In timp am dezvoltat un soi de inversunare impotriva “invataturilor” lui Eckhart Tolle, reusind sa extind acest sentiment si asupra persoanei. Multa vreme mi-am dorit sa scriu despre acest om si ce spune el, dar singurele “materiale” de care ma puteam lega erau articolele de pe net, citatele sau extrasele din cartile lui. Propriul meu crez este ca “nu iti poti exprima o parere despre ceva sau cineva pana nu cunosti acel ceva sau cineva”. Din acest motiv, am avut o alta revolta interioara impotriva celor care critica alti autori, precum Freud sau Jung, si in special Biblia, fara sa fi citit vreuna dintre cartile lor si respectiv fara sa fi citit Biblia. Acest sentiment ultim s-a dizolvat, din varii motive.
Nu acelasi lucru pot spune despre sentimentele pe care le-am nutrit si le nutresc fata de Tolle si “invatatura” lui. Am incercat sa citesc “Puterea prezentului” de cateva ori in ultimii patru ani, dar niciodata nu am reusit sa trec de partea introductiva. Era “ceva” acolo care nu era real si suna fals.
Cand, la un moment dat, sentimentele au atins punctul culminat, prietena mea E. mi-a reamintit de principiul meu si m-a indemnat sa il citesc si apoi sa scriu ce simt, folosindu-ma de informatii “direct de la sursa”.
Cand am inceput sa citesc cartea am facut eforturi uriase de a-mi lasa ideile preconcepute deoparte. Partial am reusit. Logica si gandirea critica, neimplicarea emotionala, mi-au fost de folos in demersul meu.
Si din nou inceputul in care cu vadit entuziasm Eckhart Tolle ne spune povestea vietii lui, cum ca ar fi trait pana la 13 ani “intr-o stare aproape continua de anxietate, intrerupta de perioade de depresie suicidala”, ca apoi, dupa 16 ani in care nu mentioneaza sa fi facut ceva anume, intr-o singura noapte a avut revelatia! Studiile stiintifice au demonstrat ca in jurul varstei de 13 ani, copilul are o perioada de declin, marcata de anxietate, pentru ca in el se duce un conflict intre dorinta de a se elibera de parinti si dorinta de a mai ramane in cuibul parintesc unde are parte de ocrotire. Nimic special in asta. In schimb perioadele de depresie suicidala, netratate, pot duce la trecerea in act.
Cautand informatii biografice am descoperit ca a urmat cursurile de psihologie ale Universitatii din Londra. Deci nu este strain de modul in care se dezvolta psihicul uman si de constructia acestuia.
Pe masura ce citeam paginile cartii, ma gandeam cum ar fi daca as incerca sa fac “psihanaliza aplicata” pe opera lui Tolle. Amuzandu-ma si jucandu-ma cu ideea aceasta in cap, dintr-o data mi-a venit gandul ca omul a ramas blocat intr-un stadiu narcisic al existentei, stadiu corespunzator varstei de 3-5 ani, cand copilul se crede centrul universului si face tot ce ii sta in putinta pentru a atrage atentia asupra sa. Tot din biografia de pe net (completa sau nu), aflu ca Tolle a avut o copilarie nefericita inGermania, cand parintii s-au despartit si pe el l-au abadonat intr-o scoala cu internat.
Am renuntat la ideea psihanalizei aplicate. Revenind la auto-prezentarea din “Puterea prezentului” si la sentimentul de fals pe care il aveam, mi-am adus aminte ca la cursurile de “management artistic’ pe care le-am urmat la Berklee College of Music am invatat ca un artist tanar, care doreste sa atraga atentia asupra sa, poate sa incerce sa-si romanteze “biografia” astfel incat sa dea un material consistent presei de specialitate. Asa se face ca multi dintre artistii consacrati, au povestit cum a fost viata lor de chelner, de spalator de masini sau altceva. Pentru ca este o tehnica de marketing foarte utilizata in industria showbizz-ului. Cand sunt elemente care lipsesc dintr-o “biografie”, inseamna ca fie e “falsa”, fie “micul adevar” este umflat precum un balon de sapun.
Si ajung la invatatura. Inca de la primele pagini, maestrul transmite mesajul “aveti incredere in mine, eu va spun adevarul. Tot ceea ce nu va place, opune rezistenta in voi, dar asta nu inseamna ca eu nu spun adevarul”. Si dintr-o data cititorul este conditionat si implicit manipulat. Iar scriitorul se erijeaza in Dumnezeu (ceea ce in psihologia analitica se numeste “inflatia Eului”). Cel mult ce poate spune Tolle sau oricine altcineva este “propriul adevar”. Din fericire am invatat sa “detectez” manipularile subtile precum aceasta sau cea pe care Tolle o foloseste in intreaga sa carte: “repetarea aceluiasi mesaj, in aceeasi forma sau o forma diferita”.
