Luna in octombrie 2014

luna-octombrie014-atOctombrie incepe mai furtunos ca lunile precedente. Luna, in crestere, se afla, in prima zi a lui Brumarel, implicata intr-un careu in T pe semne cardinale, amplificand starile conflictuale, interioare sau exterioare. Pana la momentul de Luna Plina in Berbec si al Eclipsei de Luna, cresc in intensitate toate frustrarile, nemultumirile, revolta fata de orice forma de constrangere. O doza consistenta de agresivitate se poate manifesta in primele zile ale lunii, in special in relatiile de parteneriat sau in cele legate de autoritate. Nevoia de manifestare a propriei identitati, sau cel putin de a salva sau de a intari imaginea de sine, creste proportional cu impunerea unor reguli noi, impunerea unor viziuni diferite de cele personale, fortarea unor limite. In egala masura, incercarile de a evita confruntarea cu propriile trairi interioare, pot avea ca si consecinta cresterea agresivitatii interioare.

Important este sa identificam factorii care declanseaza sau mentin starile de stres, care au efecte nocive pentru relatiile cu cei din jur. Pe masura ce apar starile de disconfort emotional este necesar sa le analizam si sa nu incercam sa ne refugiem in activitati care ne tin mintea ocupata.
Exista si un aspect pozitiv in aceasta saptamana, si anume ca suntem dispusi sa dam o noua sansa unor relatii sau unor vise si aspiratii pe care le-am abandonat candva pe parcursul vietii. Putem ajunge in contexte sociale, in grupuri de oameni care, prin prezenta lor, prin farmecul lor, sa ne motiveze sa reluam anumite activitati care in trecut ne produceau placere.

Luna plina in Berbec si Eclipsa de Luna, 8 octombrie ora 13;50

Acest eveniment astrologic este plin de viata. Sunt animate relatiile, fie cele de cuplu, fie cele de parteneriat. Miza acestei energii este propria individuatie, constientizarea potentialului interior si pastrarea integritatii emotionale in orice situatie. Luna, in conjunctie cu Nodul Sud si cu Uranus retrograd, este implicata intr-un Trigonum aureum (Trigon de Aur), impreuna cu Jupiter din Leu si cu Marte din Sagetator. Cu atata foc pus in miscare ne este dificil sa stam locului si sa nu actionam. Animati de cele mai indraznete vise si aspiratii, prindem curaj sa facem cele mai neasteptate actiuni. Curajul este cuvantul cheie al acestei Luni Pline. Curajul nu doar de a face ceva ce nu am mai facut, de care ne era teama, dar mai ales curajul de a fi coerenti cu noi insine in orice situatie. Toate acestea in limitele care nu ne pun viata in pericol si care nu pun nici vietile altora in pericol. Si, in acest context, este esential sa ne stim limitele, sa nu fortam nota, si sa nu ne bazam ca orice am face si orice s-ar intampla norocul sta de partea noastra. Pentru ca sub aceleasi stele ne aflam cu totii, si norocul unuia poate fi ghinionul celuilalt atunci cand limitele sunt difuze.

Este insa o perioada care ne motiveaza sa cunoastem mai mult despre lumea care ne inconjoara, sa invatam mai mult despre noi si viata, sa descoperim mecanismele prin care setea de cunoastere i-a transformat pe unii pamanteni in oameni faimosi in diferite domenii, in oameni de stiinta remarcabili. In acest sens, daca nu ne intoarcem pe bancile scolilor pentru specializari, este suficient sa citim biografia unor personalitati care au schimbat istoria stiintelor astfel inca prezentul sa arate asa cum este.

Luna in descrestere, 8 – 24 octombrie

In aceasta perioada, trairile noastre sunt mai blande decat cele de la inceputul lunii, mai reflexive, mai orientate spre lucrurile de baza ale existentei noastre. Atentie insa la zilele de 13 si 15 octombrie, cand Luna se afla in opozitie cu Marte din Sagetator, respectiv implicata intr-o Cruce Cosmica pe Semne cardinale cu Axa Nodurilor Lunare, Uranus (Berbec), Soare (Balanta) si Pluton (Capricorn). Conflictele care pot sa apara, au la baza o proasta comunicare, o diferenta de principii, viziuni diametral opuse asupra vietii, sau cele mai frecvente situatii, cand parca vorbim limbi diferite pentru ca unii incearca sa pastreze conversatia la nivel concret, in timp ce altii o muta la nivelul ideilor.

Ca sa descriu cea mai buna recomandare pentru aceste zile, am sa folosesc amintirea unui “afis” dintr-o sala de clasa de la gimnaziu: “Imi respect cuvantul! Iti respect parerea! Vom reusi sa ne intelegem!”

Luna Noua in Scorpion, 24 octombrie ora 0:56

Aceasta Luna Noua, in ciuda faptului ca se produce in zodia cea mai “intunecata” dar cea mai bogata in resurse interioare, este un eveniment astrologic plin de tandrete si melancolie. Conjunctia luminariilor este intarita de influenta venusiana, aflata la randul sau in conjunctie cu Soarele si Luna. Aceasta reuniune este tinuta sub observatie, de la o distanta de 20 de grade, de Saturn. Aspectul se formeaza in casa a IV-a a momentului, casa sufletului, a caminului, a familiei, a relatiei cu mama si cu familia de origine. Principalele influente le vom simti in aceste domenii de viata. Odata cu acest eveniment se da parca startul la insight-uri profunde, complete, nu doar intelectuale, ci si emotionale, care sa aiba un efect major asupra intregii noastre personalitati. Eliberati de o anumita incarcatura emotionala, putem deveni constienti de abilitatea de a vedea o anumita situatie din trecut, din familie, din istoria familiei, cu alti ochi, mai relaxati, mai putin necrutatori.

Ascendentul evenimentului este in Leu, cu Jupiter si Lilith in apropiere de acesta si in casa I, a personalitatii. Marea provocare a acestui evniment astrologic este aceea de a incepe sa ne iubim pe noi insine. Sa manifestam fata de noi tandretea, toleranta si blandetea cu care i-am trata pe cei mici, nu doar la nivel declarativ, ci si la nivel de simtire.

Luna in crestere, 25 -30 octombrie

Continuarea in revista Astrotext!

Lasă un comentariu

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings