Pe Netflix este această miniserie, Love & death, după evenimente reale petrecute în Texas între 1978-1980. În micul orășel Wylie exista o comunitate în cadrul bisericii locale, din comitetul și corul căreia făceau parte mai multe familii printre care și Candy și Pat Montgomery și Betty și Allan Gore. Ambele căsnicii se confruntă cu probleme de intimitate, viața sexuală lipsind în interiorul uneia, iar în cazul celeilalte se concentra pe reproducere.
Candy este o casnică a cărei singura bucurie rămasă este să gătească pentru familie, prieteni și comunitatea din biserică; Betty este o fostă profesoară, la rândul său casnică. Bucuria lui Pat este de a sta în fața televizorului urmărind emisiuni de divertisment, în timp ce pentru Allan bucuria este de a-i face soției pe plac. Candy și Pat au doi copii; Betty și Allan au o fetiță, care este cea mai bună prietenă a fiicei lui Candy și Pat, și își doresc un al doilea copil.
Relația extraconjugală pe care o au Candy și Allan lan începe la inițiativa ei. Ea îi propune și el inițial refuză. Cu timpul însă, pentru că începe să se gândească din ce în ce mai mult la ea, evocând în memorie momente în care s-au atins ocazional, sau zâmbetul eu când i-a făcut cu nonșalanță propunerea. Toate mecanismele morale îi cedează și Allan este în cele din urmă de acord să încerce. Pentru că în viziunea lui Candy această relație este una pur sexuală, cel mult cu conversații, pregătesc totul în detaliu, după o analiză temeinică a argumentelor pro și contra unei astfel de inițiative. Au întâlniri premergătoare în care stabilesc condițiile unei astfel de relații și care sunt liniile roșii care vor duce automat la încetarea relației. Pe primul loc ajunge situația în care ajung să fie implicați emoțional, ceea ce le-ar pune în pericol relațiile cu partenerii oficiali. De partea organizatorică, de stabilire a zilei și a locului în care se vor întâlni decid că se va ocupa Candy. Cheltuielile se împart în mod egal.
Întâlnirile lor nu au o regularitate, dar au același scenariu. Ea ajunge prima și așază masa cu mâncarea pe care o pregătise anterior acasă. Aceasta este însoțită de discuții și este urmată sau nu de sex.
În timp, în mod inevitabil, apare și factorul emoțional. Candy este prima care mărturisește că s-a îndrăgostit și că este pregătită să respecte regula. Allan an este surprins de acest lucru dar nu vrea să renunțe așa că îi propune să continue. În același timp Betty, care între timp a născut a doua fetiță, își dorește să reia viața sexuală. Allan o respinge și își dă seama că are o problemă pe care i-o mărturisește lui Candy: el investește întreaga energie sexuală în această relație extraconjugală. Pentru că își iubește soția, îi propune lui Candy să încheie relația. Iar împreună cu Betty hotărăsc să participe la un program dedicat cuplurilor care au pierdut intimitatea să se redescopere și să își salveze relația, un program desfășurat sub coordonarea bisericii. Candy nu primește cu bucurie această veste, dar acceptă să aibă grijă de copiii lor cât timp sunt plecați.
La întoarcere, cu simțurile și atenția mai deschisă, Betty bănuiește că între soțul ei și cea mai bună prietenă a sa există ceva mai mult decât o relație de prietenie. Având un fond depresiv și o depresie post-partum de la prima sarcină netratată corespunzător, Betty devine din ce în ce mai anxioasă și îi cere lui Allan constant dovezi că îi este alături, că o iubește și îi cere să promită că, de fiecare dată când pleacă în delegație, se întoarce acasă.
În timpul primei deplasări a lui Allan în interes de serviciu în afara orașului, are loc crima. Candy o ucide pe Betty cu 41 de lovituri de topor; în urma procesului Candy este declarată nevinovată, juriul considerând că a fost legitimă apărare.
Povestea aceasta a rămas cu foarte multe întrebări. La unele dintre ele a răspuns psihiatrul care a evaluat starea de sănătate psihică a lui Candy. Cum ajunge o femeie, chiar și în legitimă apărare, să își ucidă cea mai bună prietenă cu 41 lovituri de topor? Ce din psihicul ei declanșează o asemenea furie?
Psihanaliza ne învață că experiențele copilăriei rămân în structura noastră psihică pentru restul vieții, iar cele traumatice, cele care determină o anumită dezvoltare necesită la un moment dat o elaborare, un travaliu care să elibereze energiile psihice investite în apărările care le țin departe de conștiință. Cum este cazul lui Candy care aduce în ședința cu psihiatrul amintirea în care a simțit pentru prima dată furie, furie care nu i s-a îngăduit de propria mamă să o trăiască și să o exprime. Avea 4 ani și un băiat a lovit-o și i-a produs o rană deschisă la nivelul capului. Loc în care mai târziu acuză că a fost lovită de Betty cu toporul.
