Vorbesc aseară pe la 10 cu prietena mea Claudia despre stările noastre emoționale și din una în alta zice la un moment dat că „e de la Luna Plină”. Uimită îi dau replica: „E Lună Plină? Habar nu aveam.”
Începe să râdă și spune ceva de genul că nu-i vine să creadă că îmi spune ea ce îi spuneam eu cu ani în urmă. Și că ar trebui să mă reapuc de analize astrologice, măcar la Lună Pină și Lună Nouă. Și își încheie argumentația cu „Tu chiar ești bună pe astrologie.” Și parcă a mai zis ceva de un „fel al meu” de a pune în cuvinte.
Mi-am amintit de discuția asta acum câteva minute și am deschis harta momentului de Lună Plină. Uneori mă uimesc și pe mine sincronicitățile. Sau poate e doar inconștientul meu care uneori știe mai bine ce carte să aleg din biblioteca improvizată de lângă pat. Așa se face că de două zile citesc „Cine sunt eu într-o lume traumatizantă?” a lui Franz Ruppert, o carte care vorbește despre relații, despre cum adulții odată copii traumatizați devin din victime agresori și traumatizează la rândul lor proprii copii sau alți adulți, foști copii traumatizați de asemenea. Și astfel, de la generațiela generație perpetuăm ca specie o societatea traumatizată și traumatizantă.
Luna aceasta Plină în Balanță este despre relații. Despre toate tipurile de relații: de iubire, de prietenie, de colegialitate, de parteneriat, cu autoritățile, cu societatea. Sigur, date fiind condițiile pandemice, relațiile noastre au suferit transformări. În unele cazuri s-au accentuat nemulțumirile, în timp ce în altele compromisurile au dus la situații în care toată lumea a avut de câștigat. A crescut numărul de abuzuri domestice. Au crescut frustările și neliniștile. Folosim mai mult tehnologia ca să ne auzim și să ne vedem. Să-i strângem pe cei dragi în brațe a devenit o dorință, o nevoie spre care tânjim ca niște copii. Distanțele fizice par mai mari, iar cele psihice sunt atât de sensibile. Echilibrul interior pare greu de atins când haosul domnește în exterior, iar ordinea e atât de greu de menținut.
Dar poate cea mai importantă relație, căreia îi acordăm prea puțină atenție, este relația cu noi înșine. Suntem îndepărtați de sinele nostru, de psihicul nostru, de mintea și de sufletele noastre, și chiar și de corpul nostru, prea preocupați fiind să îi reparăm pe ceilalți, să îi îndreptăm sau să îi salvăm. Ne-am schimbat obiceiurile obligați forțați. Poate că după un an de pandemie ne punem mai des întrebări despre noi. Poate ne întrebăm mai des dacă suntem bine. Și poate am învățat să ne și ascultăm. Poate am găsit timp să medităm. Sau să citim mai mult. Poate ne-am reamintit să râdem. Sau poate chiar ne-am apucat să învățăm ceva nou. Sau poate doar sper că mai mulți dintre semenii noștri au început să facă schimbările de care au nevoie pentru a fi mai puțin traumatizați și traumatizanți.
Și, poate, am început să ne iubim mai mult. Pentru că așa cum e relația noastră cu noi înșine sunt și relațiile cu ceilalți.
O Lună Plină inspirată!
P.S.: Aspectul exact e pe 28 martie, duminică, la ora 23:32