Să începem 2026, anul în care se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Sigmund Freud, cu un „Cerc de lectură Freud”. Inițiativa organizării acestui cerc a venit pe fondul nemulțumirii față de modul în care mediul academic românesc tratează moștenirea lui Freud. Cu excepția unei singure universități unde psihanaliza beneficiază de un binemeritat curs de două semestre dar și de un master de psihanaliză, în oricare altă universitate cu facultate de psihologie este neglijată în cel mai bun caz. Ipoteza mea pentru această situație este legată de faptul că, în timp ce în țările din vestul Europei și în America psihanaliza a avut un parcurs academic sănătos și o integrare organică în cultura vestică, în România, printr-un decret al Academiei Române, psihanaliza a fost interzisă pentru mai bine de patru decenii. Iar după Revoluție școala românească de psihologie, ca în multe alte domenii ale societății românești, a vrut să ardă etape ignorând sau chiar disprețuind valoarea cunoașterii omului propusă de psihanaliză.
Obosind să mă tot plâng de această realitate și mergând pe intuiția mea că societatea românească are nevoie să cunoască și acest mod de a gândi lumea pe care îl propune Sigmund Freud și toți cei care i-au urmat. Pentru că, până la urmă, psihanaliza și practica psihanalitică are acest scop de a ajuta omul să își schimbe modul de gândire și raportare la lumea și la viață eliberându-se de constrângerile inconștiente, oricum s-ar manifesta acestea.
Cercul de lectură Freud pe care îl propun este dedicat tuturor celor interesați de psihanaliză și de tot ceea ce poate ea oferi omului: de la înțelegerea modului de funcționare a minții inconștiente până la înțelegerea forțelor inconștiente, nevăzute care stau la baza relațiilor pe care le avem cu cei din jur. Vom încerca prin textele alese să atingem teme de interes general, precum ar fi viața inconștientă, interpretarea viselor, actele ratate, conflictele psihice, mecanisme de apărare.
Pe de altă parte sunt interesată să descopăr dacă la omul modern scrierile lui Freud pot fi folosite într-un proces de dezvoltare personală. Cu alte cuvinte, o să facem împreună o cercetare care sper să fie un punct bun de pornire pentru altele.
Vom avea 10 întâlniri fiecare cu textele și tematica sa.
Întâlnirea I: introducere în psihanaliză
Întâlnirea II: Două cazuri ca două povești de viață
Întâlnirea III: Interpretarea viselor
Întâlnirea IV: Actele ratate
Întâlnirea V: Două analize fără pacienți
Întâlnirea VI: Psihanaliza aplicată
Întâlnirea VII: Psihanaliză aplicată II
Întâlnirea VIII: Psihologia maselor și analiza Eului
Întâlnirea IX: Disconfort în cultură
Întâlnirea X: Texte la alegere
Iată care sunt datele importante de reținut
Frecvență: lunară
Când: în fiecare a doua zi de miercuri din lună
Ora: 19:00
Timp de desfășurare: 2 ore cu o pauză de 10 min.
Cost: 100 de lei/întâlnire.
Număr de întâlniri: 10 (fără luna iulie și fără luna decembrie care sunt tradițional luni de vacanțe)
Format: online (google team)
Pentru înscriere vă rog să completați următorul formular: https://forms.gle/7HxwsNineW2h929j9