O experiență în copilăria timpurie care declanșează trăirea unei emoții atât de intense de furie și care nu este tratată de mamă sau de o altă persoană de îngrijire cu compasiunea necesară, va acumula în timp și mai multă furie. Furie care va fi gestionată și continuu alimentată prin negare, prin reprimare, prin formațiuni reacționale. La maturitate stă la baza găsirii unui sens în practica religioasă și implicarea voluntară în activitățile organizate de și în jurul bisericii. Practica religioasă ca o formă a credinței, tot psihanaliza ne învață că este o formă de manifestare a dorului față de tată, față de iubirea și protecția lui, care se transferă astfel față de Divinitate și față de reprezentanții săi pe pământ. Controlul exercitat asupra furiei, adică asupra unei porniri naturale, o pornire altfel distructivă, se realizează din interior pe de o parte, prin mecanismele de apărare, dar și din exterior prin regulile cu care cultura și apartenența la societate, la un grup le aduc. Freud susține că principalele impulsuri de care cultura s-a ocupat de-a lungul existenței încă de la începutul umanității sunt cele legate de incest, de canibalism și de ucidere. Să nu ucizi! – este o lege morală pe care religia o propovăduiește, o lege care s-a întâlnit și se întâlnește în toate culturile care au existat și încă există pe acest pământ.
Însă natura animalică din ființa umană nu este întru totul sub controlul legilor culturii. Neuroștiințele explică ceea ce se întâmplă la nivel de sistem nervos și sistem limbic atunci când omul se află sun imperiul impulsurilor și poate oferi imagini care să stea la baza unor soluții de prevenire, de anticipare, de acțiune în situații în care, spre exemplu furia iese din sfera acțiunilor conștiente și te poate transforma într-o mașină de ucis.
Posibil ca în cazul lui Candy să fi fost nu doar situația furiei copilei care a fost îndreptată împotriva „mamei”, adică a lui Betty, cea asupra căreia, în momentul în care s-a simțit amenințată s-a produs proiecția. E ceva ce explică destul de clar și psihiatrul în serial. Pusă în fața unei amenințări cu moartea, mecanismele de apărare care îi asigurau funcționarea normală în societate, și-au pierdut din putere și au lăsat să se manifeste reprimările experiențelor timpurii în care mama, în loc să o consoleze, încerca să îi reducă suferința la tăcere.
În același timp, Betty i-a „luat” oaza de bine și de satisfacție emoțională și pulsională, i-a luat sursa de energie care o făcea să se simtă din nou femeie, frumoasă și în viață. La nivel inconștient acela a fost probabil momentul în care Candy a asociat-o pe Betty cu mama sa insensibilă.
Cele 41 de lovituri de topor au reprezentat mai mult decât legitima apărare. Sunt imaginea a ceea ce se poate întâmpla atunci când impulsurile de distrugere, de ucidere, alimentate de emoții extreme precum furia, invidia sau gelozia scapă de controlul mecanismelor de apărare și invadează conștientul. Reprezintă în același timp imaginea un Sine fragil, ascuns în spatele unui Sine Fals puternic. Candy era o femeie veselă, sociabilă, adorată de cei mai mulți dintre cei care o cunoșteau; era o femei a cărei companie era căutată. Dar o femeie care, în spatele imaginii de femeie realizată, cu familie ideală, cu casă de vis, cu planuri de viitor, cu prietene foarte bune, se afla într-o cumplită suferință.
Nimeni nu poate spune că civilizația, cultura va putea vreodată să subjuge și să controleze cu totul natura. Poate impune legi și reguli, poate dezvolta mecanisme ce coerciție. Însă natura umană are în sine milioane de ani de existență animalică, naturală, pulsională. Omul a învățat că, pentru a trăi în societate trebuie să respecte legi. Să accepte că există limite menite să îl protejeze pe sine și să îi protejeze pe ceilalți de fantasmele care populează mintea inconștientă. Omul nu poate să acționeze exclusiv sub imperiul impulsurilor dacă își dorește să continue să existe într-o comunitate, în societate. Îi este interzis să ucidă, să își mănânce semenul, să își dorească relații incestuoase. Dar trebuie să învețe cum să direcționeze energiile din spatele acestor impulsuri către alte forme de a obține plăcere, satisfacție. Și este esențial să facă asta înainte ca o nenorocire să îi distrugă viața, existența.
Pentru a programa o consultație puteți să folosiți formularuld e contact sau să îmi trimiteți mesaj pe mail sau pe WhatsApp.
