Una dintre marile probleme cu care ne confruntăm este lipsa de educație în ceea ce privește „dezbaterile”, de orice natură ar fi ele. „A dezbate” este o artă. Dar care nu se învață obligatoriu în școlile din România, cele din învățământul de stat cel puțin. Nu știu cum stau lucrurile la cele particulare.
Noi nu am învățat, părinții noștri nu au învățat și nici copiii noștri nu o fac. Doar dacă suntem, ca părinți, suficient de motivați încât să-i trimitem la cursuri dedicate, de altfel puține și scumpe.
Nu știm regulile de bază ale unei dezbateri și nici emisiunile de gen, de la TV, nu ne oferă exemple de urmat. Vorbesc unii peste alții, nu-și respectă timpul alocat și, cel mai grav, argumentele aduse sunt, de multe ori, de natură emoțională, menite să lovească în „adversar”. O oglindă fidelă a acestui fenomen ne-o oferă FB-ul. Unele postări generează reacții, deci comentarii. Cele mai multe postări care provoacă la discuții prezintă elemente de realitate (care provoacă disconfort emoțional), neadevăruri, adevăruri trunchiate sau parțiale. Reacțiile comentatorilor, însă, sunt de cele mai multe ori emoționale.
Veți spune că FB-ul nu este o platformă de dezbatere publică. Și nu veți greși. Dar ceea ce se întâmplă pe FB, nu doar că reprezintă subiecte de studiu pentru profesioniști, dar reflectă, cum spuneam mai sus, modul în care și în viața reală comunică oamenii între ei.
Dezbaterea, pe orice temă s-ar produce, are câteva reguli elementare: fiecare participant aduce argumente fie bazate pe fapte reale, fie folosindu-se de idei (acest lucru necesită de cele mai multe ori o cultură generală); fiecare ascultă argumentele celuilalt, timp în care își pregătește contra-argumentele; se respectă dreptul celuilalt de a-și expune argumentele; se respectă și într-o dezbatere „privată” timpul celuilalt de a vorbi, astfel evitându-se tendința spre monologuri; nu se fac remarci legate de credința celuilalt, pregătirea educațională sau clasa socială din care face parte, felul în care arată sau unele aspecte legate de caracterul și temperamentul celuilalt. Nu se face referire la motivele care îl determină pe unul dintre participanți să aibă un anumit punct de vedere.
Ce vedem în fiecare „dezbatere FB”: dacă se discută despre Ponta, se aduc în discuție imediat Johannis, Cioloș, tehnocrații și nelipsitul Băsescu. Și invers! Dacă se discută despre patriotism se folosește mult trecutul, de regulă trunchiat. Dacă se vorbește despre psihicul uman și dezvoltarea personală se aduc în discuție studiile/școlile de formare (academice sau nu). În acest ultim caz, argumentul suprem, așa cum am mai arătat-o și în alte rânduri, este: „tu ai o problemă, gândești prea mult, nu vezi esența.”
Exemplu (de la ce m-am luat de fapt!). Zilele trecute, o cunoscută practicantă a terapiei cu îngeri, scrie pe contul său personal „Statuia lui Iisus de la Rio este facuta de un roman… Turnul Eiffel e facut in Romania… Nu va spune nimic asta?! #binecuvantatacasuntromanca #iubescromania”. Mai multe persoane îi atrag atenția că este o greșeală. Turnul Eiffel nu este construit în România. Doar piesele de construcție sunt marcate „Fabricat la Reșița”. Argumentele aduse de susținătorii doamnei au fost despre marile invenții ale oamenilor de știință români, dar nici unul care să susțină afirmația legată de Turnul Eiffel. Doammna însăși a comentat „Ok, piesele! Ce tipicari sunteti! Eu incerc sa arat ce importanti suntem in lume si voi loviti in respectul de sine! Tipic pt noi romanii… ”. Comentariile au fost multe, unele cu atac la persoană, altele apreciative la distinsa „terapeută”, unele argumentate cu fapte, altele doar jigniri.
Poate este important de precizat că, dacă ești mândru că ești român și îți iubești țara, este necesar să ai cât mai multe informații (din surse sigure) , să nu împrăștii informații false, doar din dorința de a trezi „stima de sine” a semenilor. NU așa se construiește imaginea de sine pozitivă, solidă, nici a unui individ, cu atât mai mult a unei nații.
„Detaliile fac diferența” spune o vorbă înțeleaptă. Pe care am continuat-o cu „dintre un om cult și un semidoct!”
Cu alte cuvinte, pentru a te putea exprima în spațiul public, pentru a avea o opinie (nu o părere) este important să fii informat, să fi citit mult la viața ta (nu doar cărți de spiritualitate, filosofie de tarabă/cârciumă), să continui să citești și mai ales să gândești înainte de a spune/scrie ceva.
P.S.: presupun că postarea aceea va dispărea mai devreme sau mai târziu. Ideea care mi-ar plăcea să rămână după acest articol este importanța înțelegerii, învățării și asumării regulilor unei dezbateri a dezvoltării interesului pentru o cultură generală vastă, nevoia unei educații solide și continue Și, poate cel mai important, să îi învățăm pe copii să dezbată!
Sursa foto: politicom.co/wp-content/uploads/2014/05/debate.jpg
Superb articolul şi la obiect! Dar …. FB-ul nu prea e copia fidelă a cum comunică oamenii. În primul rând, sunt mulţi pe facebook cu identităţi false. În al doilea rând, se practică ”dă şi fugi”. Una e când priveşti pe cineva în ochi şi discuţi şi alta e pe fb, când poţi să dispari când ai chef.
Şi mai e ceva – nu scrie pe nici o piesă de la Turnul Eiffel că ar fi făcută la Reşiţa. Nu există nici o dovadă scrisă în acest sens. Că Eiffel a folosit invenţia tehnică a românului Pănculescu când a construit turnul se pare că da.
„dă și fugi” se practică și în comunicarea față în față. Am trăit-o.
Legendele sunt multe, dar se pare că au și sămânță de adevăr. Eu n-am fost la Paris, deci nu știu 🙂