Copiii, educația, protestul și furtul

16487906_1416422941722780_7961581518621374210_o
Foto: Ciprian Sandu

Zilele acestea există o dezbatere intensă, dezorganizată, despre participarea copiilor la protestele de stradă. Dintre toate reproșurile invocate, am să aleg acum doar unul.

Am auzit-o acum două săptămâni, într-o emisiune în direct, pe Lidia Fecioru, o cetățeană care lucrează cu oamenii, acuzând părinții care merg cu copiii la proteste. Spunea (citez din memorie): „cum să duci copiii în stradă și să-i înveți că există hoți și ură? Trebuie învățați că există doar bine:” Această afirmație dovedește o carență în cunoștințe elementare de psihologie și a stadiilor de dezvoltare umană.

Cu mulți ani în urmă am citit cartea „Dificultatea de a trăi” a psihanalistei Francoise Dolto, a cărei activitate a fost concentrată pe psihanaliza copiilor și a adolescenților. Printre aspectele descrise este și cea a tendinței copiilor de a fura. Este o etapă în dezvoltarea copiilor, între 3 și 5 ani, în care cei mai mulți părinți se confruntă cu această „pornire” a odraslelor lor.

Dolto explică că este o formă de manifestare a unei tendințe de omnipotență, firească, naturală, specifică ființei umane. Funcție de reacția părinților la această pornire internă a copiilor, ea se diminuează, este înțeleasă și integrată armonios în structura psihică a adultului, sau duce la patologii grave, printre care și tulburarea de personalitate anti-socială.

Copiii mici tind să „fure” (să-și însușească) obiecte pentru a-și testa puterile, pentru a-și testa părinții. În unele cazuri, este o formă prin care își manifestă revolta față de un părinte (pentru lipsa de atenție, pentru o atitudine rece sau dură, împotriva agresivității verbale sau fizice). În astfel de cazuri, este modalitatea de a descărca furia pe care o acumulează din neputința de a riposta.

Între 3 și 5 ani este perioada în care, după ce i s-au pus niște limite, copilul mic încearcă să le încalce, „în amintirea” perioadei în care dacă plângea părintele făcea ca lucrul care îl supăra să dispară.

Copiii nu sunt niște îngerași nevinovați. Până la dezvoltarea capacității de analiză, stau sub „zodia impulsurilor”. Pe măsură ce cresc realizează că nu pot face și spune orice, pentru că vor suporta consecințe. Cu cât mai mult se vorbește cu copiii, cu cât mai mult li se explică lumea pe măsură ce situațiile sunt mai complexe, cu atât mai repede și mai frumos se dezvoltă și înțeleg viața în comunitate, drepturile pe care le au ca și copii, limitele pe care nu trebuie să le depășească.

Dolto sugera părinților cu care lucra, ca în momentele în care copiii fură ceva (fie la grădiniță, fie într-un magazin, acasă sau în vizită) să ceară copilului, calm, fără comentarii, dar ferm, să pună lucrul de unde l-a luat. Se întorc împreună în locul unde s-a produs evenimentul, în caz că nu a fost sesizat imediat, iar copilul trebuie să îndeplinească ceea ce i s-a cerut. După ce această etapă este îndeplinită, se discută cu copilul despre ce a făcut, care a fost motivația lui și care sunt soluțiile prin care el poate obține ceea ce își dorește. Fără ceartă, deoarece copilul care a furat un obiect poate înțelege că gestul său este unul care este condamnabil și are consecințe. El nu are conceptul de furt până atunci, sau dacă îl are (de la desene animate spre exemplu), nu înțelege gravitatea unui astfel de gest.

Dolto a observat că o astfel de abordare a dus la încetarea unui astfel de comportament în proporție de 100%. Nici un copil nu a recidivat. Dimpotrivă, au fost primii care au sesizat atunci când cineva încerca să fure.

Așadar, pentru cei care se îngrijorează de faptul că cei mici care au fost la proteste știu ce este acela furt, că el este pedepsit sub o formă sau alta, că oamenii mari care fură ajung la închisoare și că nu este normal acest lucru, le recomand cartea lui Francoise Dolto. Și să nu se îngrijoreze, cel puțin din acest punct de vedere, cei mici știu exact despre ce este vorba. Participarea la proteste împreună cu părinții lor nu le pângărește mintea. Dimpotrivă, le-o dezvoltă.

P.S.: Știți poezioara „Cățeluș cu părul creț”? Poezioara care se spune din generație în generație de ani de zile? Ei bine, aceasta îi învață pe copii să fure și să mintă. Poate ar trebui interzisă!

P.S. 2: Imaginea este una plină de satiră dar de care copiii știu pentru că, nu-i așa, Amintirile lui Creangă sunt parte din lecturile copilăriei fiecăruia dintre noi. A fost surprinsă la protestele de la Iași.

Am fost la Antena 3. Gânduri despre proteste.

Protest 1Astăzi am fost invitată la Antena 3, în emisiunea Mariei Coman. Îi mulțumesc pe această cale pentru invitație . Cu această ocazie am reușit să sintetizez câteva gânduri legate de proteste.

Există o vorbă din străbuni care spune „vai de părinții care nu ascultă de copii”. Cam asta se întâmplă acum la noi în țară. Autoritatea parentală, adică guvernanții, nu ascultă sau se fac că nu ascultă de oamenii care ies în stradă. Se comportă conform mentalității „eu te-am făcut eu te omor” care se pare că nu mai are forță în mentalul colectiv și este de preferat să dispară curând. Întrebarea perioadei este „cum ieșim din acest blocaj de comunicare?” Opinia mea este că simplu, câtă vreme ne uităm la cauză. Protestele masive din România din aceste zile sunt efectul. Cauza este ordonanța de urgență dată în modul în care a fost dată: noaptea, fără să fie trecută pe ordinea de zi a ședinței de guvern, fără să fie introducă în circuitul firesc al dezbaterii publice.

prtest 4

Am vorbit despre oamenii din piață. Am spus că emoțiile care îi mână pe protestatari nu sunt frica sau ura. Ci furia. Ca dovadă că, după incidentele brutale din seara de miercuri, joi lumea a revenit în stradă. Mi-ar mai fi plăcut să spun că în Piața Victoriei este o atmosferă de sărbătoare, bazată pe speranță. Oamenii vin cu tobe, cântă, dansează și scandează. Există un spirit de solidaritate uriaș: oameni care vin cu mâncare, ceai și cafea fierbinte și le împart participanților. Un alt lucru normal care se întâmplă este acela că protestatarii se întorc, rămân în Piață sau chiar în timpul protestului, cu saci de gunoi în mână, fac curățenie. În fiecare dimineață, Piața Victoriei este curată.

Toate mișcările care au loc la nivel de instituții sunt bine venite, salutate de protestatari. Dar nu diminuează importanța scopului. Dimpotrivă, oamenii primesc semnale că ceea ce fac contează. Protestele merg mai departe.

Ce am mai spus a fost legat de atitudinea guvernanților. Aceasta este tot ca a unui părinte care se uită de la înălțimea poziției sale la copilul său, adică la cei din stradă. Suntem tratați cu foarte mult dispreț, dispreț care se reflectă inclusiv la răspunsurile pe care le dau întrebărilor punctuale ale ziariștilor.

protest 6

Guvernarea nu se face în stradă este comentariul frecvent. Așa este. Și nimeni din Piața Victoriei nu își dorește să guverneze. Nu despre asta este vorba. Dar, ca răspuns la această afirmație a domnului Dragnea, aduc ca argument (și am spus-o și în emisiune) ceea ce s-a întâmplat anul trecut în Polonia, când au încercat să schimbe legea avortului. Au ieșit polonezii în stradă iar guvernanții au dat doi pași înapoi și au reanalizat. La noi, liderii de la guvernare refuză categoric să facă acest lucru. Invocă numărul de voturi pe care l-au primit pe 11 decembrie care este comparativ mai mare decât al oamenilor aflați în stradă, în București și în țară.

De când au început protestele am făcut un exercițiu. Am anunțat pe Facebook că cine nu poate ajunge la niciuna dintre manifestațiile care se organizează în țară și în străinătate să îmi lase mesaje și îi voi reprezenta. Am primit zeci. Am spus că, în spatele celor aflați seară de seară la proteste se mai află zeci, dacă nu chiar sute de persoane care, dintr-un motiv sau altul nu pot ajunge, dar care sunt solidari cu noi.

protest 3

S-a invocat votul democratic din 11 decembrie. Aici mi-ar fi plăcut să apuc să comentez. Și atunci și acum sunt acuzați tinerii care nu au fost a vot. Și atunci, și acum spun că generațiile care au venit din urmă nu au dimensiunea răului pe care comunismul și Ceaușescu le-au produs acestui popor. Acum o au, prin acest abuz pe care PSD și ALDE îl fac la adresa Justiției și implicit îl fac asupra poporului.

Zilele trecute copilul meu îmi spunea foarte vesel: „Am colegi care îmi spun că părinții lor le tot repetă că pe vremea lor nu existau calculatoare, că se jucau și citeau mai mult. Am realizat ce mamă cool am.” I-am explicat că mi se pare nedrept față de el să îi aduc astfel de argumente. Că este responsabilitatea mea ca părinte să mă adaptez conjuncturii în care s-a născut și în acest context să îl învăț principiile sănătoase de care are nevoie în viață.

protest 2

Plecând de la acest exemplu, imaginea este mai clară despre atitudinea actualilor guvernanți. Ei se cred în alte timpuri. De altfel, fac apel la același tip de discurs pe care l-am auzit în adolescența mea în decembrie 1989. Parcă le-ar reproșa tinerilor din ziua de astăzi că trăiesc într-o lume a tehnologiei, în care internetul mișcă mase. Pe cei din stradă nu-i cumperi cu 200-300 de lei. Nici cu mici, nici cu bere, nici cu alte facilități. Au fost învățați sau au învățat că nu se moare de foame câtă vreme ești în putere și poți munci. Că mult mai importante sunt principiile democrației și libertatea interioară. Generațiile care vin sunt mult mai intuitive decât am fost noi și părinții sau bunicii noștri. Ei sesizează mult mai repede și minciunile, și manipulările și lipsa de dialog argumentat care sunt atât de prezente în aparițiile publice ale actualilor guvernanți. Cu mult mai repede.

S-a mai vorbit despre modul în care protestează opoziția în Parlament. Personal cred că fac bine ce fac, în special cei de la USR cu mesajele lor tipărite. Există o vorbă care spune că „omul aude ceea ce vede”.

Ce ar mai fi de adăugat, generația noastră și cele de după noi, nu mai caută un „tătuc” care să le dea și să le tot dea bunuri materiale, bani de buzunar sau de chirie. Ca și în cazul unei relații părinte-copil, nu este suficient să îți îmbraci copilul, să îl hrănești. Copilul are nevoie și de dragoste, libertate și, de la o anumită vârstă, de autonomie. În timpul unuia dintre seminariile de la formare, unul dintre formatori a spus „este simplu să fii părinte pentru un bebeluș, dar trebuie să știi și să poți să fii părinte și pentru un adolescent și pentru un adult.”

protest 5

Actualii guvernanți încearcă, și din fericire nu prea mai reușesc, să mențină această imagine a puterii părintelui irațional și abuziv, atât de bine înfiptă în mentalul colectiv.  Generația mea și cea care urmează, caută lideri. Liderii oferă principii și idei. Cam cum făcea Noica cu discipolii săi la Păltiniș. Din fericire există astfel de lideri, mai mari și mai vizuali sau mai mici și cu mai puțină expunere.

În final, ce ar mai fi spus despre protestatari? Simțul umorului există și, ca mecanism de apărare este unul matur. Mesajele scrise sau scandate indică că cei prezenți la proteste sunt maturi din punct de vedere psihic și au un tip de mentalitate evoluat comparativ. Oamenii se încurajează unii pe alții. Au ieșit din starea depresivă generalizată. Atunci când cineva își exprimă îndoiala, zece alții în jurul său îi aduc argumente și îi retrezesc speranța. Există foarte mult bun simț în modul de comunicare și în stradă, dar și pe Facebook. Aici există cazuri în care violența verbală este exprimată. Dar fie este sancționată, fie ignorată, ceea ce indică faptul că mulți dintre protestatari din online preferă dialogul argumentat și de bun simț..  Este o solidaritate uriașă în Piață, nu doar la București, unde sunt seară de seară. Ci în întreaga țară și în diasporă. Căreia îi mulțumim pentru mesajele de susținere.

Și mulțumim Jandarmeriei Române!

Singur acasă – varianta București

home-aloneProblema intens dezbătută zilele acestea este decizia municipalității București, luată în colaborare cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar, de a amâna cu două zile începerea școlii, din motive ce țin de vreme. Marți va fi, conform previzunilor meteo, cea mai geroasă zi a acestei perioade.

Pe de o parte sunt părinții care salută această decizie și care propun chiar amânarea începerii școlii pentru data de 16 ianuarie.

De cealaltă parte sunt părinții revoltați, care spun că nu au cu cine să lase copiii acasă. Sau și mai rău „ce fac cu ei acasă”?

Acum, dacă lași copiii afară să se joace, în plin ger, s-ar putea să se îmbolnăvească sau s-ar putea să-și întărească sistemul imunitar. Dar este sub supravegherea ta, ca părinte. Tu îl îmbraci, tu știi cât poate rezista, îl ai sub observație. Și îți asumi consecințele, în cazul în care vor fi dintre cele grave. Deși e greu de presupus.