Mi-am amintit ce ma irita in timp ce ii citeam articolele. Mare parte din informatia pe care el o da este preluata aproape cuvant cu cuvant din cartile pe care discipolii lui Osho le-au publicat in baza cuvantarilor pe care acesta le-a tinut in fata lor. Marturisesc ca eu m-am indragostit de Osho inca de la prima carte pe care am citit-o cu 15 ani in urma. Am stat si am analizat acest sentiment. Este cumva devotamentul meu fata de unul dintre maestrii spirituali care mi-a schimbat viziunea asupra vietii sau e altceva. Da. E altceva! Un subiect “la moda” in zilele noastre: “plagiatul” pe care Tolle l-a facut. Osho si-a facut propria sa strategie de marketing, originala si extravaganta, in timp ce strategia de marketing a lui Tolle este desprinsa din manualele de profil.
Dar nu s-a oprit doar aici. A preluat idei intregi din psihanaliza si psihologie si le-a modificat forma incercand sa devina original. Astfel inconstientul este inlocuit de “corpul-durere” iar Sinele lui Jung devine Fiinta.
Poate ca ideea care m-a revoltat cel mai mult este cea sugerata printr-o intrebare, ca oamenii ar trebui sa isi “distruga inconstientul”(pag 79). Nici in filosofie, nici in psihologie inconstientul nu este tratat ca pe o parte din psihicul uman care poate fi stapanita, ce sa mai spunem de distrugere. Sa incerci sa lupti cu un lucru pe care nu il cunosti e fie nebunie, fie autodistrugere. Inconstientul nu poate fi distrus. Cel mult poate fi inteles si asimilat.
Ce mai face Tolle, pentru a-si sustine afirmatiile „senzationale”? Se foloseste de citate din Biblie, acordandu-le propria interpretare. Este adevarat ca Biblia este scrisa in parabole, unul dintre limbajele folosite de inconstient in cultura, si ca fiecare le intelege functie de gradul sau de percepere a lucrurilor si de constientizare. Si el poate fi la un anumit nivel. Dar ce m-a facut totusi sa incep sa caut in Biblie sunt citatele din Iisus care nu exista in original, sau daca exista autorul nostru le-a modificat astfel incat sa aibe sens pentru spusele lui. Un exemplu este “De ce sunteti mereu infricosati?” sustine Tolle ca ar fi spus Iisus (pag 86). In Biblie, traducerea romaneasca, plina de profunzime este “De ce va este frica, putin credinciosilor?”, care are un singur inteles, dar din ce in ce mai profund, functie de gradul de constientizare a lumii de catre fiecare om.
Asa am observat ca a aplicat o alta tehnica de manipulare: aceea de a-si sustine propriile teorii cu citate din personalitati sau carti sfinte, nelasand posibilitatea cititorului de a avea propriile intelesuri, pentru ca la fiecare pagina spune mesajul e acelasi “nu va cramponati de minte, nu va blocati in cuvinte”. Astfel incearca sa isi construiasca o imagine de erudit. Ce-i drept, cam falsa. Pe de alta parte, ceea ce nu transmite si probabil nu a asimilat Tolle este ca limbajul sufletului si al inconstientului este format din simboluri. Alchimistii (arta alchimica fiind una dintre “gaselnitele” autorului) foloseau simboluri pentru a-si transmite mesaje. Simbolurile exprimate prin cuvinte sunt metafore si parabole, nicidecum deductii logice. Dar se folosesc cu sensuri profunde, pe diferite vibratii de intelegere.
“Iisus spune: iubiti-va dusmanii, ceea ce inseamna sa nu aveti dusmani” (pag. 201) spune Tolle. In sensul profund acest citat spune “iubiti-va si cu defectele voastre nu numai cu ceea ce va place la voi”. Dar singurii dusmani reali sunt lucrurile pe care nu le cunoastem. Dar nu inseamna ca nu avem dusmani. Avem pana “ii imblanzim” cum ii spune vulpea Micului Print. Si atunci, cand suntem noi cu noi, esential este sa ne imblanzim inconstientul nu sa il distrugem.
