O definiţie asupra prieteniei este greu de oferit si cu atât mai mult este de apreciat cugetarea asupra acestei idei. Atrage cu sine respect.Acum o sa iţi descriu viziunea mea si o sa iţi dau câteva explicaţii care ar putea să completeze ideile tale:
In primul rând o dezvoltare in plan social a acestei idei comporta o ierarhizare, pe care noi, oamenii suntem obişnuiţi sa o facem: fraţi – prieteni – camarad – amici – colegi – vecini – necunoscuţi. Delimitarea o facem in funcţie de intensitatea relaţiei pe care o avem, intensitate care in timp variază. Delimitarea o facem in funcţie de iubirea pe care o simţim la un moment dat.
Cu excepţia unei singure instituţii, niciuna nu este continua. Toate sunt efemere, temporare.
E corect sau e greşit sa fie aşa? De ce una este permanenta? Explicaţia ne-o dă spiritualitatea. In accepţiunea cristică, cu toţii suntem Fii ai lui Dumnezeu, adică suntem fraţi. In nici intr-un caz nu suntem prieteni pe viata.
Dar atunci de ce am introdus aceste noţiuni care descriu relaţii?Sunt noţiuni si explicaţii umane ale unor realităţi spirituale, pe care le înţelegem mai mult sau mai puţin. Iar daca timp de n + n zile suntem foarte apropiaţi de o persoana, o consideram “prieten”, dacă suntem apropiaţi n+n-1 zile, este amic, daca sta cu noi la serviciu n ore este coleg, iar dacă stă cu noi pe scara n luni este vecin. Si toate acestea exista pana la momentul în care nu îl mai vedem/simţim sau si-a mutat serviciul sau casa.
Probabil ca o astfel de ierarhizare este deci corecta in plan uman, nu si cea mai înţeleapta, pentru ca vom anexa ideea de a oferi persoanelor in cauza, daruri, iubire, ajutor in condiţii limitate şi raportate la acest sentiment.Sa nu uitam insa de faptul că relaţiile se schimba si evoluează sau involuează. Si atunci o relaţie poate sa treacă de la o stare la alta in ambele sensuri prin toate formele. Odată înţeleasă iubirea aproapelui, aşa cum o înţelege Doamne Doamne (DD), toate aceste lucruri se stabilizează, au continuitate şi durabilitate. Sunt fixe, sunt puternice, sunt repere!
Daca mă întrebi, care este nivelul meu de a înţelege aceste lucruri, îţi răspund ca este unul nelimitat, in lucru zi de zi, fără a fi în momentul de faţă la stadiul de perfecţiune.
As vrea acum sa dau o explicaţie pentru noi, oamenii, sub aspectul fluctuaţiei acestor categorii. De ce noi instituţionalizam cumva legăturile dintre noi?
Câţi dintre noi nu am trăit experienţe minunate cu nişte oameni, pe care i-am simţit mult timp foarte aproape de noi. Simţeam ca le putem spune totul. Ca ne percep mai bine decât o facem noi, pana când intr-o zi au început sa ne rănească in mod repetat sau când ne-au întors spatele, ori noi înşine nu i-am mai simţit acolo? Probabil ca mulţi! Probabil ca uneori ne-am explicat aceasta stare, alteori nu. Unora le-am dorit apoi lucruri nu tocmai ortodoxe (sau măcar aşa un pic din ceea ce ne-au făcut ei noua, căci doar este corect sa se întâmple aşa), iar alteori ne-am revenit după o vreme si aceştia au dispărut fără urma din viata noastră. Dar ne-am consumat si vai, vai, numai noi ştim cat am suferit sau am fost dezamăgiţi.
Sa revin acum la explicarea acestor tipuri de relaţii si la intensitatea lor.Oamenii pe care ii vedem sau cu care intram in relaţii vibrează cu noi la un anumit nivel (atât pozitiv, cat si negativ). Cu ei intram in legătura sau in plată, dar despre plăţi vorbim alta data. Cum se produce aceasta vibraţie? Prin rezonantă. Adică, de exemplu: suntem intr-un grup de lucru si cu unii parteneri ne înţelegem foarte bine întrucât avem acelaşi obiectiv, înţelegem la fel structurile proiectului, avem aceiaşi viziune. Deci rezonam cu persoanele acelea si simţim o atracţie mai mare fata de ele. In alt context, cu unele persoane ne leagă hobby urile, maşinile, visele, banii, obiectivele noastre sau principiile de existenţa ori poate ca DD. Atât timp cat va exista aceasta comuniune de sentimente, va exista si rezonanta si in funcţie de cat de mult frecventam si cultivam elemente comune, intensitatea relaţiei trece prin stadiile amintite sau stagnează. Daca unul din cei doi nu mai simte la fel sau nu mai are aceleaşi preocupări (se întâmpla ceva in viata aceluia care se schimba), atunci rezonanta scade sau se pierde, iar atunci relaţia involuează ori se stinge.De cele mi multe ori acest lucru se întâmpla in concordanta cu vibraţia si lumina interioara a fiecăruia dintre noi. Daca o persoana îşi schimba vibraţia, comunicarea eficienta cu persoanele cu care înainte întreţinea o relaţie, devine imposibila, pentru ca nivelele de la care ea este făcuta, diferă. E ca si cum eu eram obişnuit sa vorbesc cu tine, la un anumit decibel, la etajul 7, dar unul dintre noi s-a mutat la etajul 8, iar acum când iţi vorbesc la fel cum o făceam înainte, tu nu mă mai auzi. Nu mai înţelegi ce vorbesc eu. In aceasta situaţie, ţipăm ca să se ne auzim (dar nu se poate pe termen lung căci răguşesc). Eu de la etajul 8 mă pot coborî temporar la 7 , dar apoi mă ridic din nou (acest lucru se poate face in cazuri temporare) sau tu de la 7 iţi ascuţi bine urechile şi iţi dai seama ca se comunica mai bine, daca şi tu te muţi la etajul 8 (si in acest caz relaţia îşi păstrează intensitatea si de cele mai multe ori se renaşte si devine mai puternica si mai frumoasă).
Evident ca daca oamenii nu fac eforturi sa comunice de la acelaşi etaj, după un timp, comunicarea devine obositoare si moare. Ei vor reveni la ea, atunci când se vor regăsi la acelaşi nivel/etaj, Daca nu, atunci totul s-a încheiat. Indiferent de nivelul pe care se afla se nasc si mor diverse relaţii. E simplu, e logic si e corect.
Înţelegând o depărtare intr-o relaţie, adică o schimbare de vibraţie, putem sa luptăm pentru propria noastră evoluţie, pentru ridicarea vibraţiei noastre si deci pentru păstrarea unei prietenii. Acesta trebuie sa fie de fapt scopul vieţii noastre in sine, iar noi trebuie sa fim in evoluţie si nu in involuţie. trebuie sa ne mutam la etajele superioare, fără insa a ignora pe cei de jos, cu care trebuie sa vorbim si sa ii ajutam, prin coborârea vibraţiei noastre, pentru ca apoi sa le arătam cum pot lua liftul, ce butoane să apese ca sa ajungă la noi.
Prietenia care se bazează pe principii precum: maşini, bani, case, telefoane mobile, alcool, distracţie, droguri şi economii are toate şansele de a reuşi pe termen scurt să apropie foarte mult unii oameni şi să le ofere senzaţii extraordinare, dar tot atât de multe sunt şi şansele ca ea să ofere unei relaţii un sfârşit rapid şi tragic.
La polul opus, atunci când doi oameni într-o prietenie înţeleg să evolueze în comun pentru înălţarea valorilor şi perpetuarea lor, pentru întrajutorarea lor şi a celorlalţi, are toate şansele să se clădească greu în timp, cu puţine persoane, dar să te treacă dincolo de limite şi să dăinuiască foarte mult in timp sau poate o eternitate (încă nu am găsit prietenia pentru eternitate, dar sper ca actualele prietenii să le transformăm în acest tip de record).
Ce rămâne in urmă?
Rămânând in spate o supărare sau o dezamăgire fata de sfârşitul unei relaţii sau faţă de transformarea ei, atunci înseamnă existenta in noi a unei neînţelegeri a noaste in raport cu viata sau cu menirea unei persoane in viata noastră sau o abordare greşita din punctul nostru de vedere, care de fapt este in esenţa cheia tutor răspunsurilor. Daca i-am fi iubit necondiţionat pe acei oameni, adică pe fraţii noştri, fără sa avem de la ei aşteptarea de a ne răspunde intr-o anumita formă dorinţelor noastre dintr-un loc, la un anumit moment dat, atunci nu am mai fi fost nici supăraţi şi nici dezamăgiţi, pentru ca altfel, am fi fost pregătiţi sa acceptam si absentarea lor, chiar nemotivată. Trebuie sa învăţăm sa iubim, nu sa ne ataşam.
Cu mult respect tuturor,
Doamne ajută!
Lorin Ovidiu Hagima, 2006
Foto: Lorin Ovidiu Hagima / Locatie: undeva in Cambogia
Un comentariu la „Despre prietenii si alte relatii”