La școală însă, nu sunt supravegheați în permanență. De multe ori ies din clasă neîmbrăcați corespunzător. Nici închiși în școală nu este o soluție. În cazul copiilor de grădiniță lucrurile sunt într-o oarecae măsură diferite. Acolo sunt în permanență supravegheați. Dar chiar și așa, lucrurile nu sunt întotdeauna cum le-ar plăcea părinților. Mai vine câte un copil cu o răceală ușoară și în scurt timp jumătate de coelctiv este acasă, bolnav.

„Nu avem cu cine să-i lăsăm.” Să presupunem că nu este o bunică sau un bunic prin zonă sau o altă rudă. Sunt prieteni. Aici mi se pare interesant că oamenii par să nu trăiască într-un grup, ci singular, izolați. De regulă, prietenii au și ei copii. Când eram noi mici, părinții făceau cu rândul la supraveghere. În zilele noastre există, în cercul lărgit de cunoștințe, măcar o persoană care fie are libertatea de a-și organiza programul, fie își permite o bonă sau are o bunică sau pe oricine altcineva care stă acasă cu copilul/copiii. Mai există și varianta cu vecinii.

Ce uită părinții cu copii cu vârste de peste 6-7 ani? Aceștia, dacă li se dă ceva de făcut, li se lasă suficientă mâncare și sunt în prealabil învățați să nu deschidă ușa străinior, să nu stea pe geam sau pe balcon și să nu se joace cu aragazul pot sta foarte bine singuri acasă pentru câteva ore. Mai trebuie să fi învățat până la această vârstă numărul de telefon cel puțin al unuia dintre părinți și să îl sune atunci când resimte singurătatea. Copiii la această vârstă vor fi foarte încântați să simtă că adultul are încredere în el. Separarea nu este niciodată ușoară, dar dacă se face treptat și cu răbdare, copiii vor avea mai multă încredere în ei în viitor.

Esențial este ca cei mici să aibe ceva de făcut pentru care părintele să îl aprecieze și să îl laude când se întoarce acasă: să deseneze, să construiască, să aranjeze dulapul, să… orice! Și dacă întoarce casa „cu fundu-n sus” este un lucru pe care l-a făcut poate și cu scopul de a petrece timp cu părintele său, când acesta se întoarce acasă. Dacă este totul întors pe dos, este semn că odrasla se descură și singur și știe să respecte cele trei reguli de mai sus. Și este de apreciat!

În concluzie, părinții ar trebui să se gândească la binele copiilor și nu la confortul lor. Să învețe „să le dea drumul”. Și cel mai important, încă de când au decis să îl/îi aibe să pună accentul pe prevenție. Un părinte echilibrat nu doar că va găsi soluții dar va avea un copil educat să se descurce și singur de la 6-7 ani în sus.

The OA – jocul cu schizofrenia

the-oa-tv-showLa recomandarea mai multor prieteni, ca fiind un serial pe gustul meu, am vizionat The OA. Mi-am propus să fac câte un mic text cu comentarii, ca să nu pierd ideile ce îmi vin în minte, la finalul fiecărei serii pe care o vizionez. În cele ce urmează, sunt gândurile „la cald” după mesajul „In memoriam Allison Wilke”.

Mi-a plăcut, deși la început mă plictisiseră imaginile cu prea multe tonuri de gri și cu actorii care păreau mult prea… șterși. Producătorii nu s-au străduit să ia ochii obervatorului cu fețe frumoase și bine machiate, lăsând loc contactului oarecum direct cu povestea. O tânără, care a orbit în urma unei experiențe „near death” în copilărie (aș spune că în plin Oedip), dispare de acasă timp de 7 ani. Când revine, vede din nou. Caută oameni care au o „chemare” interioară, bazată în special pe o suferință profundă, neîmpărtășită, pentru a forma un ciudat grup, a cărui misiune era salvarea altor oameni. Pe parcursul a zece episoade ne este dezvăluită povestea celor 7 ani de absență.

Din episodul 2 aveam ca diagnosticat de lucru schizofrenia, care a rămas până la final. Lumea exterioară și lumea interioară se contopesc în mintea eroinei. Povestea pe care o spune este credibilă și atrage, fără urmă de îndoială.

Mi-am amintit de metafora cu care psihanalistul Harold Searles a descris schizofrenia: este dragonul care ține captivă prințesa, dar simultan este și prințesa. Capcana în care cad psihoterapeuții este că se concentrează prea mult pe prințesă și pe dorința de a o salva.

În The Oa, am remacat atitudinea psihologului FBI. Deși avea propriile îndoieli legate de povestea cu captivitatea în care a trăit timp de 7 ani, nu i-a negat nicio secundă veridicitatea. Mai mult, nu a diminuat importanța viselor „premonitorii” pe care OA le avea. În ciuda explicațiilor raționale pe care i le-a dat, a admis că este posibil să presimtă iminența unui eveniment tragic. Și, în fața părinților ei adoptivi, nu a abandonat-o, nu a trădat-o, ci a fost de partea ei, refuzând o discuție privată cu mama posesivă.

Diagnosticul de schizofrenie este unul greu, dificil de acceptat de aparținători, greu de identificat de persoanele din jur, mai ales în perioadele inițiale de „normalitate”. Ceea ce face ca episoadele psihotice, odată prins în vraja schizofrenicului, să fie povești interesante și reale. Un suferind, precum OA, este fermecător. Ca și copil, trezește în mamă sau în cel ce-l are în grijă, posesivitatea și dorința de a fi în permanență dependent de sine. Așa cum spune mama sa adoptivă spre final: „am știut că este oarbă și am vrut să fie dependentă de mine. Să mă iubească doar pe mine.”

Ca să închei într-o notă optimistă, mă duc cu gândul la același Searles și munca sa de ani de zile cu pacienții schizofrenici. Aceștia au capacitatea de a te modela în interior. Te provoacă să devii mai bun. Te provoacă să descoperi, așa cum se întâmplă și în The OA, resurse interioare pentru a face lucrurile în mod diferit. Prin ritualurile pe care eroina le-a propus celor cu care a intrat în contact i-a făcut să își accepte „defectele” și neputințele, să creeze relații cu cei care nu sunt ca nici unul dintre ei, să se gândească la cei din jur, să își asume riscuri, dar mai ales „să simtă, să gândească și să acționeze ca Unul.”

Searles spunea că adevărata schimbare spre sănătate în relația cu un schizofrenic apare atunci când terapeutul își permite să vadă și să acorde atenție și dragonului, când își permite să se joace și să intre în jocul pacientului, când își permite să râdă și să glumească cu cel din fața sa despre neputințele amândurora.

Iar OA asta a făcut cu cei din jurul său!

