Abundenta este un subiect abordat de multe cursuri de dezvoltare personala si spirituala, un subiect despre care s-a scris, se scrie si se va mai scrie, pentru ca este, nu-i asa, un subiect care intereseaza pe multa lume.
Abundenta, provenind din latinescul „abundas”, conform definitiei DEX, poate fi folosit ca substantiv sau adjectiv, si inseamna „bogat, imbelsugat, indestulare, cantitate mare de bunuri care intrece mult necesitatile obisnuite”. Este un concept inventat de oameni pentru a desemna bogatia materiala. Si, daca este inventat de oameni, tot oamenii ii pot si denatura intelesul. Dar despre asta mai tarziu.
De ceva vreme vorbesc cu persoanele apropiate despre acest subiect, fiecare cu constatarile personale si/sau cu problemele sale. Cautand sa inteleg ce inseamna la nivel psihologic ideea de abundenta, am dat peste acest articol, care mi-a atras atentia asupra catorva aspecte importante ce tin de psihicul omului, cand vine vorba de abundenta.
Fiecare dintre noi isi doreste sa aiba bani si bunuri materiale din „abundenta”. Fiecare are vise de a calatori prin lume, de a construi o casa, de a avea o gradina sau o afacere prospera, sau alte vise de implinit. De cand lumea si pamantul abundenta tine de planul material, pentru ca este cuantificabila. Dar tot de cand lumea si pamantul unii au si altii n-au. In zilele noastre ne trezim si constatam ca muncim ca sa acoperim cheltuielile, sa avem un acoperis de-asupra capului si un minimum de confort. Sa ne mai si satisfacem anumite dorinte, deja pare a fi prea mult, intr-o lume nesigura, in care stabilitatea este un alt concept care pare a fi de domeniul trecutului.
Dar sa pornim de la ideea ca suntem singurii responsabili pentru ceea ce ni se intampla in viata. Si atunci de ce ni se intampla, in conditiile in care muncim, sunteti „treziti” din punct de vedere spiritual, suntem seriosi si determinati, ne iubim (sau macar incercam), ne sporim legatura cu Dumnezeu (sau macar incercam)?
In demersurile mele am incercat sa pun in comparatie, cum este si firesc, persoanele care au abundenta in viata cu cele care nu au, indiferent de modul in care primele „au obtinut” abundenta. Aceasta este, cel putin in articolul meu, importanta doar dintr-un anumit punct de vedere. Ma intereseaza mai mult ce caracteristica psihica ii deosebeste. Si am remarcat ca este vorba de SCOP si modul de raportare la SCOPul personal, adica de motivatie si determinare. Cei care au, desi fac acte de caritate, spre exemplu, nu isi uita nici o secunda scopul si dau din prea plinul lor. Cei care nu au abundenta, fac si ei la randul lor acte de caritate, dar dau din putinul pe care il au. E o deosebire? Da. Evidenta. Tine aceasta abordare de invatatura religioasa? Intr-o oarecare masura da. Dar prost inteleasa.
Inconstientul individual si/sau colectiv are un aport important in aceasta lipsa de abundenta. Principalii „vinovati” par a fi mecanismele de functionare ale psihicului uman. Fiinta umana dezvolta in timpul existentei sale, anumite procese prin care intra si ramane in contact cu mediul inconjurator. In aceste relatii cu mediul, functie de stimulii externi, se activeaza asa numitele „mijloace de aparare ale Eului”, termeni introdusi in psihologie de psihanalisti. O definitie data de psihanalistul german Wohlfram Ehlers spune ca „apararea se refera la un proces prin intermediul caruia constiinta este ferita de excitantii interni periculosi, conflictuali (pulsiuni, dorinte, sentimente), precum si de excitantii externi foarte puternici, posibile surse de traumatisme”. Mai exact „influentele interne sau externe care ameninta integritatea si stabilitatea echilibrului bio-psiho-social al individului sunt supuse unui proces intern de modificare, ingradire sau reprimare”. Adica daca nu dau sunt rau, daca dau sunt bun, conform propriului sistem de valori morale dobandite in cursul existentei.
Un aport important la definirea si sistematizarea mecanismelor de aparare ale Eului il constituie cercetarea pe care a intreprins-o in domeniu Anna Freud, fiica lui Sigmund Freud. Dintre toate cele descrise de celebra psihanalista, pentru subiectul despre Abundenta, sunt cateva extrem de importante. Una ar fi „identificarea cu victima”, „identificarea cu agresorul”, refularea, regresia.
