Am fost să văd Exit 8 la invitația Independența Film, un film japonez al cărui scenariu a plecat de la un celebru (am înțeles de la fiul meu) joc video. Nu sunt familiarizată cu jocurile video, nu sunt amatoare de filme din cealaltă parte a lumii, așa că am privit toată experiența ca pe o provocare de a ieși din zona mea de confort. Și, acum, la mai bine de 12 ore de la vizionare încă mă mai gândesc la el pentru că pare că tema filmului este însăși ieșirea din zona de confort.
Avem așadar un culoar subteran dintr-o rețea de metrou a unui oraș japonez. Ajuns pe acest culoar, ca spectator ești afectiv parte din scenă, începi să simți cum crește anxietatea pentru că unele lucruri descoperi că se repetă. Și apoi citești instrucțiunile care îți explică în 4 puncte regulile jocului.
Simbolic privind povestea este o ilustrare a „jocului vieții”, după cum spune și una dintre anomaliile din film. Unde este bucuria când zi de zi faci aceleași lucruri, te vezi cu aceiași oameni, respecți aceleași reguli și treci nepăsător pe lângă cei de lângă tine și în special pe lângă cei mai vulnerabili, fără să intervii?
Apoi te forțează să privești și în interior, la mecanismele care te determină să faci în mod repetitiv aceleași acțiuni, aceleași greșeli și să găsești în tine forțele de a produce o schimbare. Și aici e partea interesantă că poți descoperi că uneori cele mai mici schimbări, de percepție adesea, pot schimba cursul unui drum pe care te afli.
Aș mai adăuga doar un singur lucru legat de film, anume că viața te pune uneori în situația de a face o mare alegere. Iar această situație creează foarte multă angoasă pentru că te pune față în față cu acea parte din tine pe care ai ascuns-o cel mai mult și cel mai ferm și care naște cea mai mare provocare, aceea de a fi altcineva decât cine crezi că ai fost determinat să fii.
Înțeleg de la băiatul meu că jocul nu trezește atât de mult de multe reflecții filosofice și că a fost la rândul său plăcut surprins de ce cum au abordat subiectul într-un film. Pornind de aici am vorbit despre utilitatea unora dintre jocurile video la care au acces copiii noștri. Multe dintre acestea, cum este Exit 8 sau The last of us sunt menite să ridice niște probleme filosofice, cum spuneam, să determine reflecții pe anumite subiecte despre natura umană, să dezvolte gândirea critică și să îi determine pe puberi și pe adolescenți să își pună mai multe întrebări despre ei, despre ceilalți, despre lume, despre viață, despre relații și toate dimensiunile pe care le presupun toate aceste laturi ale existenței.
Recomand filmul. Și e de mers împreună cu adolescenții din dotare și apoi de vorbit cu sinceritate despre lumea lor, admițând acolo unde situația o cere că suntem, ca părinți, luați pe sus de lumea în care copiii noștri cresc și își vor duce viețile. Cel mai bine ar fi să reușim să creăm împreună cu ei parteneriate sincere pentru a face față unui Goliat pe care încă nu îl cunoaștem suficient.