Tolle se “joaca” cu mintea cititorului. Asta am simtit in a treia zi de citit cartea cand brusc, ma intrebam de ce sunt eu asa inversunata pe omul acesta, ca nu spune ceva ce nu s-a mai spus. Eram asa intr-o liniste si indiferenta, cand deodata mi-am amintit. Multe dintre lucrurile pe care le spune sunt preluate din diverse surse. Si sunt, intr-o proportie moderata, in raport cu tot continutul cartii. Dar printre acestea, sunt unele care sunt de-a dreptul hilare. Ca de exemplu: “cand elimini inconstientul devii Dumnezeu”. WOW! Asta da idee. Dar daca ne intoarcem la mult-citatul Iisus, pana acum nu s-a mai auzit de un om care sa intoarca de la groapa un semen, asa cum a facut-o Mantuitorul.
O alta idee promovata de Tolle este cea a mintii false, a ego-ului, cu care trebuie sa ne luptam, e drept ca prin metoda autoobservatiei. Insa idea de lupta presupune doi adversari: mintea si Sinele Adevarat (sic!), mai precis o lupta intre doua parti din mine, ce care il citeste sau il asculta. Consecinta fireasca a acestui demers este … conflict interior, pe care l-am observat la multi dintre cei care sunt indragostiti de mesajul si invatatura lui Tolle.
Nu este un secret ca eu ii prefer pe Lazarev, Osho si Aivanhov cand vine vorba de Maestrii Spirituali contemporani (desi Lazarev nu este neaparat un maestru spiritual). Diferenta majora si importanta de altfel dintre Tolle si acestia este ca primii folosesc pentru sustinerea teoriilor sau pentru a explica un concept, exemple din viata prsonala sau de “terapeut-consilier”, termen care nu se potriveste cu Osho sau cu Aivanhov. Un astfel de demers te conecteaza la lumea reala cu probleme reale. Tolle da exemple ipotetice. Si tot el considera ca nu exista probleme, ca totul este in mintea noastra. Ufff…. Sa spunem asta unei mame care are copilul suferind de o boala incurabila sau rara!
Oamenii se afla in razboi si se distrug sau autodisrug din cauza Sinelui Fals mai spune Tolle, omitand un instinct natural al fiintei umane: agresivitatea, care este o consecinta a conflictului dintre instinctul de supravietuire a speciei si impunerile culturale. Agresivitatea este o forta a intregii naturi. Este adevarat ca animalele o folosesc in interiorul speciei in lupta pentru suprematie. Dar nu se distrug, pentru ca cel care se simte slab, are un ritual specific de a accepta suprematia unui alt semen. Si o mai folosesc cand lupta pentru hrana. Ce este de remarcat in comparatia dintre om si animale este ca omul se autodistruge neacceptand suprematia morala culturala, inteligenta, etc a altui om, si “vaneaza” mai mult decat consuma. Animalele vaneaza atat cat au nevoie. Nu fac risipa.
Tolle mai spune ca la un moment dat, intr-un viitor oarecare, cuvantul “munca” va disparea din vocabularul nostru. Este adevarat ca munca, in zilele noastre, are o conotatie bolnava, dar totusi munca este una dintre metodele prin care fiinta umana evolueaza. Si munca cu propria persoana este tot o munca. Pentru ca inconstientul nu va disparea niciodata si nici nu va putea fi distrus. Inconstientul colectiv, magistral descris de Jung in opera sa, nu este “ultima frontiera”, oricat de mult i-ar placea domnului Tolle sa creada. Mai exista un Inconstient al Universului. Si nu. Nu este corp-durere al umanitatii! Este cu mult mai mult. Pentru ca in psihicul omului nu este numai durere, este si placere.
Renuntarea la trecut este o alta idee promovata si sustinuta de Tolle. Renunta la trecut si vei fi liber. El spune ca in primii ani de viata copil “invata” tipare de gandire. Din pacate pentru sustinatori, aceasta idee este eronata. Copiii invata prin simtire si nu prin gandire, prin afecte, prin ceea ce le face placere si ceea ce le produce suferinta. Abia cand ajung in colectivitate, mai precis dupa ce se incheie un ciclu sacru de dezvoltare, in jurul varstei de 7 ani, copiii invata cu mintea, folosind creierul. Pana atunci totul este la nivel afectiv, deci greu depistabil, si in nici un caz “la comanda”. La trecut nu ai cum sa renunti. Poti cel mult sa intelegi ce s-a intamplat si in ce mod afectele nascute in anumite situatii de viata actioneaza din inconstient asupra vietii actuale. Sa te uiti in trecut nu este un pacat, pentru ca acolo se afla raspunsurile pentru problemele actuale. Sa renunti la el, fara sa-l intelegi, este o negare a propriei persoane, a ceea ce esti.
Unul dintre cei mai renumiti psihoterapeuti moderni, Irvin D. Yalom, amendeaza in cartile sale (fie ca sunt beletristica, fie ca sunt de specialitate) abordarile “new age”-iste ale iertarii sau ale termenului de “aici si acum”. Prin “aici si acum” (Darul psihoterapiei) explica ca orice demers in analiza personala incepe din “aici si acum”, adica in a stii cine esti aici, ce sentimente si ganduri ai. Dar tot el spune ca pe parcursul procesului analitic, al terapiei, raspunsurile le gasesti in evenimentele din trecut.
Dar “cireasa de pe tort” este ideea abandonarii mintii si a gandirii continue. Ideea pe care o intalnesti la Osho, mult mai frumos explicata si argumentata. Este adevarat ca uneori Tolle mai spune ca mintea in esenta nu este rea. Dar o spune atat de rar, iar cealalta abordare atat de des, ca un cititor neatent si cu o putere de a discerne “graul de neghina”, va ramane (cum de altfel am intalnit) cu impresia ca gandirea este gresita. “Gandirea compulsiva”, ca termen este la fel de rara ca orice alt mesaj din carte.
“Calea Crucii” pe care o descrie Tolle spre finalul cartii este, pentru mine, dovada clara ca el vorbeste exact din locul din care isi indeamna cititorii sa nu o faca: din minte si cat se poate de logic. Ce zice? “Stricto senso, ei (oamenii care l-au gasit pe Dumnezeu prin suferinta) nu l-au gasit pe Dumnezeu prin suferinta lor, deoarece suferinta implica rezistenta. L-au gasit pe Dumnezeu prin abandonare, prin acceptarea totala a starii de fapt, pozitie pe care au fost fortati sa o adopte prin suferinta lor intensa. Probabil ca la un anumit moment si-au dat seama ca suferinta este creata de ei”. Aici il pot contrazice prin propria-mi experienta. Eu l-am gasit pe Dumnezeu prin suferinta. Printr-o suferinta care imi sfasia sufletul, spiritul, care imi sfarsea energia fizica. Si in cel mai greu dintre momentele de suferinta L-am simtit cum imi atinge umerii. M-am abandonat lui, dar nu am sfarsit prin a a-mi da seama ca suferinta este creata de mine. Nicidecum! Si nici nu am acceptat total starea de fapt. Pentru ca daca as fi proedat asa, nu as fi continuat niciodata cercetarile mele.
Incerc sa ma apropii de final. Tolle spune ca marea problema a mintii noastre este ca judeca si critica. Numai ca acestea doua cresc capacitatea de a discerne, de a intelege viata si de a lua hotarari optime. Si ma gandeam ca cei care ar putea citi articolul acesta m-ar putea acuza ca il judec pe Tolle. Ceea ce este probabil si de inteles. Dar tot el spune ca trebuie sa fii observator! Ei bine, am luat de buna acest indemn si am fost observator. Si din prisma acestui OBSERVATOR intern am analizat modul in care mi-a afectat citirea cartii lui. Sentimentul final este de fals si, intr-o oarecare masura, inselatorie. Din dorinta de a fi orignal, extraordinar, a lui sau a editorilor sai, singurul aport pe care l-a adus paradigmei inconstientului a fost ca a schimbat termenii consacrati in mediul stiintific. Posibil sa fi dorit sa simplifice lucrurile si sa le faca pe intelesul tuturor! Din pacate acest proces de simplificare duce la caderea in derizoriu a ideii de spiritualitate, de psihologie a omului.
Si la finalul cartii mi-am repus intrebarea de ce sunt asa inversunata pe Tolle si invataturile sale. Motive: pentru ca a copiat pasaje intregi din invatatura lui Osho. Pentru ca a schimbat termeni consacrati producand in mintea unora o degringolada. Dar, in fond si la urma urmei, fiecare are dreptul sa-si aleaga calea, chiar daca asta este pe campii, prin aratura. Jung spunea ca procesul individuatiei este unic pentru fiecare dintre noi. Nu exista retete de urmat.
Una dintre consecintele acestei explozii de spiritualitate de tip “american” este explozia de “spirituali” pe metru patrat de internet. Unde cauti gasesti pe cineva “trezit” care este un Dumnezeu si care are cate un adevar de propovaduit. Seamana cu un balon de sapun, umflat artificial, care are forma, dar nu are consistenta. Si cand va face POC, va fi foarte interesant de urmarit. Si nu va mai dura mult. Astrologic vorbind, Saturn este la un pas distanta de Scorpion, zodia inconstientului.
P.S.: Fotografia am ales-o pentru Tolle, maestru spiritual pentru oameni, care declara ca nu a avut relatii de lunga durata cu semenii sai, a fost inconjurat d emulti maestrii ZEN – toti erau pisici. Dar, ramane intrebarea, cum un om fara relatii interumane, poate vorbi despre relatii, fara s ale fi experimentat?