Ni se intampla adesea sa „rezonam” cu situatiile critice ale unor oameni, in general copii bolnavi, batrani aflati in pragul disperarii, familii care locuiesc pe strada etc. fara sa ne dam seama empatizam pana la identificare cu suferinta acestora. Emotiile care se trezesc in noi la contactul cu astfel de situatii ne leaga din punct de vedere energetic cu acest tip de situatie. Si pana sa devenim constienti de ceea ce facem, informatia s-a dus in inconstient si lucreaza de-acolo, pe fondul unei frici, oricare ar fi aceasta (de moarte, de saracie, de succes etc.). Pe de alta parte, suntem „bombardati” cu informatii despre persoane „avute” care si-au acumulat averea prin diverse infractiuni. Revoltele care se trezesc constient sau inconstient in noi, actioneaza dupa acelasi mecanism. Pana sa ne dam seama de ce se intampla, informatia s-a strecurat in inconstient de unde lucreaza, avand la baza fie o frica, fie un sistem de valori morale care ne impiedica „sa facem” la fel ca nenorocitii aceia.
In afara de acestea, am mai putea adauga pe lista complexele de inferioritate si de superioritate. Si gandim ca fie nu suntem buni indeajuns si nu meritam sa avem un anumit lucru sau sa ne implinim o anumita dorinta, fie gandim ca noi stam mai bine decat altii, deci sa nu ne lamentam. Ambele sunt la fel de nocive pentru starea de abundenta personala.
Uneori aruncam in inconstient, refulam, acele ganduri sau sentimente care ne fac sa parem „rai” in fata ochilor nostri. Alteori ne intoarcem in timp, in acele momente in care nu am avut cat avem acum, dar nu pentru a ne motiva, ci pentru a ne consola. Acesta este de altfel un mesaj pe care parintii si bunicii il transmit zi de zi copiilor: „pe vremea noastra nu existau nici atatea jucarii, nici calculator sau televizor, nici…” si lista poate continua. Acesta este exact tipul de „program” care ii face pe cei mici sa devina agresivi (pe buna dreptate, ce vina au ei ca s-au nascut acum cand sunt), dar si pe noi prin intermediul lor.
Intr-o anumita conjunctura, cu multi ani in urma, cand, din punct de vedere financiar nu eram deloc pe roze, venind vorba de abundenta, cu lacrimi in ochi, ba chiar plangand in hohote, eu nu vedeam deloc abundenta. Atunci am primit un mesaj pe care interiorul meu nu a vrut sa-l accepte. La vremea respectiva am dat vina pe modul „conservator” in care vedeam lucrurile. Mi s-a transmis mesajul ca am „abundenta in relatii, in prieteni, in oamenii din jur”. Am tacut si am ascultat. Nu am fost prea incantata de raspuns si nici de solutie, dar mi-am vazut de treaba. Acum, privind retrospectiv, imi dau seama ca informatia nu este valabila. De ce? Sa raspundem sincer la doua intrebari: „pe cati oameni i-ai putea suna la 2 noaptea sa le spui ca ai o problema si ei sa te si ajute?”; „pentru cate persoane te-ai da jos din pat la 2 noaptea sa ii ajuti?”. Majoritatea oamenilor spune ca isi numara pe degetele de la o mana prietenii adevarati. Minoritatea pare a fi formata din oamenii cu adevarat intelepti, cei al caror scop declarat in viata este ajutarea omenirii. Sa le spunem „sfintii intrupati”. In acest sens „abundenta in relatii” nu isi are justificarea. Cu ce suntem eu sau altcineva mai bogate daca avem, sa spunem, 300 de contacte in agenda telefonului si 5000 de „prieteni” pe FB sau alte retele de socializare? Ma pot „folosi’ de acesti oameni pentru a-mi atinge scopurile? Poate da sau poate nu. Cel mai probabil nu. Nici „abundenta” in sentimente nu este cuantificabila. Sau este?
Meditand pe subiect am constatat ca mesajele transmise intr-un mod „inteligent” prin spatiile media, prin spiritualitatea „moderna”, sunt cele de deturnare de la intelesul exact al conceptului de abundenta, si ne trimit voit intr-o zona a imaterialului, in care lucrurile nu pot fi cuantificabile, dar iti ofera o stare (momentana) de bine. Schimbarea de inteles nu inseamna neaparat si o schimbare de paradigma. Pentru ca, totusi, traim intr-o lume materiala (iluzorie sau nu), in care ne putem descurca (daca nu cumva suntem pustinici) cu bunuri materiale. Aceasta „abundenta” in relatii, sentimente, ganduri etc pare sa semene foarte mult cu „compensarile” psihologice. Si m-a trimis cu gandul la vorba de circulatie internationala „vulpea spune despre struguri ca sunt acri” tocmai pentru ca nu poate ajunge la ei sa guste din dulceata lor. Deci, „nu-i nimic ca nu avem bani si bunurile pe care ni le dorim, pentru ca ia uite cati oameni roiesc in jurul nostru si cat de multe sentimente deosebite avem”.
Sentimentele de iubire, de gratitudine, de compasiune si gandurile bune nu pot fi cuantificate. Si, dupa definitia abundentei, nu vor intrece niciodata „necesitatile obisnuite”. Sau pot?
Si in acest moment, am sa aduc in discutie ideea de resentiment. Conform teoriilor lui Nietzsche si Schelelr, resentimentele stau la baza dezvoltarii umane, a inlocuirii unor sisteme cu altele. Crestinismul s-a nascut printre cei saraci, ca forma de „lupta” impotriva celor bogati. Burghezia a inlocuit valorile nobiliare, dintr-un resentiment al lipsei de valori propri. Comunismul este tot un produs al resentimentelor umane, care a inlocuit valoarea muncii propri, cu valoarea conceptului de „egalitate”. Deci, egregorul umanitatii actioneaza sub o forma sau alta asupra indivizilor si are rezultate si asupra societatii actuale. Valoarea actuala este data de cat de „elevati spiritual” suntem, evident ca nu poate fi cuantificat in compensatie pentru lipsa de valori materiale.
Bine-bine, o sa spuneti, dar atasamentele de material nu sunt sanatoase. Este adevarat ca, daca iti doresti sa spunem, ultimul tip de Mercedes, mai mult decat sa fii sanatos, asta te poate imbolnavi, cel mai probabil de nervi. Dar daca suntem constienti de fiecare dintre modurile in care ne intoxicam emotional cand vine vorba de partea materiala, asa cum am spus mai sus, poate ajungem sa avem si abundenta.
Si iarasi un „bine-bine” dar asta inseamna sa nu mai avem compasiune fata de cei alati in nevoie? Nici vorba. Putem fi plini de compasiune si sa dam atat cat ne putem permite, fara sa ne periclitam viata. Pentru ca nu toti ne-am nascut cu misiunea de a fi pustnici, chiar daca ii apreciem si ii laudam de fiecare data cand ii intalnim sau citim despre ei.
Faptul ca nu avem indeajuns de multi bani sa salvam toate animalele, toti copiii bolnavi, toti „muritorii de foame” nasc in noi sentimente variate, de incompetenta, de vinovatie, de superioritate, de inferioritate, de revolta (impotriva sistemului, statutului, parvenitilor etc.) Toate acestea sunt nocive pentru psihicul nostru si implicit pentru realizarile personale. Stirile despre concedierile masive (care nu au nici o legatura cu noi) trezesc de asemeni sentimente variate care, fara sa ne dam seama, ne afecteaza. Pentru ca ne „proiectam” intr-o situatie similara, fara sa avem vreo legatura cu aceste probleme, situatii, persoane.
Este drept ca tehnologia a cunoscut o dezvoltare rapida, comparativ cu psihicul uman. Este adevarat ca oamenii sunt intr-un proces de evolutie spirituala. Dar si pentru aceasat din urma ai nevoie de resurse pentru a o putea parcurge. Si resursele sunt de natura materiala: carti, calatorii, cursuri, specializari etc. care se reduc la alt concept material: banii!
In concluzie, o autoanaliza a modului in care reactionam atunci cand vine vorba de bani si avutie, ce fel de afecte trezesc in noi diversele situatii pe care le intalnim, modul in care incercam sa compensam anumite lipsuri etc. ne poate aduce pe drumul spre „abundenta” personala. De cat de sinceri suntem cu noi insine depind si rezultatele.
E dreptul fiecaruia sa creada ceea ce vrea despre abundenta! Insa conceptul este unul si este strict legat de planul material! Poate o intoarcere la cultura nu ne strica, sa revedem simbolistica legendarului „Corn al abundentei”.
Photo Credit: Leigh Hennessy