Zilele acestea ne trezim că vorbim în mașină, în timp ce călătorim în diverse direcții, despre oameni de știință. Îi povesteam fiului meu despre eseul lui Freud din 1927 Viitorul unei iluzii și mai ales cum el argumentează existența religiei, de fapt a zeilor în primă instanță, ca o formă de protecție pe care oamenii o folosesc atât față de natură, adică natura umană și impulsurile sale spre, spunea Freud, incest, canibalism și crimă. Iar într-o a doua instanță oamenii folosesc religia și zeii ca o nevoie de protecție împotriva culturii și a formelor sale de constrângere a oamenilor pentru un trai în comun.
Mi-a spus că oamenii de știință, adevărații oameni de știință sunt oameni religioși. În sensul că sunt oameni care cred în existența lui Dumnezeu. Și poate cel mai bun exemplu este cel al lui Jung care, într-un interviu care se găsește online, întrebat fiind dacă crede în existența lui Dumnezeu, a răspuns că nu are nevoie să creadă, pentru că el știe că există Dumnezeu.
Fiul meu m-a întrebat dacă cred că Freud a fost un om de știință adevărat, asta însemnând că a fost un om de știință a cărui moștenire științifică a schimbat lumea și viața oamenilor. Răspunsul meu a fost rapid și fără echivoc: DA! „Ei, în acest caz Freud credea în existența lui Dumnezeu, dar nu o recunoaște.”
Replica lui mi-a redirecționat gândurile în ceea ce-l privește pe Freud. Cred că pentru el a fi un om religios era similar pe de o parte cu agresivitatea și disprețul cu care îl tratau colegii săi catolici din școală și facultate, iar pe de altă parte cu umilința la care a fost supus tatăl său și la care el, copil fiind, a fost martor. Să se țină departe de un Dumnezeu care permitea comportamentele brutale și umilitoare era ceva necesar pentru el pentru a deveni un om de știință. Dar preocupările sale legate de civilizație, de umanitate în ansamblu, de rolul individului în cultură ar putea demonstra că interesul său de a „deconspira” o iluzie ascundea de fapt o căutare a validării credinței în Dumnezeu. Pentru că, până la urmă, Freud a fost un adevărat om de știință, iar un om de știință adevărat crede în existența lui Dumnezeu.
Gândurile mele au plecat spre Luna Nouă din Leu și Eclipsa de Soare de mâine, 12 august 2026 având în fundal această conversație despre credința în Dumnezeu și legătura cu știința. Conjuncția luminariilor în forma sa perfectă se formează în casa muncii din harta momentului. Munca era în opinia lui Freud unul dintre obiectivele existenței umane și unul dintre pilonii pe care se bazează orice cultură umană. Însă această conjuncție pare a fi izolată e celelalte planete și aspecte ale hărții momentului, excepție făcând Axa Dragonului. Mai sunt în Leu și cei doi benefici, Venus și Jupiter, care își aduc aportul în susținerea posibilelor efecte pe care Luna Nouă și Eclipsa de Soare le pot avea asupra psihicului uman. Dar mergând pe drumul deschis de discuția anterioară, mă gândeam că poate cea mai expresivă atitudine față de existența lui Dumnezeu este cea agnostică, cea care lasă o ușă deschisă spre ambele posibilități. Pentru că acolo unde negarea este vehementă, nu este altceva decât fața cealaltă a monedei pe care se află habotnicia. Însă atitudinea agnostică este plină de libertate și de creativitate.
Simbolistica Eclipsei include și ascunderea unui adevăr în fața noastră. Cum să ascunzi ceva la vedere? Asta poate fi doar opera unui magician. Și ce magician mai mare ca Dumnezeu poate exista? Și care să fie Adevărul pe care să-l ascundă în fața noastră de aceasta Eclipsă și de această Lună Nouă?
Îndrăznesc să spun că Adevărul ascuns în fața ochilor noștri nu are legătură nici cu credința, nici cu existența lui Dumnezeu, nici cu modul în care noi ne raportăm la această temă. Aș spune că Adevărul ascuns în fața ochilor noștri este legat de Libertatea de a fi și de a gândi a fiecăruia dintre noi (indicată de Ascendentul momentului din Vărsător). Trăim în timpuri în care Adevărul capătă atât de multe dimensiuni și atât de multe fețe încât este greu să îl deslușim pe cel care este al nostru. Pentru că timpul de care am avea nevoie să îl investim în căutarea lui nu ni-l permitem și nici nu ni se îngăduie să ni-l permitem. Pentru că avem adevăruri ale altora care au nevoie de martori și de adepți. Iar în lipsa timpului de a reflecta, le îmbrățișăm și le preluăm ca pe niște platoșe care să ne ferească de situațiile angoasante în care ne aflăm le nivel de cultură și civilizație, aflate în afara controlului nostru, dar care ne controlează fiecare gând și fiecare sentiment.
Poate ar trebui să ne întoarcem la bucuria pe care jocul ni-l oferă. Să descoperim jocul de puzzle, să descoperim jocul de-a detectivii sau pur și simplu să ne jucăm precum copiii în afara lumii care ne servește ce vrea ea, dar care nu este nici pe departe ceea ce avem nevoie.
În discuția de astăzi, pornită de la o cercetare făcută de un doctor în plante, am ajuns la concluzia că un adevărat om de știință va veni într-o bună zi și va restabili valoarea Alchimiei. De aici am început să ne imaginăm cum s-ar putea întâmpla acest lucru astfel încât închipuiții vremurilor să își reducă zbieretele. O redescoperire a cunoașterii pe care umanitatea a avut-o cu mii de ani în urmă ar putea schimba, probabil soarta unei civilizații aflate în derivă. Și poate ar salva chiar soarta planetei.
Sursa foto: aici
Pentru o analiză personalizată nu ezitați să îmi scrieți.
