Ma avant sa scriu despre frustrare intrucat in cotidianul pe care il traim a fi frustrat pare sa devina un stigmat mare si negru, spre dizgratios, care ne determina sa intoarcem spatele unor stari psihice pe care fiecare dintre noi le traieste.
Sa luam definitia de dictionar. Frustrat este cel care a fost supus unei actiuni de frustrare. A frustra inseamna a priva pe cineva de un drept sau de un bun legitim; a pagubi; a insela.
Suntem familiari cu starea de frustrare inca din stadiul de bebelusi. De ce? Pentru ca in acea perioada a existentei noastre, lipsa mamei si a sanului sau datator de hrana creaza primul sentiment de frustrare, genereaza agresivitatea, mania si plansetul. Pentru ca mama nu a fost tot timpul langa noi si poate nu a avut lapte.
Mergand pe firul definitiei, frustrarea apare atunci cand o persoana este privata de un drept sau de un bun legitim. Este firesc si normal sa ne frustram? Unii vor spune ca nu. Altii vor spune da. Probabil ca si Sfintii inchisorilor au trait sentimente de frustrare cand au fost privati de libertate in baza unor acuzatii exagerate si ireale. Si au lucrat cu acest aspect in timp. Au invatat sa transforme agresivitatea intr-o stare de acceptare, liniste prin rugaciune, prin atentia pe care o acordau celor din jurul lor, mai mult decat propriei persoane, prin grija pentru suferinta colegilor.
In zilele noastre frustrarea este o stare generala si este normal sa fie asa, cand toate drepturile omului sunt incalcate cu zambetul pe buze. Din pacate frustrarea vietii sub comunism s-a transformat intr-o frustrare a capitalismului democratic. In momentul de fata suntem in starea de agresivitate. Cei frustrati isi urla neputintele peste tot. Cei care sustin ca au depasit starea de frustrare, refuza sa ii inteleaga pe ceilalti ca sunt in stare de agonie si sa ii ajute. Si, pe sistemul „daca e la pamant si sufera, sa ii mai dam o bata-n cap poate-si revine”, „arunca cu pietre”, aduc injurii si „judecati de valoare”.
Insa putini sunt „alesii” care au inteles ca in orice frustrare se afla un cumul de energie care poate accesa vointa persoanei si poate duce la o depasire a propriei conditii, cel mai adesea in sens pozitiv. Asa ca, atunci cand ai fost frustrat si ai depasit stadiul, inseamna ca esti pe cale sa dai nastere unei „opere”. Dar atunci cand spui de altii ca sunt frustrati si actioneaza intr-un anumit fel, esti cel mai probabil in aceeasi stare de frustrare, combinata cu o stare de negare. Si atunci folosesc apelativul „frustratule, frustratilor” cu intentia clara, dar mascata, de a ajunge o injurie. Chiar si atunci cand doar descriu activitatile frustratilor.
Sa ne vedem fiecare de frustrarile proprii, astfel incat sa fim capabili sa generam ceva remarcabil pe care sa lasam in urma noastra cand om pleca pe lumea cealalta. Si daca vedem langa noi un alt frustrat, sa il ajutam sa isi constientizeze aceasta valoroasa energie de care se poate folosi, nu sa il insemnam!
P.S.: De multe ori am primit astfel de acuzatii. In prima faza ma suparam. Pana am descoperit ca frustrarile mele pot fi motorul pentru actiuni creatoare! Asa ca le multumesc celor care m-au acuzat de-alungul timpului! Mi-au deschis ochii fara sa vrea.
P.S.S. Frustrarea este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizarii unei dorinte, a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii apartinea anterior, in ordinea materiala sau in plan proiectiv si afectiv.
Termenul a fost introdus de Freud ca denumire a starilor de privatiune pe care le resimte subiectul in conditiile nerealizarii libidourilor sale; apoi frustratia a fost extrapolata in cele mai diverse domenii, inclusiv cele psihosociale si interpretata ca un fenomen central al vietii si relatiilor afective.