca mine, dar care nu reușesc să se liniștească, ci cheamă tot calendarul creștin la apel. E greu. Dar totuși, un robot nu poate oferi, oricât de caldă ar fi vocea înregistrată, sentimentul că ești cât de cât înțeles. Că te aude un om că ești tâmpițică, că nu ai fost atentă când ai selectat contul în care să virezi banii de factură și s-au dus în altă parte, dar, cumva, tot la tine în ogradă. Adică, după ce că te simți vinovat pentru o greșeală, de care, altfel, vei râde peste ceva vreme, și pe care o vei avea ca reper, mai ai de înfruntat și incapacitatea robotului de a face un singur lucru: să te pună în contact cu un om.

Vodafone, dragă, Andreea, clientul tău, știe că nici la ceilalți nu e mai bine, deci e inutil să te amenințe cu rezilierea contractului. Dar ai putea face în vreun fel să ajung să vorbesc mai repede cu un om și de preferat fără să plătesc aproape încă o dată valoarea facturii pentru asta?

Țin să îi mulțumesc Andreei, omul, nu robotul, că în 2minute a ascultat, a înțeles și mi-a oferit soluție.

Concluzie: cum te ascultă un om și te liniștește, un robot nu o va putea face niciodată. Îmi pare rău, Andreea, robotul. Mergând mai departe, mi-e greu să cred că un robot ar putea conduce o psihoterapie. Dar mai știi?

O Românie fără hoție. Dar cu excepții tehnocrate.

Am văzut ieri clipul electoral al USR PLUS-ului cu hoțul de biciclete care ține morală proprietarului de bicicletă. Dincolo de penibilul scriptului, m-am așezat puțin să reflectez pe subiectul hoției. Poate și pentru că m-am apucat să citesc „Hoțul interior”, o carte care tratează din perspectivă psihologică fenomenul furtului. Furt care, după cum știm, are mai multe fațete: de la furtul din bani publici până la plagiate. De la furtul electoral (că tot e mare iureș pe această temă la aproape fiecare scrutin, vă amintiți probabil de „Mașinăria lor de furt a fost mai bună ca a noastră”), până la furtul pentru conservarea vieții. De la furtul de identitate pe rețelele sociale, până la furtul de programe de computer, clipuri sau filme de pe internet. Să ridice primul piatra acela care nu luat un Windows piratat sau casete piratate de la tarabele din Romană în anii 90.

Dar nu mi-am propus să fac un eseu despre gena furtului la români sau universală. Nu mi-am propus nici să aduc explicații despre cum se întâmplă furtul în societatea românească în general, nici în clasa politică în particular.

Ce mi-am propus este să vorbesc despre utopia pe care o promite USR PLUS. Și totodată despre ipocrizia pe care o ascund liderii actuali ai formațiunii.

Una dintre primele poezii pe care le învață copiii noștri este „Cățeluș cu părul creț/Fură rața din coteț/ Și se jură că nu fură/ Dar l-am prins cu rața-n gură.” Distracția este maximă pentru cei mici pe de o parte datorită tonului cu care recită adulții versurile cu furăciosul patruped. Pe de altă parte pentru că le este foarte simplu să își imagineze crețul cu rața în gură. Realitatea este că învață că e ok să fure. Și că există și riscul să fie prins. Dar la fel de bine există și riscul să nu fie prins.

Mai avem în repertoriul național și vorba „Hoțul neprins – negustor cinstit.” Dar de ce nu e prins? Pentru că cine trebuie să îl prindă nu-și face treaba. De ce nu-și face treaba? Păi poate pentru că e mână în mână și fac prada pe jumătate. Sau poate este incompetent. Sau poate pentru că nu există vreo pedeapsă pentru incompetența sa. Sau cine știe. E ocupat cu probleme legate de rețete de tocăniță sau socată.

Dar când este prins ce se întâmplă? Se recuperează prejudiciul? După tehnocrații lui Cioloș poate că nu. Sau nu oricând. Pentru că, spre exemplu, cât au condus Guvernul nu au făcut ceea ce era de făcut pentru a pune în funcțiune Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Vor spune, culmea, că nu era mandatul lor. (Oare unde am mai auzit asta?) Că ei aveau de asigurat executivul până la următoarele alegeri. Dar că acum vor veni și vor rupe pisica-n două și vor fi reîncarnarea lui Țepeș Dracul.

Câtă vreme vom avea ADN-ul acesta trebuie să ne obișnuim cu ideea că omul are impulsul de a fura. Impuls care poate fi, în mod evident, ținut sub control prin educație. Dar stați așa. Că furtul, cum spuneam la început, poate fi de multe tipuri. Poate fi chiar furtul unui partid. Căci, până la urmă, în baza unui plan foarte bine pus la punct de tehnocrații infiltrați în USR în 2016, grup condus de Ghinea, exact asta au făcut. Au furat un partid și odată cu asta și cu tot ce au făcut timp de 3 ani de zile au furat și speranța unor generații de a avea un altfel de politică. Pentru că nu mai era loc de o altă formațiune politică nouă. Și pentru că oricum Cioloș avea un dinte că nu a fost primit în partid cu onoruri.

Să defilezi cu sloganul „O Românie fără hoție.” în timp ce „succesul” tău politic se bazează pe un furt, asta ar putea fi un mecanism de apărare cunoscut ca „formațiune reacționară”. Dar este pură ipocrizie și nimic mai mult!