Aflat într-o situaţie la limita dintre viaţă şi moarte, sub ameninţarea pistolului, un bărbat de 30 de ani, remermorează evenimentele care au condus la situaţia prezentă. Iniţial pare să pună totul pe seama întâlnirii cu Marla, o tânără femeie care îi trezeşte interesul, în lumea grupurilor de suport pentru persoanele cu diferite boli incurabile. Deşi această întâlnire este esenţială în povestea lui, reia povestirea cu un moment petrecut cu şase luni mai devreme, când, în urma unei perioade îndelungate de insomnii, apelează la ajutorul unui medic. Acesta, total lipsit de compasiune pentru pacientul său, pe lângă recomandarea de a mesteca rădăcini de valeriană, îl trimite la grupul de suport pentru bolnavii de cancer, să vadă acolo suferinţă „adevărată”. Tânărul urmează sfatul medicului său şi ajunge în mijlocul grupului bărbaţilor bolnavi de cancer la testicole. Acest grup, al bărbaţilor „castraţi”, pare să simbolizeze modul în care personajul principal se simte şi se percepe. Este locul în care, văzându-i pe cei din jur manifestându-şi suferinţa, este capabil să dea drumul propriilor emoţii, să plângă, ceea ce are ca efect o ameliorare a stărilor de insomnie.
Personajul este un angajat harnic şi docil al unei mari companii producătoare de automobile. Urmează regulile companiei cu stricteţe, în cazul accidentelor în care sunt implicate maşinile companiei aplică cu rigurozitate formule complicate care să indice dacă este necesară retragerea acestora de pe piaţă. În faţa unei maşini distruse într-un accident soldat cu morţi, printre care şi copii, constată fără pic de emoţie consecinţele, şi nu are nici o reacţie la glumele cinice şi macabre ale colegilor. Deţine un apartament la etajul 15 al unui bloc plin de văduve şi oameni serioşi, pe care îl amenajează cu produse de la IKEA. Spune despre el că este dependent de cumpărături, perioadă în care a ajuns după ce într-o vreme era dependent de revistele porno. Afirmă că alege totul, inclusiv seturile de farfurii, punându-şi aceeaşi întrebare „ce îmi defineşte personalitatea?”. Toate acestea indică o refulare a sexualităţii şi o apărare puternică în faţa propriei suferinţe, ca şi cum ar încerca să se definească prin obiectele şi bunurile pe care le deţine. De altfel, la un moment dat, în timpul unei conversaţii telefonice cu poliţistul care anchetează cauzele care au dus la distrugerea apartamentului său, lăsând să se înţeleagă că este suspect, tânărul afirmă „apartamentul acela sunt eu. Nu puteam să îl distrug.”
Călătoreşte foarte mult, prin prisma serviciului, timp în care constată că viaţa sa în acest timp se reduce la bunuri „de unică folosinţă” şi, implicit, la „prieteni de unică folosinţă”, aceştia fiind vecinii de scaun din avion. Într-o astfel de călătorie îl „cunoaşte” pe Tyler, mai precis „crează” un alter-ego, un bărbat care întruchipează tot ceea ce nu este el: carismatic, dezinvolt, puternic, foarte bine informat despre tot felul de lucruri, printre care şi despre cum să construiască bombe artizanale din ingredientele cu care se fabrică săpunuri. Cu alte cuvinte, un bărbat plin de vitalitate, fără reţineri în a-şi manifesta masculinitatea.
