Intalnesc persoane care sufera de pe urma unor “vorbe” si “acuzatii” aruncate „la nervi’ sau in alte conditii, de oameni apropiati, de oameni dragi, de superiori ierarhici sau membrii ai familiilor.
In majoritatea situatiilor identificam impreuna programele care stau la baza declansarii unor astfel de situatii. Sunt “programe” instalate in perioada copilariei sau de tanar adult in marea lor majoritate, dar sunt si programe “mostenite” genetic din generatie in generatie.
Nimic nou sub soare o sa spuneti. Si chiar asa si este.
Cum functioneaza?
Sa presupunem ca cineva a suferit la varsta de cinci o trauma majora, a plecat unul dintre parinti de acasa. In psihologie se numeste “sindromul abandonului”. El va functiona pe intreaga existenta pana in momentul in care va fi constientizat. Manifestarea programului va avea doua fete: fie persoana va fi “parasita” de partenerul de viata intr-un anumit moment al relatiei cand se va apasa sub o forma sau alta pe buonul declansator, fie persoana va crea situatia conflictuala care va duce, pana la urma, la plecarea partenerului de viata.
Fac o paranteza: programul imaginat de noi intotdeauna se “intalneste” cu un program de suferinta a celuilalt. Si, cand vine momentul “critic” ambele programe sunt in plin proces de desfasurare.
De remarcat ca persoana care este cea mai puternic dominata de programul inconstient este persoana care va declansa conflictul. Scenariul, in cele mai multe cazuri, incepe cu acuzatii aruncate de aceasta si, prin urmare, declanseaza activarea programului din celalalt, care, este inactiv sau insfuficient accesat pana in acel moment.
Din acest moment, cel caruia ii sunt adresate acuzele, are doua variante: raspunde cu acuze, si astfel permite programului sau interior sa se activeze, sau da doi pasi in spate si cauta FRICILE care se ascund in spatele vorbelor aruncate la nervi de celalalt.
Partea frumoasa si interesanta de-abia acum incepe. O data identificate fricile celuilalt, este esential sa nu ii fie aruncate in fata dupa modelul: “Tie de fapt ti-e frica de aia. Ti-e frica sa nu retraiesti ce ti s-a intamplat in copilarie! Tu vrei sa iti demonstrezi ca toti oamenii sunt la fel si fac acelasi lucru pe care ti l-a facut tie mama sau tata in copilarie!” etc! TOTAL GRESIT!
Am observat ca, in astfel de situatii, este mult mai important sa se verbalizeze frica din propria perspectiva sau se verbalizeze propria frica. Adica sa se spuna: “mi-e frica sa nu mi se intample ceea ce ai patit tu!” sau “Mi-e frica ca acest conflict va duce la….” sau “Frica mea este ca …” s.a.m.d.
Important de retinut este ca in spatele oricaror ACUZE se afla o frica exchivalenta cu frica de moarte care, daca duc spre un deznodamant nedorit in esenta de nici una dintre partile implicate, nu va face altceva decat sa confirme un program inconstient si care va duce la expresii de genul “toti barbatii sunt la fel” sau “toate femeile sunt la fel”.
Procesul este valabil si invers. Daca noi ne trezim ca aducem acuzatii celor din jur, de fapt in noi se activeaza acele programe inconstiente pe care fie le-am creat in copilarie, fie le-am mostenit de la stramosi. Cand ne trezim ca ii acuzam pe ceilalti de diverse lucruri, sa ne oprim o vreme si sa incercams a cautam in spatele propriilor vorbe frica care le genereaza.
Atentie! asta nu inseamna ca in fiecare moment al existentei naostre trebuie sa inghitim toate “mizeriile” emotionale care ne sunt adresate. Adevarul este ca nu toti pot percepe cu acuratete si sa manifeste verbal ceea ce este cu adevarat in spatele nostru.
Realitatile inconstientului nostru sunt scoase la lumina de acele persoane cu care petrecem o vreme indelungata, de ani de zile, intre noi creendu-se stringuri (legaturi energetice) puternice, prin care informatia circula liber.
Cu drag,
Andreea
8 iunie 2011
Un articol exceptional, marca Andreea Talmazan!Felicitari pentru accesibilitatea si cursivitatea stilului literar, pentru delicatetea cu care tratezi puncte atat de sensibile…
Multumesc frumos, Ada 🙂