Despre etichete

„Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizației.” – Sigmund Freud

În Forme elementare ale vieții religioase Emile Durkheim descrie fenomenul totetismului în formele de organizare sociale arhaice. Întregul univers era „etichetat” și așezat în lumea organizării sociale astfel încât fiecare element al universului să aibă un sens și un rol. Și astfel, în interiorul grupului format în jurul unui totem existau legile care organizau viața din interiorul și din exteriorul grupului. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării și orice fenomen nou apărea, era introdus în sistemul grupului mai aproape sau mai departe de elementele centrale cuprinse în simbolistica totemului.

Modul acesta de a organiza lumea a străbătut veacurile și în fiecare etapă a umanității s-a modificat și s-a adaptat sistemul de organizare și de identificare a elementelor lumii exterioare. Pentru că în fiecare etapă de dezvoltare a umanității noi elemente își făceau apariția în viața oamenilor, comunităților, statelor, imperiilor.

Epoca marilor imperii, a marilor descoperiri și marilor cuceriri a adus cu sine confruntarea cu societăți necunoscute. Societăți umane care ocupau spațiile unde ajungeau navele imperiale și care, fiind noi, aveau nevoie de cunoaștere și de integrare în sistemul de informații cunoscut în acele vremuri. Ambele civilizații, și cea care se afla pe tărâmul proaspăt descoperit, și cei proaspăt sosiți își dădeau câte un nume ca să poată fi mai ușor integrați fiecare în propriul sistem de organizare a universului.

Apoi nu a mai rămas nici un petec de pământ necercetat și nicio comunitate, indiferent cât de arhaică ca formă de organizare, necunoscută. Și a fost nevoie ca omul să înceapă să se întoarcă către propria societate și mai apoi către propria ființă. Și așa am ajuns în secolul XXI, plini de informații la nivel cognitiv, dar cu teritorii din interiorul nostru foarte puțin explorate și prea puțin înțelese. Dar atât cât s-a explorat și cât s-a înțeles a primit câte o etichetă, câte un nume, câte o definiție și a fost științific și ermetic închisă în niște scheme cognitive, lipsite de emoție și de sens.

E lesne de dedus că această pornire de a categorisi lumea înconjurătoare, și de mai bine de un secol și universul interior, este adânc înrădăcinată în ADN-ul nostru. Se află în mentalul sau inconștientul colectiv. Se află, implicit, în inconștientul individual. Acționează spontan în fața unor stimuli puternici care trezesc în fiecare dintre noi emoțiile arhaice (rudimentare, naturale sau cum altfel le cunoașteți) de tip furie, invidie, tristețe, neputință, rușine, vinovăție.

În prezentul zilelor noastre, în conversațiile cu cei de lângă noi, mai apropiați sau mai îndepărtați, punem etichete din mai multe motive:

• Să îl enervăm pe celălalt, pentru că atunci când se enervează pierde controlul și acționează emoțional.
• Să îl reducem la tăcere când insistă cu întrebări, cu nevoia de clarificări și de înțelegere.
• Să ne apărăm și să închidem o conversație care devine iritantă pentru noi.
• Să îl facem pe celălalt să se simtă vinovat, pentru că orice etichetă vine cu toată constelația de sensuri pe care o are.

E momentul să introduc aici câteva invective pe care politicienii le-au adresat maselor care le contestau acțiunile politice: „golanii” de la Iliescu, „șobolanii” de la Dragnea, „autiștii” de la Dăncilă, „elementele sabotoare” de la Dan Barna ș.a.m.d. Aceste etichete aveau ca scop denigrarea oamenilor care se aflau în mod evident în opoziție cu ei.

În spațiul public contemporan, foarte dinamic în mediul virtual, protejați de tehnologie și, în unele cazuri, de statutul social zboară etichetele cu viteza unor solo-uri de chitară magistral executate. Avem de toate: homofob, autist, narcisist, psihopat, progresist, conservator, putinist, actoraș, xenofob și, bineînțeles, rasist și ipocrit. Sigur sunt mai multe, dar o inventariere a lor nu este nenecesară în acest moment. Deci acestea sunt folosite, ca și în cazul discuțiilor private, cu aceleași scopuri: de a denigra, de a-l face pe „celălalt” să se simtă vinovat, de a-l umili, de a-i reteza orice variantă de comunicare.

Etichetele sunt armele cu care ducem războaiele online și offline. Sunt cele pe care le aruncăm, „dar nu ne jignim”. Deși exact asta se încearcă de fiecare dată. Sunt armele care zac în iraționalul colectiv și implicit în cel individual și cu care reacționăm fiecare din propriile experiențe de viață, propriile concepții sau preconcepții, fiecare din adevărul propriu. Lumea asta este un univers de adevăruri. De șapte miliarde și ceva de adevăruri, unele mai puternice, altele mai slabe. Dar adevăruri care duc la conflicte în familie, conflicte interetnice, războaie civile sau războaie de ocupație.

Există vreo soluție?
Sigur. Poate începem SĂ NE ASCULTĂM!

Despre ascultare într-un episod viitor.