Apariţia lui Tyler survine după apariţia în viaţa sa a Marlei, pe care o observă că participă la grupurile de suport la care şi el participă „ca un dependent”. Această întâlnire îl pune faţă în faţă cu propria furie reprimată. O consideră o impostoare, o mincinoasă, dar este conştient că ea reflectă propria lui stare de impostor. Întâlnirea cu ea îl face să nu se mai simtă liber să îşi exprime suferinţa, şi îl determină să reactiveze apărările. Încercând să ţină sub control furia pe care i-o trezeşte prezenţa Marlei, prezenţă care îi perturbă capacitatea de a da frău liber trăirilor interioare, încearcă să negocieze cu ea un program de participare la grupurile de suport, astfel încât să nu se întâlnească. De fapt, ce îl supără la Marla, lucru pe care îl recunoaşte şi în Tyler, este capacitatea de a fi liberă, de a trăi la limită, ca şi cum nu contează dacă trăieşte sau moare,, fără a ţine lucrurile sub control, şi încălcând regulile, coborându-se până într-acolo încât fură haine şi le vinde ca să câştige bani.
Întâlnirea cu Tyler se produce concomitent cu explozia care îi distruge apartamentul. În mod simbolic, am putea spune că inconştientul încearcă să îi distrugă imaginea falsă pe care şi-a creat-o despre sine. Apariţia acestui alter-ego indică clivajul puternic al Eului, clivaj care ţine departe de tânărul serios şi harnic, instinctele sexuale reulate, furia şi agresivitatea, apărare care îl face să se simtă „castrat”. Cei doi au o discuţie într-un bar, la o bere, în care Tyler îi pune în faţă problema cu care se confruntă, anume că a devenit sclavul bunurilor pe care considera că le deţine, pentru că trăieşte într-o lume a consumerismului. La ieşirea din bar, îl provoacă să ceară ceea ce are nevoie, ca semn de bărbaţie, de curaj, şi anume să locuiască împreună, cu alte cuvinte să îl accepte. Apoi se antrenează într-o luptă, o manifestare a agresivităţii interioare. Această activitate bărbătească, de luptă fără câştig, are loc mai apoi în fiecare seară.
Apariţia lui Tyler şi relaţia strânsă pe care o dezvoltă cu acesta, duce la o schimbare profundă. De la un apartament atent amenajat, ajunge să locuiască într-o casă închiriată, în suburbii, aflată în paragină. Această schimbare de decor, pare să se simbolizeze psihicul personajului, şi faptul că acesta nu este bine structurat. De asemeni, pare să simbolizeze o regresie într-un stadiu timpuriu al dezvoltării sale, cel mai probabil în faza oedipală. Această ipoteză este susţinută de scena din baie în care cei doi bărbaţi îşi împărtăşesc experienţele cu tatăl, dintre care cea mai puternică este de la vârsta de 6 ani, când autoritatea paternă i-a părăsit. Acest abandon patern, precum şi realitatea că „suntem o generaşie de bărbaţi crescută de femei”, pare să fie cauza apariţiei unui Supraeu rigid, într-un control permanent.
Cei doi bărbaţi crează „Fight Club”, locul în care se întâlnesc bărbaţii şi se bat. Pentru că numărul adepţilor creşte, ajung să îşi desfăşoare activitatea în subsolul (inconştientul) unui bar. Chiar şi activitatea clubului are reguli, primele două fiind „nu se vorbeşte despre Fight Club”, ca şi cum „nu se vorbeşte despre ceea ce simţim şi trăim în interioul nostru”. Cu alte cuvinte, o altă formă de a spune „bărbaţii puternici nu îşi manifestă emoţiile”. Totul se petrece ferit de ochii curioşilor. Faptul că nu se bat pentru bani şi pentru faimă, aşa cum este precizat în regulamentul clubului, arată că singurul obiectiv al acestui grup este acela de a îngădui bărbaţilor, care în timpul zilei sunt angajaţi, înregimentaţi în sistemul consumatorism, de a se simţi din nou puternici. Este ca şi cum ar regresa într-un stadiu arhaic al existenţei, în care se simţeau puternici. Fiind „generaţia de bărbaţi crescută de femei”, se presupune că reprezintă o generaţie de copii cu mame castratoare şi taţi care pretind ca băieţii lor să îi depăşească: să facă şcoală, să termine o facultate, să aibe o casă. Astfel, din când în când, după ce atinge câte un obiectiv stabilit de tată, îl sună şi îl întreabă: „tată, şi acum ce?”. Această întrebare pare să cuprindă esenţa relaţiei cu Supraeul: după ce a făcut ce i s-a cerut, ce mai urmează în ordinea stabilită de societate, aici simbolizată de imaginea tatălui, care la rândul său este lipsit de bărbăţie, pentru că îşi abandonează familiile o dată la 6 ani.