Altruismul ca o mască

the-night-manager-2016-v07oIdeea de a scrie despre altruism a apărut după ce am văzut mini-seria „The Night Manager”. Tot cu Hugh Laurie, de această dată în rolul unui filantrop și comerciant de armament e război. Seria, bazată pe romanul cu același nume, urmărește firul răzbunării managerului de noapte al unui hotel din Cairo, pentru moartea unei femei de care s-a îndrăgostit, și care fusese amanta fiului celui mai puternic om din stat în Egipt.

Cum spuneam, Hugh Laurie joacă rolul filantropului, om de afaceri prosper, cu o iubită tânără și frumoasă,  și care este preocupat de soarta imigranților sirieni, aflați în taberele din Turcia. Aceasta este activitatea din lumina reflectoarelor. În spatele camerelor își câștigă existența traficând armament greu, afacere în care este implicat, după cum reiese din poveste, cu guvernele UK și USA.

Și cum am ajuns la altruism? Într-una din secvențele din film, eroul se fotografiază în vizită într-una dintre taberele din Turcia, alături de imigranți, afirmând că este parte din program, esențial pentru presă, dar și pentru partea a doua a acțiunilor sale din această zonă a lumii. Cu alte cuvinte, face fapte bune pentru cei față de care viața a fost mai puțin darnică, pentru a da „de mâncare presei”, mutând atenția față de adevăratele sale intenții.

Altruismul este, conform definiției din DEX, o atitudine morală sau sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora. Precum și o doctrină morală care preconizează o astfel de atitudine.  Filantropie, tot conform DEX, este acțiunea de binefacere întreprinsă în folosul oamenilor săraci.

Dacă privim conceptul, dar și povestea seriei, din perspectivă psihanalitică, am putea spune că altruismul și un anumit tip de agresivitate distructivă, izvorât din lăcomie, sunt două fețe ale aceleiași monede. La suprafață, în „văzul lumii”, avem o persoană altruistă, dedicată faptelor de caritate, preocupată de problemele celor mai puțin „norocoși” decât ea. Dar în adâncurile inconștientului său este mânată de multă cruzime și dorință de distrugere. Altruismul este, astfel, o modalitate de a ține sub control tendințele agresive și de lăcomie, inconștiente. Nevoia de a ascunde pornirile interioare duce la manifestări de bunătate și compasiune, dar adesea false. Parafrazându-l pe Freud, un om aflat doar în lumină, ascunde mult întuneric, și cel mai adesea este extrem de periculos.

Cititorului i-ar putea veni în minte nume de persoane și personalități actuale care corespund descrierii. Și nu ar greși aproape deloc. În aceste vremuri este simplu ca cineva să joace în fața reflectoarelor rolul omului bun, ascunzând cu mare precizie aspectele întunecate și distrugătoare din sine. Însă, la o privire mai atentă, chiar și acestea sunt date de gol. Pentru că, întocmai precum în cazul personajului rău din „The Night Manager”, lăcomia îl va face să piardă din vedere detalii pe care o minte clară, nepătimașă le va observa și le va folosi.

Principiul creștin spune că atunci când faci un bine „nu trebuie să știe dreapta ce face stânga”. Adică făcând un bine, nu trebuie să o faci în văzul tuturor. Pentru că cine procedează așa, cade în capcana vanității. Și nu mai este nici pe departe o persoană altruistă. Ci doar o persoană care are ceva de ascuns, cel mai probabil niște emoții arhaice, precum ura și lăcomia.

Venus și arta seducției – perspective psihanalitice

amor-psyche-canova-jbu02La sfârșitul anului trecut, pe când mă uitam cum arată anul 2016 din punct de vedere astrologic, am avut marea surpriză să văd că Venus nu are nicio perioadă de retrogradare. Mă așteptam ca acest lucru să fie vizibil în modul de manifestare a energiei feminine, în fluxul banilor, în preocupările artistice și într-o socializare echilibrată. Poate că la nivel macro nu s-au văzut, dar la nivel micro, individual, lucrurile au fost evidente. În cabinetul de psihoterapie am putut observa cum se modifică, intens, atitudinea femeilor față de propria natură și a bărbaților față de femei sau față de propria latură feminină. Comunicarea sentimentelor încet-încet a rupt barierele rușinii sau vinovăției, devenind fluidă.

În timp ce verificam harta lunii noiembrie, am observat un lucru care mi-a oferit o temă de reflecție. Poate nu aș fi ales tranzitul venusian din această lună și m-aș fi concentrat pe mersul Soarelui și tranziția de la Scorpion la Săgetător, dacă nu aș fi observat ce parcurs are Venus. La începutul lunii pleacă dintr-o conjuncție cu Saturn în Săgetător, iar sfârșitul lunii o găsește ieșind dintr-o conjuncție cu Pluton din Capricorn. Imaginea simbolică care s-a născut reflectând la acest traseu este asociată cu parcursul psihicului unei fete de la relația cu tatăl până la întâlnirea cu Zburătorul (1).

Privind din perspectiva lumii psihice, Saturn și Pluton, împreună, formează imaginea părintelui puternic, plin de resurse interioare, care contribuie la conturarea personalității copilului. Venus, pe de altă parte, simbolizează capacitatea de seducție a copilului, copil care, în procesul său evolutiv, are nevoie de părintele său pentru a cunoaște lumea și legile ei.

Teoria seducției este prima teorie freudiană despre psihicul uman

Copiii și părinții se seduc reciproc în câmpul relației. Acest tip de seducție nu este sau nu ar trebui să fie unul erotic, dar pune bazele modului de relaționare de la vârsta adultă. De capacitatea copilului de a atrage atenția asupra sa și de capacitatea părintelui de a-i răspunde nevoilor depinde modul în care se vor construi relațiile copilului devenit adult.

Privind din această perspectivă tranzitul venusian din noiembrie, am putea spune că scopul său ar fi acela de a învăța arta seducției, de a asimila principiile și de a gestiona impulsurile sexuale. Dacă Saturn este judecătorul și creatorul legilor, Pluton este guvernatorul instinctelor și al sexualității. Conjuncția Venus-Saturn pune în lumină modul de relaționare copil-părinte, în timp ce conjuncția Venus-Pluton are în vedere dinamica impulsurilor erotice ale individului și modul în care aceasta determină relațiile erotice mature. Copilul își seduce părintele încă de la naștere.

Aceasta este o realitate explicată de literatura de specialitate și confirmată de orice părinte atent la mesajele pruncului său. Dar și părintele își seduce, conștient sau nu, copilul. Motivațiile sunt diferite dar în unele aspecte se întâlnesc. Copilul are nevoie de grijă, atenție și iubire pe care le obține de la adultul care îl are în grijă. De fiecare parte a relației copil-părinte aspectul seductiv caută gratificări narcisice. Copilul se simte adorat, dar și părintele poate să își dorească să fie adorat. Însuși procesul alăptării este unul încărcat de erotism. Copilul obține plăcere prin hrana primită, dar și prin contactul cu sânul mamei. Dar și mama obține plăcere.

Dacă în primii ani de viață copiii sunt prinții și prințesele mamelor și ai taților, începând cu adolescența ei au nevoie să continue să se simtă importanți pentru altcineva. Se reia jocul seductiv, dar de această dată cu persoane din afara sferei familiale. În funcție de modul în care seducția infantilă le-a reușit, ei vor avea încredere în ei că vor putea găsi persoana potrivită pe care să o seducă și de care să se lase seduși.

Dar ce înseamnă seducție infantilă reușită?

Răspunsul l-am putea găsi, astrologic vorbind, din semnificațiile conjuncției Venus-Saturn din Săgetător. Avem un copil și un părinte aflați într-o relație, avem principii și legi care modelează această relație. Dacă în mintea adultului este clară limita relației dintre el și copil, dar în același timp este capabil să recunoască frumusețea și capacitatea copilului de a se face iubit, inclusiv prin sexualitatea sa, pe măsură ce crește și devine adult, copilul va avea încredere că sexualitatea nu este ceva rău, condamnabil, generator de rușine și vinovăție. La polul opus, un părinte care este rușinat de propria sa sexualitate, care se bazează pe niște principii și reguli rigide, va îngrădi și va distorsiona pornirile senzuale, seductive, erotice ale copilului, punând bazele unei relații proaste cu propria sexualitate și, implicit, va duce la relații disfuncționale cu partenerii adulți.

Continuarea in revista Astrotext.

Chance – riscurile seducției

chanceCel mai mare risc al meseriei de psihoterapeut/psihiatru apare atunci când ești sedus de pacientul tău și nu îți dai seama de acest lucru. Folosesc termenul „pacient” și am în minte atât un el cât și o ea.

Serialul „Chance” îl prezintă pe simpaticul Hugh Laurie în rolul unui psihiatru – consultant, care are rolul de a evalua pacienții și de a le recomanda tipul de terapie de care au nevoie. Printre aceștia se află și Jacklyn, o tânără blondă, atrăgătoare, care acuză că este teorizată și agresată fizic de către soțul său, un polițist de la omucideri,  un bărbat extrem de dur.  Dp primul incident grav, Jacklyn spune că uneori își pierde memoria pentru o lungă perioadă de timp. Atunci se manifestă o altă personaitate a ei, Jackie, care este extrovertită și dezinhiată.

Deși, la un moment dat Dr. Chance îi spune terapeutei lui Jacklyn că aceasta este într-o permanentă căutare a unui cavaler care să o salveze, nu pare să fie conștient că este sedus de aceasta. Aflat în plin divorț, cu o fiică adolescentă afectată de despărțirea părinților, cu probleme financiare, Chance se angajează într-o luptă de salvare a fermecătoarei blonde, apelând la un fost soldat dn trupele speciale. Ei își propun să găsească ceva „compomițător” legat de activitatea polițistului.  În ciuda evidențelor și a trecutului său, Chance nu își asumă că s-a lăsat sedus de pacientă, și își continua acțiunea de salvare.

Despre riscul seducției în relația terapeutică  Freud a scris în eseurile sale despre practica psihanalitică, numindu-l „transfer erotic”. El atrăgea atenția că pacientele NU se îndrăgostesc de medicul lor, ci de „persoana” pe care, în transfer, o proiectează asupra medicului. Spunea că, atunci când medicii se simt iremediabil îndrăgostiți de pacientele lor, este important să mai facă o tranșă de analiză.

Seducția joacă un rol important în viața ființei umane încă de la naștere, când bebelușul își seduce părinții pentru ca aceștia să îi ofere sentimente de dragoste, protecție, susținere, conținere etc. Seducția joacă un rol important ți în perioada adolescenței, când se reia jocul seducției infantile, dar în relație cu persoanele din afara cercului familial.

În cabinetele de psihoterapie, se pune din nou în scenă actul de seducție primar. Este un joc al seducției între cei doi participanți, care are c scop maturizarea. Dar, de-alungul istoriei, acest joc nu a rămas în tărâmul terapeutic și a fost pus în act.  Printre cele mai celebre cazuri de medici psihoattri și psihanaliști seduși de pacientele lor, sunt: Carl Gustav Jung și Sandor Ferenczi. Mult mai puține au fost cazurile de terapeute seduse de pacienții lor, printre care cea mai cunoscută este Frieda Fromm-Reichmann.

Seducția joacă un rol important în viața omului. Îl face să se simtă puternic, atrăgător, fermecător, important. În cazurile patologice, indică o puternică rană narcisică. Când aceasta se întâlnește cu o rană narcisică nevindecată a terapetului, lucrurile sfârșesc prost. Fie se întrerupe brusc terapia, fie se pune în act. Această situație nu ține cont nici de vârstă, nici de identitatea sexuală.

Dinamica seducției dintre pacient și medic este excelent expusă în serialul Chance. Povestea este prezentată exclusiv din perspectiva medicului, iar acest lucru face să fie și mai clară experiența terapeutică „de pe fotoliul” celălalt, din perspectiva relațiilor de obiect (colecția de parfumuri), clivarea sinelui rău și proiectarea în celălalt (Domnul D.), regresia terapeutului (actele ratate repetate din zona rofesională) ș.a.m.d.

LE: Deocamdată sunt disponibile doar 6 episoade, așa că este imposibil  să descriu încotro se-ndreaptă narațiunea. Dar este de remarcat cum personajul D., în unele secvențe, îmbracă haina analistului, realizând niște interpretări simbolice remarcabile. Chance și D par să formeze un cuplu analitic, având o alianță terapeutică și fiind implicați într-un proces terapeutic.

Pupăm sau nu copiii pe gură? Aceasta-i întrebarea!

mother-and-child
Marci Olieskevici

Aceasta-i întrebarea la care se caută răspuns zilele acestea în spațiul virtual.

Să privim la istoria de viață a unei ființe umane. În primele luni de viață bebelușul cunoaște lumea prin intermediul gurii. El recunoaște sânul și pielea mamei în acest mod. Apoi cunoaște textura obiectelor și a mâncării. Gura este primul organ care îi oferă plăcere și neplăcere totodată. În primii trei ani de viață, copilul caută afecțiunea și prin sărutul scurt pe care îl schimbă cu părinții săi. Dacă nu i se va oferi, va trăi acest lucru ca pe o respingere. El nu are noțiunea de sexualitate matură, după cum bine descria Freud în teoria sa. Sexualitatea reproductivă este doar în mintea adulților. În acești primi ani, copilul, fie el băiat sau fată, are nevoie să poată simți că își poate seduce părinții. Inițial mama, apoi tatăl, iar mai târziu doar părintele de sex opus.

