Despre Egon partea a 2-a

Cand ascult Vina este imposibil sa nu iau cuvant cu cuvant ceea ce se canta. Imi este greu sa trec peste intelesul primar al versurilor. De multe ori cand m-am simtit vinovata am luat paharul de „vin rosu de casa” de la Finu’ Alin de-acasa (de la Orsova) si am incercat sa arunc in el toate sentimentele de vina, de frustrare, de tristete, de revolta… Tot. Rar am reusit. Efectul general a fost de detasare. Bun si ala. Dar cel mai des mi-am dorit sa dau timpul inapoi sa „repar” si daca s-ar fi putut in vreun fel as fi dat orice ca cineva sa vina sa-mi ia de pe umeri toata povara. Si as mai fi vrut sa ma pot uita in ochii persoanei din fata mea si sa nu vad adunate acolo toate durerile si suferintele pricinuite de mine. Asta face Vina cu mine. Si de fiecare data cand ma simt vinovata imi vine sa fug in padure, in varful muntilor. Sau poate nu atat de departe. Stiu un loc mai in vale unde zanele si spiridusii padurii parca stau sa apara. Acolo daca as ajunge as uita si m-as elibera.

Zale de matase, daca mi-ar cinta-o o persoana speciala m-ar face sa ma simt speciala. Cunoasteti vreo femeie care sa nu-si doreasca sa se recunoasca in „Fara ea nu reusesc/Doar cu ea innebunesc./ Fara ea ma ratacesc/Doar cu ea ma regasesc!”. Sa mi-o aratati :)! Nu e piesa pentru baietei duri. E pentru fetite delicate 🙂

Am si eu Coltul meu. Si nu glumesc. Este un loc in casa drag mie unde am lucruri dragi. E un colt unde ma simt bine si in general nu intra nimeni. Este un loc unde „imi pun sufletul pe tava”. Dar mergand mai departe Coltul meu in lumea aceasta rotunda este un loc in care pot intra multi. Si intra. Si unii raman. Prieteni de-o viata. Prieteni care imi „decoreaza” locul mai mult decat lucrurile din casa. Piesa imi inspira speranta. Si dorinta de a face lucrurile in mod corect. Ma face sa-mi doresc sa fiu mandra de ce las in urma mea. Si atunci tind spre a deveni o fiinta mai buna. Daca ar fi sa asociez fiecare piesa cu un om pe care il cunosc, aceasta as asocia-o cu Dragos!

La Rasar culori am tendinta de a fugi la un Tratat de specialitate sa vad ce vrea fiecare culoare sa spuna. Si cam pe unde era psihicul autorului in momentul in care le-a scris. Hahaha! Dar ma abtin. Pentru ca mi se pare o gluma destul de deplasata. Dar pot sa recunosc ca e cel putin interesanta. Si parca as fugi in spatele blocului sa mai joc sotron.

Si urmeaza o piesa ce ma duce cu mintea la: regresii, hipnoza, manipulare in masa si alte cate de acest tip. „In fata ei” ma cucereste de fiecare data intr-un mod ciudat. Daca inchid ochii o vad pe vrajitoarea Serifului din Robin Hood (filmul cu Kevin Costner!). Nu insist aici. Ce mai spun este ca prietena mea, ascultatoare de rock si mult timp artista, a zis asa: „Este o piesa 100% Vita de Vie!”.

Si ajung la Praf de stele. Este o piesa plina de metafore si de simboluri. Si ma duce undeva in trecut, la un om, la un loc si la un eveniment. Si stiu ca acea perioada din viata mea este cea in care s-au produs multe modificari in mine. Si cat de dor imi este … Ca oricarui om normal, imi place sa visez. Si visez adeseori momentul acela. Mi-as dori sa se repete? Mai degraba imi doresc sa traiesc acum.

1/2 e pentru cei ce cauta!

Lasat pustiu – cine si-ar dori sa fie lasat asa? Eh aici filosofie grea. Si din nou mi se ravaseste toata fiinta. Ca la Incep sa pierd. Dar in alt mod. Imi face placere sa cred ca vor veni vremuri in care vorbele nu vor mai fi folosite ca arme facute sa ucida sau sa provoace suferinta. Si sa putem descifra mai simplu comunicarea non-verbala. De la suflet la suflet. Ar fi mult mai simplu. Ar fi mult mai cinstit. Ar fi mult mai direct. Ar fi mai usor de dat ajutor. Sau primi. Ascultand aceasta melodie fiecare se poate gandi la cineva. Eu ma gandesc la Viata!

Si inchei la fel cum se incheie albumul: Un om cu o chitara. O ascult acum si imi dau seama cat de profund este tot albumul. Si cate lucruri are de spus pentru fiecare dintre cei care il asculta. E ca un film bun in care, de fiecare data cand il revezi, descoperi lucruri noi, amanunte pe care poate le-ai ratat la prima vizionare, sau nu ti le amintesti daca iti povesteste cineva. Asa si cu Un om cu o chitara. Cand ai spune ca ai ascultat tot… Ca ai inteles tot… Vine piesa aceasta si descoperi ca este adevarat ce se spune. Atat ingerul cat si omul se intalnesc in mine. Si oricat de mult/putin ma pricep la muzica, uneori am senzatia ca cineva in interiorul meu canta o muzica pe care nu a scris-o nimeni vreodata. Sa fie omul sau ingerul? Imi place sa cred ca amandoi. Dar la final imi dau seama ca imi doresc sa aflu tot!