În paralel cu dezvoltarea clubului, deci a manifestării masculinităţii sale, tânărul bărbat începe o relaţie bazată pe sex, cu Marla. Începutul este important, pentru că se produce într-un moment în care femeia îl anunţă că tocmai a încercat să se sinucidă cu un amestec de pastile şi alcool. El, ca un bărbat salvator şi protector, pleacă să o salveze. În relaţie cu Marla, în timpul partidelor de sex, este Tyler, iar în restul timpului este el, măcinat de gelozie. Cu toate acestea remarcă faptul că Marla şi Tyler nu sunt niciodată prezenţi în încăpere, în acelaşi timp. Mai mult chiar, Tyler îi interzice să vorbească cu ea despre el. Este o interdicţie pe care şi-o dă, pentru a nu-şi dezvălui natura sălbatică, arhaică. Marla îşi exprimă direct emoţiile şi îngrijorarea faţă de starea lui, şi îi cere să vorbească despre ce i se întâmplă, în special când urmele activităţii sale nocturne, de la Fight Club, devin vizibile. Însă, loial înţelegerii pe care a făcut-o cu sine însuşi, păstrează secretul şi repune între ei un zid, o apărare faţă de propria sensibilitate şi suferinţă. Personajul nu este încă pregătit să îşi accepte o altă latură a sa, cea plină de compasiune, precum şi puterea de a primi compasiune şi grijă din partea unei femei.
Un alt element important este relaţia cu şeful. Acesta, în primă fază îi apreciază atitudinea, dar îi solicită în mod constant să rezolve cât mai multe cazuri de accidente. Faţă de şef, bărbatul are o atitudine docilă, ca a unui copil faţă de tatăl său, din cuvântul căruia nu iese. Pe măsură ce Fight Club prinde consistenţă, activitatea la locul de muncă are de suferit, în egală măsură cu aspectul fizic. Şeful însă nu îi spune nimic, dimpotrivă îl tolerează. Când activitatea clubului are noi obiective, precum cele de a provoca lupte cu necunoscuţi, în timpul zilei, tânărul bărbat, care vrea să scape de locul de muncă, dar să şi păstreze sursa de venit, atât de necesară activităţii clubului, îi înscenează şefului o bătaie şi îl şantajează să îi ofere bunuri materiale şi bani ca să nu depună plângere. Autoritatea este slabă în faţa şantajului, aşa cum Supraeul pare să devină slab în faţa Se-ului şi a Eului aflat în proces de descoperire şi de întărire. Cu alte cuvinte, este o răzvrătire în faţa autorităţii.
Fight Club creşte în dimensiuni, nu doar ca număr de membri, ci şi ca obiective. Pe măsură ce agresivitatea invadează Eul personajului, această nu mai este orientată faţă de sine, ci se întoarce şi spre lumea externă. Astfel, apar noi „proiecte”, acelea de a provoca lupte cu necunoscuţi, cu persoane neimplicate în activitatea clubului, dar şi obiective care vizează distrugerea unor simboluri ale civilizaţiei. O luptă directă o duc cu şeful poliţiei, care anunţă public o activitate intensă a autorităţilor de a prinde grupul de vandali. Însă membrii acestuia sunt infiltraţi în toate domeniile, de la ospătari şi paznici, până la poliţişti. O structură foarte bine pusă la punct, care, prin faptul că satisface nevoia de manifestare a masculinităţii, naşte şi un puternic sentiment de loialitate. Cel mai mare plan al clubului este acela de a distruge într-o singură noapte clădirile unor instituţii bancare, care să aibe ca efect ştergerea datoriilor financiare, principalele cauze ale „castrării” la nivel social, instalarea haosului şi, ulterior, a unei noi ordini. Şi înn acest caz, lupta cu şeful poliţiei simbolizează o luptă cu Supraeul, cu autoritatea.
