Luna Noua in Balanta provoaca armonia din relatiile noastre

0251_moon

Avem parte de Luna Noua in Balanta, pe 7 octombrie, la ora locala 21,45.

Este un eveniment astral dedicat aliantelor din viata noastra. Aceasta Luna Noua ne determina sa meditam si sa aducem armonia in relatiile pe care le avem sau pe care am vrea sa le avem.

Semnul Balantei este un semn al armoniei, al iubirii si al artei. Este acea parte din zodiac care ne arata ca exista o Lege Universala a Echilibrului pe care noi, oamenii, suntem nevoiti sa invatam: este Legea Cauza-Efect. Cu aceasta Luna Noua suntem indemnati de catre cele doua Luminarii sa investim energie in a vedea cum sunt relatiile noastre, cum ne manifestam in ele, cat de corecti suntem fata de ceilalti, cat de corecti suntem fata de noi insine in raport cu altii. Ni se insufla capacitatea de a invatat “prin observarea” celorlalti. Vom putea vedea cu claritate modul in care se desfasoara relatiile dintre noi, cum se manifesta Legea Cauzei si a Efectului. Prin concluziile p ecare le tragem si prin felul artistic prin care vom exprima ideile si ‘rezultatele” noastre, vom avea efect asupra celor carora ne adresam. Vorbele noastre ar putea aduce echilibrul acolo unde este conflict, determinand partile implicate sa observe modul defectuos in care relationeaza. Facand asta vom avea puterea sa tragem concluziile “in oglinda” si sa punem in practica exact “sfaturile” si indrumarile pe care le oferim celorlalti.

Toleranta si dreptatea sunt principalele atribute la care trebuie sa meditam. Vom avea posibilitatea sa constatam, facand astfel, de ce avem in viata un anumit tip de relatii cu un anumit tip de oameni. Ne vom cunoaste pe noi insine prin intermediul celorlalti. Balanta este la semnul opus Berbecului care vrea sa se cunoasca aruncandu-se cu capul inainte fara sa-l intereseze de efectele asupra celorlalti. Vom fi mai sensibili si vom gandi de doua ori inainte de aface ceva, luand in calcul si modul in care i-ar putea afecta pe cei din jur. Dar si acest lucru il facem cu un echilibru, in care nu ne vom calca propria personalitate in picioare, transformandu-ne in presuri pentru ceilalti, doar ca sa obtinem aprobarea lor, recunostinta lor sau pur si simplu pentru a pastra relatiile cu ei. Cand ne “trezim”, punem in talerele constiintei propri argumentele pro si contra pentru a pastra legaturile cu cei din jur.

Soarele si Luna se intalnesc si fac nunta in … Balanta. Aceasta Luna Noua poate fi declansatorul unei noi etape in relatiile de iubire. Este generatoare de emotii puternice, dar echilibrate, fata de partenerii de viata. Vom avea capacitatea sa analizam impreuna ce merge bine si ce merge rau in propriile relatii amoroase. Si tot impreuna vom hotara cum sa mergem mai departe ca un tot unitar.

Pentru cei aflati in parteneriate, in special cele de casatorie, traumatizante, este momentul in care sa foloseasca “mana de fier din manusa de catifea” a Balantei, pentru a-si recastiga libertatea atat de necesara. Multi vor constientiza faptul ca nu mai pot tolera o atitudine subjuganta, in care ei daruiesc dar nu primesc nimic in schimb. Toleranta, in astfel de situatii, poate ajunge la cele mai joase cote si se va ridica EU-ul pur si liber si isi va cere drepturile. Si el va primi.

La un orb de 7 grade se afla conjunctia Saturn-Mercur, tot in Balanta. Marele Intelept si Comunicatorul ne vor spori capacitatea de intelegere a lucrurilor si faptelor “aparent ascunse” care au determinat si determina existenta anumitor situatii in viata noastra. Constientul nostru va putea percepe cu claritate mesajele transmise de intuitie si vom avea capacitatea de a lua hotarari in favoarea tuturor, indiferent cat de dureroase ar putea fi pentru moment. Insa privind pe termen lung, ne elibereaza de acele angajamente pe care le-am facut si care in timp au devenit ‘nesanatoase” pentru evolutia fiecarei parti implicate.

Mercur ne ajuta sa exprimam mult mai clar dorintele si nevoile personale. Si cel mai adesea le facem cu intelepciune si dupa o adanca cumpatare. Fiind imlicati in dialoguri cu cei din jur, ne va fi simplu sa gasim cuvintele si tonul vocii optime pentru a ne transmite mesajele. Saturn ne ajuta sa avem intelepciunea, rabdarea si eficienta in hotararile si actiunile noastre.

Planetele in Balanta ne determina sa avem tot timpul in minte egalitatea in drepturi si in special in drepturile de exprimare de sine. Ne cer sa lucram ca un TOT chiar daca suntem independenti. Sa tragem in aceeasi directie a dreptatii si iubirii.

Evenimentele emotionale sunt dureroase doar profund transformatoare daca ne raportam corect la ele. Corect inseamna cu detasare si cu dorinta de a intelege ceea ce este dincolo de aparente.

In acest spectacol astral sunt implicate si Nodurile Lunare si Pluton, cu care conjunctia Saturn-Mercur este in cuadratura la orb de 1 grad, in timp ce Luna si Soarele sunt in cuadratura la un orb de 8 grade. Nodul Sud aflat in Rac continua sa scoata din suconstient emotiile traumatizante din perioada copilariei noastre, frustrarile si nemultumirile legate de familie, casa si parinti. La momentul de “Luna Noua” se afla chiar in casa I si ne determina sa ne uitam atent la felul nostru de manifestare, sa fim onesti cu noi atunci cand facem analiza propriilor emotii si a modului in care le manifestam sau a felului in care ne-au “marcat” caracterul si implicit viata. Nodul Nord in conjunctie cu Pluto in casa a VII-a ne solicita seriozitate si implicare in actiunile de construire a noilor relatii de parteneriat. Sa cerem atat cat oferim, dar sa si fim corecti in aprecieri. Sa fim sinceri cu cei din jurul nostru si sa ne pastram demnitatea si “coloana vertebrala”. Sa implementam in noi si in cei din jurul nostru dorinta de a conlucra, de a construi impreuna, de a ne implica in mod egal in actiunile intreprinse.

NS in Rac formeaza un trigon cu conjunctia Venus-Marte din Scorpion si cu Lilith din Pesti. Continua procesul de introspectie si scoatere la lumina a celor mai ascunse frici, frustrari si, in general, a emotiilor care ne tin blocati in anumite situatii de viata. De maine insa Venus isi ia “la revedere” de la Marte si face cale intoarsa spre Balanta, in timp ce Razboinicul zodiacului isi continua drumul prin domiciliu.

Un comentariu la „Luna Noua in Balanta provoaca armonia din relatiile noastre”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings