Ca sa va dati seama cât de mult iubeste o mama pe fiii sai, am sa va spun o întâmplare care s-a petrecut în China. În anul 1921, într-o toamna, a luat foc o padure din Muntii Himalaia; muntii cei mai mari din lume. Sigur, a concentrat China mii si zeci de mii de oameni, ca sa izoleze focul. Dar ce s-a întâmplat?
S-au dus oamenii si taiau padurea înainte de a ajunge focul. Voi nu stiti cât de înfricosat este focul când arde padurea! Mie mi s-a întâmplat odata de am vazut. Huieste ca tunetul, mai ales daca bate vântul. Ati auzit si în Psaltire: �ca focul care arde padurea, ca vapaia care arde muntii. Este ceva înfricosator.
Deci asa s-a întâmplat si acolo. Lumea a alergat cu topoare, cu joagare, cu ferastraie; fiecare cu ce avea, ca sa izoleze padurea ca sa nu arda.
Dar s-a întâmplat ca, taind ei copacii cu zeci de kilometri înainte de-a ajunge focul, focul venea cu o rapiditate nemaipomenita, au vazut în vârful unui copac un cuib de pasare; o pasare de marimea porumbelului. Când au vazut ca are cuib în copac, nu au mai avut timp sa se suie si sa scape puii, caci focul se apropia. Si s-au uitat sa vada ce se întâmpla.
Amândoua pasarile, si mama si tata, când au simtit fumul si au vazut primejdia ca ajunge la pui, zburau amândoi roata si tot tipau; tipau si faceau semn la pui. Dar puii erau mici, plapânzi, nu aveau aripi tari sa zboare.
Când a ajuns focul la o suta de metri, pasarea tata a parasit puii; a fugit ca sa scape de foc, ca simtise fierbinteala focului ca vine din urma. Iar pasarea mama, când a vazut ca vine focul, tot tipa si zbura roata, roata; roata pe lânga cuib, roata, ca si cum ar fi zis: „Dragul mamei, vine moartea, fugiti!”
Si când a vazut ca copacul în care-i cuibul a luat foc, nemaiavând alta masura sa ajute puii ei, ce-a facut? Ultima ei miscare a fost jertfa aceasta: Când a vazut ca si cuibul a luat foc, ea s-a pus cu aripile pe pui. Si într-o clipeala a mistuit-o focul cu tot cu cuib, cu tot cu pui.
Iata ce înseamna mama! A vrut mai bine sa se jertfeasca de o mie de ori si sa nu paraseasca puii ei, când erau în primejdie de moarte.
Asa trebuie sa fie inima de mama si inima noastra fata de toti crestinii si mai ales fata de parintii care ne-au crescut.
Parintele Cleopa
Foto de aici.
Ce ma bucur ca ai postat mesajul asta aici. Vine intr-un moment al marelui adevar pentru mine. Pentru prima oara de cand te cunosc nu sunt de acord cu ce spui, nu in mod direct, ci prin pilde. Nu toate mamele sunt capabile de jertfa, nu toate mamele isi iubesc puii, nu toti parintii isi iubesc copiii. Exista mame care isi omoara copiii din varii motive, sau ii maltrateaza fizic si psihic o viata intreaga. Exista mame care isi parasesc copiii pentru o relatie cu un anumit barbat care pare mai importanta. Exista mame care nu iau apararea copiiilor in fata tatalui lor si inchid ochiii din teama sau din ignoranta. Eu sunt una din victimele unor parinti care nu si-au dorit niciodata copiii si pe langa asta si-au dorit mereu baieti, nu fete. Eu sunt o copila care a trebuit sa ma lupt de nebuna sa inteleg de ce am nevoie avida de dragoste si de ce caut sa o iau din alta parte. Recent mi-am dat seama ca esenta problemelor mele consta in faptul ca parintii mei niciodata nu mi-au aratat apreciere sau iubire neconditionata. Am fost mereu mijlocul lor de refulare. Am cautat o viata intreaga sa le intru in gratii, sa ii multumesc cumva, sa ma aprecieze, sa le simt iubirea. In zadar. Nu ii iubesc pentru ca nu vreau sa ii iubesc. Nu acum. Nu stiu daca vreodata o voi face. Ma simt tradata, singura si neinteleasa din cauza asta. Exista si astfel de cazuri pe lumea asta desi de cele mai multe ori li se intoarce spatele, sunt catalogati inadaptati sau nebuni. Este lipsit de morala sa nu iti iubesti parintii, nu-i asa? Limite, etichete, negare, boala, moarte.
Mada, pilda vrea sa arate cum ar trebui sa fie o mama. Si daca sunt femei care nu au avut parte de iubirea mamei, sa incerce sa fie asa! E un extras din Parintele Cleopa, pe subiectul relatie parinti -copii, blesyemele de neam, respectul fata de parinti, consecintele lipsei de iubire etc… Mi-a placut enorm povestea 🙂
Frumoasa poveste si plina de iubire.:)
Si un exemplu de ce si cum fac animalele si ce nu prea fac oamenii 🙁