În perioada oedipiană această recunoaștere a capacității de seducere este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. Adultul, singurul, este cel care aduce sexualitatea reproductivă în relația cu copilul său. Dacă va simți jenă sau vinovăție asta va transmite prin gesturile sale. Iar copilul va înțelege că ceea ce face el este greșit. Și în interiorul minții va rămâne cu „amintirea afectivă” că seducția este ceva greșit.

mother-and-child-2

Aș fi înclinată să spun că dincolo de 7 ani nu trebuie să permitem ca pupăturile pe gură să se întâmple între părinte sau copil. Dar dacă așa ar trebui făcut, măcar să nu o facem abrupt.

În copilăria mea, am condus mulți membri ai familiei la gară. Și tot cam pe atât i-am aștept. Cred că aveam vreo 12-14 ani când, conducând sau așteptând pe cineva, am fost martora unei scene. O mamă își conducea copiii, o fiică și un fiu, la trenul ce urma să-i ducă la facultate. Vorbeau foarte blând unii cu ceilalți și îmi amintesc că păreau să aibă o relație foarte frumoasă. Când s-a dat ultimul semnal de îmbarcare, cei doi copii, fiica și fiul, și-au luat rămas bun de la mamă sărutându-o pe gură. Atunci am fost uimită. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că nu era nimic pervers, ci foarte multă tandrețe și grijă. Era imaginea mamei universale ce-și hrănește puii, de această dată nu cu hrană materială, ci cu dragoste.

Este oare bine ca în și după perioada oedipiană să mai fie pupați copiii pe gură de proprii părinți? Un răspuns cu da sau nu ar fi prea simplu, prea general și ar frustra mulți dintre cititori. După perioada complexului lui Oedip Freud spune că urmează perioada de latență, care pregătește intrarea în adolescență când, din punct de vedere psihic, se reiau stadiile de dezvoltare ale sexualității, dar de această dată interesul nu mai este îndreptat spre părinți, ci spre alte persoane, de aceeași vârstă, din anturajul copilului devenit adolescent.

Și totuși, nevoia de a obține afecțiune și confirmare prin astfel de gesturi intime, rămâne ascunsă în psihicul copilului. Îmi vin în minte două exemple.

O mamă de băiat, îmi povestea cum fiul său de 10 ani într-o bună zi a venit spre ea cu brațele deschise și cu fața zâmbitoare. A privit-o în ochi și s-a întins să o sărute. Ea i-a luat fața în mâini și privindu-l cu tandrețe i-a spus: „Acum ești mare. Salvează-ți sărutul pentru o fată pe care să o iubești, așa cum mama și tata și le salvează unul pentru celălalt. Ești fiul meu și te iubesc ca o mamă!” Apoi l-a sărutat pe frunte și l-a ținut strâns în brațe. De atunci, el nu a mai încercat  o astfel de confirmare, dar își întinde fruntea spre ea să o sărute. Mama îmi mărturisea că a simțit că în el se naște acel fior specific preadolescenței. Dar nu a simțit nici rușine, nici vinovăție pentru că fiul ei a ales-o în acel moment să îl confirme ca bărbatul ce va deveni.

Al doilea caz pe care îl am în minte este cel al unui psihanalist care povestea ce sentimente trăia văzându-și fetița crescând. Cum pe măsură ce anii treceau trebuiau să renunțe la multe dintre jocurile lor intime și afectuoase. Iar când a ajuns la adolescență a privit-o și și-a spus „uite o femeie frumoasă care nu va fi niciodată a mea.” Iar modul în care a privit-o i-a oferit fetei confirmarea de care avea nevoie ca viitoare femeie.

Este adevărat că părinții pot perverti copiii, încercând ei să obțină de la copii acel tip de intimitate pe care nu-l obțin de la partener, sărutându-i forțat pe gură. Dar să nu uităm că mamele care alăptează simt excitație. O excitație erotică, a cărei polaritate doar ele o pot schimba. Dacă se simt vinovate pentru asta, vor transmite vinovăție. Dacă se simt rușinate vor transmite rușine. Dar dacă transformă plăcerea erotică în plăcerea de a hrăni atunci transmit bebelușului iubire și siguranță.

Părinții pot perverti mintea unui copil doar atunci când ei înșiși, necunoscând manifestările și nevoile copilului, din fiecare etapă de dezvoltare, și le trec prin filtrul sexualității reproductive, față de care au propriile lor anxietăți, le transmit că seducția este rea, vinovată, rușinoasă.

Părinții echilibrați, coerenți cu ei înșiși, își vor pupa copiii pe gură și nu-i vor perverti. Și, de regulă, fiecare relație este unică, contextuală și ar trebui tratată ca atare. Dar întotdeauan trebuie să știm că în fiecare etapă de dezvoltare psihică a copilului sărutul pe gură pentru el are un sens și o semnificație de care trebuie să ținem cont.

Parlament bolnav, du-te la spital!

Declarațiile politicienilor, din ultima perioadă, au un iz de senzațional, căutând simpatia, apelând, conștient sau nu, la gândirea magică a auditoriului. Se observă că, repetat, chiar obsesiv, când neagă acuzațiile fac trimiteri la emoții puternice, de familie: părinți-copii.

orban_pnl_vota_declaratia_parlamentului_privind_demisia_traian_basescu

Deoarece din aceste declarații aruncate în spațiul public de parlamentari răzbate foarte puternic imaginea unor gânduri paranoide, fantasme de omnipotență, o abordare de tip “prezentare de caz” poate aduce o clarificare, fără a transforma acest demers într-o psihanaliză exhaustivă a unor persoane.

Principala acuzație care se face auzită în ultimul an este că se încearcă decredibilizarea Parlamentului, care este principala instituție în stat și garantul democrației.

Așa să fie oare? Ei, bine, nu! Când vorbim de Parlamentul trebuie să înțelegem că vorbim despre o instituție formată din oameni, iar acest grup dă viața unei entități politice.

Pornesc analiza considerând Parlamentul o ființă de sine stătătoare. O astfel de abordare este utilizată în Psihologia Socială pentru studierea unui grup, a unei mulțimi, după structura psihică propusă de psihanaliză: Se, Eu și Supraeu, cu aspectele lor conștiente și inconștiente.

Această ființă, Parlamentul, are o lume interioară, vie, dinamică, populată cu obiecte interne. Aceste obiecte interne interacționează, dar se află în relații, pozitive sau nu, cu obiectele externe. Natura relațiilor depinde de modul în care sunt percepute, trăite, reprezentate aceste obiecte

Așadar, avem persoana Parlament într-un cabinet imaginar.

Motivul prezentării la cabinet

Pacientul Vine la evaluarea psihologică la solicitarea angajatorului, Poporul.

Reacția la prima întâlnire.

„Meseria de politician este riscantă, mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Aleșii își riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi”  (obiectul intern Daniel Barbu. Declarație completă aici)

daniel-barbu
Sursa foto; http://www.rfi.ro/politica-86507-daniel-barbu-candidatul-alde-la-primaria-bucuresti

Să se afle cum un grup a preluat puterea. Au intrat în această acțiune nu forțele politice, ci forțele obscure.” (obiectul intern Călin Popescu Tăriceanu. Declarație completă aici)

Vom face o contramanifestație dacă atacarea Parlamentului și a Guvernului se repetă.” (obiectul intern Sebastian Ghiță, în cadrul unei emisiuni la B1TV – 23 septembrie)

„Asistăm la un atac concentrat asupra Parlamentului.” (obiectul intern Victor Ponta, în direct la RomâniaTV – 23 septembrie)

Și nu în ultimul rând, „Mă simt hărțuit. Mă simt hăituit.” (obiectul intern Gabriel Oprea în direct la A3 – 21 septembrie).

publimedia-silviu-mateitariceanu
sursa foto: publimedia-silviu-mateitariceanu

Primele observații

Se observă prezența gândurilor paranoide, ruminații, gânduri obsesive, de persecuție Pacientul acuză atacuri de panică și de anxietate. Comportamentul este agitat. Vorbește tare și apăsat.

Discursul Pacientului pare să fie cursiv, argumentat. În momentele în care este nesigur, sare de la o idee la altă, pierzând firul logic al argumentației.

Pacientul afirmă că este acuzat că pierde contactul cu realitatea. Afirmă, de asemenea, că i se reproșează că minte, că ignoră unele fapte și evenimente.

Pacientul Are sentimentul că superiorul său direct îl persecută.

sectie-de-votare

Istoric personal și de dezvoltare a patologiei

Părinți

Parlamentul s-a născut în urmă cu 26 de ani. Părinții, foarte tineri la momentul nașterii subiectului, Constituția și Votul Democratic, s-au dovedit a fi incapabili de a fi părinți.

Mama, Constituția, este depresivă cronică, întoarsă spre sine, incapabilă de a intra într-o relație afectivă cu copilul său.

Mama îi spune: ți-am dat viață, te-am hrănit, ți-am oferit un acoperiș deasupra capului. Am fost prea tânără când te-am născut. Nu știam ce este maternitatea. Iar taică-tu dispărea de-acasă pentru câte patru ani. În primii doi ani de viață a mai fost prezent, după care dus a fost.

Tatăl, Votul Democratic, este absent din viața copilului. Apare o dată la 4 ani, dar nu-l bagă în seamă, nu-i pune limite, este mai preocupat de sine și de beneficiile sale.

Tatăl are obiceiul ca, înainte de a veni data sosirii acasă, să-l sune sau să-i trimită mesaje și să-l amenințe că dacă nu-i cuminte, nu mai primește nimic. Dar cam atât.

Pentru că Parlamentul a învățat să-și păcălească tatăl, spunându-i doar cât de cuminte a fost și ce are de gând să facă, continuând prin a-i promite că-i va îndeplini toate visele de preamărire, de prosperitate și de grijă la bătrânețe, nu ține seama de promisiuni și, odată Votul Democratic plecat pentru încă 4 (patru) ani, continuă cu activitățile sale zilnice, alături de anturajul său dubios.

sebastian-ghita
http://www.expresspress.ro/sebastian-ghita-isi-ataca-denuntatorii/

Evoluție

În istoria personală a Parlamentului se întâlnesc acte de infracționalitate. În repetate rânduri s-au semnalat încălcări flagrante ale legii, dintre care cele mai frecvente sunt cele de evaziune fiscală, violență.

Parlamentul a mințit de multe ori, iar atunci când a fost prins a negat cu vehemență, dând vina, cel mai adesea pe forțe exterioare, de regulă oculte. Are relații dificile cu cei din jur, în special cu cei apropiați, cum ar fi de exemplu entitatea Poporului, entitatea DNA-ului, entitatea Președinției sau entitatea Guvernului.

Mecanisme de apărare

Este de observat că Parlamentul apelează la mecanisme de apărare primitive, specifice copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani: negarea, fuga în fantasmă, clivarea, proiecția.

oprea
Sursa foto: http://www.aktual24.ro

Diagnostic de lucru: Tulburare de personalitate schizoidă

Pacientul prezintă majoritatea caracteristicilor poziției schizo-paranoide, așa cum a fost descrisă de Melanie Klein. Se confruntă cu impulsurile sale distructive înnăscute prin clivajul Eului și al obiectelor interne, în părți bune și părți rele (cei 73 buni care au votat în favoarea lui Oprea, respectiv cei 45 răi care au votat împotriva lui). Proiectează impulsurile distrugătoare asupra obiectelor rele, de care se simte persecutat (Poporul, Președinția, DNA).

victor-ponta-cu-sotia
Sursa foto: www.click.ro

Diagnostic prezumtiv

AXA I – Tulburări paranoide, schizoide, cu atacuri de panică

AXA II – Tulburare de personalitate antisocială coroborată cu gânduri paranoide

AXA III – Somatizări multiple, atacuri de panică, agitație excesivă, bâlbism

AXA IV – Suport social present: anturajul format din televiziunile prietene (A3 și România TV)

Axa V – GAF 65

img-6586
Sursa foto: www.mediafax.ro

Comentarii

Ca psihoterapeut, în relația cu pacienții contează foarte mult capacitatea de empatie. În relațiile din afară cabinetului ai dreptul să nu apelezi la această capacitate în relație cu anumite personae.

Un diagnostic nu se pune pe genunchi, la o cafea, la cină, în oraș. Chiar dacă observăm anumite tendințe patologice, chiar antisociale la persoanele cu care intrăm în contact în afara cabinetului, principala preocupare este propria viață. Un psihoterapeut nu are oobligația de a manifesta empatie în afara cabinetului, în condițiile în care integritatea sa psihică și fizică este pusă în pericol de indivizi necunoscuți.

Pacienții cu tulburare de personalitate antisocială sau paranoidă NU SE PREZINTĂ de bună voie la nici un cabinet psihologic. Merg doar în urma unor sentințe judecătorești, dacă este o obligație la angajare. De regulă încearcă să mituiască sau să păcălească, să disimuleze atât interviul de evaluare cât și la testele aplicate.

parlamentul-romaniei

Elemente teoretice

Obiect – Acela către care este îndreptată acțiunea sau dorința; acela de care are nevoie subiectul  pentru a obține satisfacție pulsională; acela la care se raportează subiectul. În lucrările psihanalitice, obiectele sunt aproape întotdeauna persoane, părți ale persanelor sau simboluri ale unora sau altora.

Obiect rău – Un obiect pe care subiectul îl urăște sau de care se teme, care este trăit ca răuvăitor. Un obiect rău poate fi intern sau extern.

Obiect bun – Un obiec pe care subiectul îl iubește, care este trăit ca binevoitor. Poate fi extern sau intern.  ( Dictioar critic de psihanaliză, pag 189-190)

 imageresize

Caracteristici la Tulburarea de personalitate paranoidă

Pacienții tind să fie anxioși, distanți, fără umor, certăreți și fac adeseori „din țânțar armăsar.” Poartă pică tot timpul și sunt implacabili față de insulte, injurii sau ofense.