Bărbatul începe să devină conştient de situaţia în care se află, în momentul în care moare unul dintre membri grupului, partenerul său de împărtăşire de la grupul de suport pentru bărbaţii bolnavi de cancer la testicole, cel în braţele căruia a reînceput să îşi manifeste durerea şi emoţiile, când a plâns pentru prima dată după mult timp, vindecându-se de insomnie. La nivelul la care ajunsese clubul, membrii acestuia îşi pierdeau identitatea. Dar la moartea prietenului său, un bărbat „cu sâni”, cu care s-a ales în urma tratamentelor cu hormoni, şi faţă de care a avut un transfer matern pozitiv, prin gestul de a-i reda identitatea, de a-i onora viaţa şi moartea (refuzând să îl trateze ca pe o „dovadă” şi să le permită celorlalţi să îl îngroape în grădină), practic începe să îşi caute propria identitate. Între timp Tyler dispăruse, ca o pedeapsă pentru că a vorbit cu Marla despre el, adică a încălcat înţelegerea. Aşadar, cu Tyler dispărut, cu prietenul său mort şi părăsit de Marla, bărbatul pleacă într-o nouă călătorie, pe urmele lui Tyler, călătorie care îl conduce spre propria sa identitate. El este Tyler. Alter-egoul revine în momentul în care încearcă să oprească distrugerea clădirilor-simbol al civilizaţiei, adică a vechii sale imagini despre sine, care ar duce la o victorie a Suapraeului în faţa Se-ului. Îl face să dispară producându-şi o ultimă suferinţă prin împuşcare. Fiind capabil să renunţe la el, a fost capabil să o iubească pe Marla.
Privind din perspectiva lumii interioare a bărbatului, Fight Club, prin reprezentantul său Tyler, pare să fie Se-ul personajului, care se luptă cu un Supraeu puternic şi rigid, şi un Eu slăbit de clivaj. Membrii Fight Club sunt pulsiunile sale care se luptă să redea identitatea masculină personajului, care, în urma abandonului patern, încearcă să satisfacă aşteptările tatălui, şi probabil şi ale mamei, construindu-şi un Sine fals. Întâlnirea cu o femeie, care reprezintă tot ceea ce el îşi neagă şi reprimă, libertatea de a fi şi de manifestare a emoţiilor, duce la apariţia unui alter-ego, care să reprezinte tot ceea ce îşi doreşte el să fie ca bărbat. Un moment important pe parcusul descoperirii de sine, îl reprezintă călătoria cu maşina în care, sub presiunea inconştientului (adică a lui Tyler) lasă controlul volanului, accelerează pe autodstradă, în ploaie, şi produce un accident. În urma acestuia are revelaţia de cum trebuie să se fi simţit toate victimile din maşinile pe care le-a controlat prin prisma meseriei sale.
Eul, care până la 30 de ani îşi are sursele în Supraeu, adică în normele culturale şi sociale, se supune presiunilor Se-ului de a se alimenta şi din proriile instincte şi tendinţe inconştiente. Coborârea în inconştient este reprezentată de distrugerea apartamentului de al etajul 15, şi coborârea pe pământ, într-o casă dărăpănată, în care principala activitate se desfăşoară la subsol. Regăsirea identităţii, întărirea Eului, distrguerea Sinelui Fals, sunt reprezentate simbolic la final prin distrugerea clădirilor păstrătoare de falsele valori precum cardurile bancare, şi promisiunea unei relaţii alături de Marla, căreia îi acceptă grija şi compasiunea.