În activitatea profesională depun multe eforturi și, dacă se află în situația de a munci individual, se descurcă foarte bine. Faptul că sunt distanți și reținuți le creează numeroase dificultăți interrelaționale, de integrare și armonizare.

Există persoane în rândul celor cu tulburare de personalitate paranoidă care au multă rigoare logică, argumentativitate, persuasiune, combativitate și tenacitate, devenind astfel extrem de dificil de contracarat într-un schimb de opinii.

Acești indivizi dacă sunt contraziși sau respinși tolerează cu greu frustrarea și contraatacă violent. În situația în care greșesc heteroatribuie eșecul.

Sunt mulți care au tendința de a obține și a păstra puterea nu de puține ori supraestimându-și calitățile.

Au o marcantă tendință la autonomie, fiind aproape incapabili să coopereze deoarece îi disprețuiesc pe cei slabi, neputincioși și sunt extrem de exigenți și intransigenți.” (Tudose, F. Tudose, C., Dobranici, L., pag 109)

parlamentari-cu-mana-sus1

Caracteristici pentru Tulburarea de personalitate antisocială

Denumiți deseori și sociopați, acești indivizi sunt caracterizați de desconsiderarea și violarea drepturilor altora impulsivitatea și incapacitate de a face plauri pe durată lungă, iritabilitate și agresivitate, neglijență nesăbuită pentru siguranța lor sau a altora, iresponsabilitate considerabilă indicată prin incapacitatea repetată de a avea un comportament consecvent la muncă ori de a-și onora obligațiile financiare, lipsă de remușcare, indiferență față de faptul de a fi furat sau maltratat sau încercarea de justificare a acestor fapte, incapacitate de a se conforma normelor sociale în legătură cu comportamentele legale (comiterea repetată de acte care constituie motive de arest), incorectitudine, mințit repetat, manipularea altora pentru profitul său sau plăcerea personală. Ignoră problemele personale curente și de perspectivă.

Acești indivizi au o instabilitate psihică crescută. Afișează siguranță de sine aroganță, se supraestimează. În antecedentele personale distingem minciuna, înșelăciunea, evaziunea fiscală și numeroase alte acte ilegale sau în orice caz imorale.

Acești indivizi pot forma cu ușurință relații interpersonale, dar natura acestora este superficială.” (Tudose, F. Tudose, C., Dobranici, L., pag 111)

Bibliografie:

  • Dicționar critic de psihanaliză, – București, Editura Trei, 2013
  • Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L. – „Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi” – București, Editura Trei, 2011
  • Zamfirescu, D.V., – „Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană”, – București, Editura Trei, 2007

Autor articol:

Andreea Talmazan

Psihoterapeut în formare – Psihoterapie psihanalitică

P.S.: Parlament, programul la cabinet este de luni până vineri, între orele 9-17. Numai cu programare. Sâmbătă și duminică – vizite în teritoriu. Te aștept!

Fantomele trecutului

„Nimic nu ne vânează mai mult ca trecutul nostru”

backtrackDe curând am văzut filmul ”Backtrack” (Viziuni din trecut, 2015) cu Adrien Brody în rolul unui psiholog (Peter Bower). Împreună cu soția sa părăsește Sydney-ul după moartea fetiței lor în urma unui accident și se stabilește într-un oraș din mijlocul Australiei, mai aproape de localitatea în care a copilărit. Își reia activitatea de psihoterapeut într-o clădire din apropierea căii ferate. Este important acest detaliu pentru procesul  pe care îl începe, de vindecare a sentientului de vină. După o perioadă de timp descoperă că pacienții săi sunt… fantome. Pornind de la un element de realitate, o dată, el începe o investigație care îl poartă în trecut, unde se află și cauza apariției fantomelor din cabinetul său.

Privind filmul în cheie psihanalitică, toată aventură lui Peter Bower, seamănă cu procesul de analiză personală care se produce într-o cură psihanalitică. „Fantomele” sunt persoanele din trecut, așa cum au fost trăite, nu cum au fost în realitate, și care „bântuie” prin inconștient, cu aceleași probleme, reproșuri, gânduri negre, sentiment negative. Uneori sunt percepute ca niște „voci” care repetă aceleași expresii la nesfârșit: „nu ești bun”, „nu ești ca X”, „dacă nu te-ai fi născut…”, „dacă nu erai tu…”, „ești un prost”, „ești o proastă”, „ești o curvă” etc. Retrezesc emoții sau sunt în continuarea sentimentului de vină, pe care îl alimentează.

Drumul cu trenul în casa părintească a lui Peter și revederea locurilor din copilărie, retrezesc amintiri. Cu răbdare și perseverență face lumină, clarifică legătura sa personală cu fantomele din cabinet. Mărturisirea „greșelii” nevinovate pe care a făcut-o în trecut îl eliberează de marea povară a vinei inconștiente pe care o purta cu sine. Acest tip de mărturisire și posibilitatea de a vedea dintr-o altă perspectivă ceea ce nu putea fi spus, în procesul terapeutic are efect de eliberare, de recuperare a încrederii în sine. De multe ori, adultul-pacient, poartă cu sine o vină supradimensionată de copilul care a fost.

Dar procesul nu se oprește aici, cum de regulă nu se oprește nici în terapie. Mai este ceva, mult mai intim legat de unul dintre părinți. Sunt amintiri blocate în sertarele minții, pentru care este nevoie de mult curaj să le accesezi. Este clivarea obiectului (a părintelui interior) pentru salvarea iubirii pe care copilul i-o poartă. Ca adult simți că e ceva în neregulă, că vrei să stai departe de acel părinte, păstrezi relații cordiale și atât. Pentru că de undeva, din interiorul ființei, amintirea blocată nu te lasă să te apropii, ca nu cumva să fie scoasă la lumină și să schimbe cu totul realitatea prezentă. Asta se întâmplă în film și asta se întâmplă de multe ori în terapie. Dar, odată conștientizată, acceptată, eliberată din colțul sau sertarul minții în care a fost ascunsă, aduce și eliberarea de neputință, acceptarea propriei slăbiciuni, iertarea față de sine și nu în ultimul rând, voința de a lua de la capăt și de a te bucura de viață.

Aidoma poveștilor cu fantome, care nu părăsesc locurile de care au fost legate ca ființe vii, nici fantomele ce bântuie casa ființei, mintea umană, nu pleacă până nu sunt „eliberate”. Eliberarea vine odată cu „răzbunarea” lor. În limbaj terapeutic acest lucru s-ar traduce prin a-ți dori să îți amintești, înfruntarea amintirilor, exprimarea „secretelor”, mărturisirea vinei și acceptarea realității despre persoanele importante care au avut grijă de copilul care ai fost.

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings