Măștile din spatele măștii
Îți mai amintești cum a fost începutul stării de urgență pentru tine și pentru cei din jur? Cu siguranță pentru fiecare dintre noi a fost o perioadă de neliniști, de îngrijorare, de confuzie, de nevoie de siguranță și de înțelegere a modului în care lumea se schimbă.
Teodor Hossu-Longin a imaginat începutul stării de urgență pentru câțiva dintre locuitorii unui bloc din București. Pornind de la administratorul blocului, un pensionar agramat cu nostalgii comuniste, până la decana de vârstă, o doamnă cu o vârstă venerabilă, stilată, cu tabieturi cu parfum interbelic.
Toate personajele sunt atât de bine conturate încât e relativ simplu să le recunoști în persoanele pe care le-ai întâlnit la un moment dat în viață. Sau poate le întâlnești constant în „marele bloc” Facebook unde circulă la fel de liber precum teoriile conspirației adunate toate în jurnalul administratorului blocului unde a plasat Teo acțiunea cărții.
Te distrezi, n-ai cum altfel, recunoscând expresiile pe care fie le foloseai în tinerețe, fie le folosești chiar acum sau le-ai auzit rostite de băieții cool din gașca de liceu. Te enervezi, sigur eu am făcut-o, citind paginile „de jurnal”scrise agramat de un narcisist, egoist și avar. Chiar mă întrebam de ce ne este atât de simplu să corectăm copiii atunci când fac greșit acordul subiectului cu predicatul, dar în fața unor adulți tăcem din gură și ignorăm? Poate pentru că ne gândim că pe adulți nu-i mai putem schimba, așa că îi lăsăm în ignoranța lor.
E prezent și vecinul săritor, care își pune timpul la dispoziția celorlalți să le facă cumpărăturile. Și tinerii în prag de final de adolescență care prin aburii alcoolului imaginează cum dau lovitura și se îmbogățesc. Și managerul de companie care a renunțat la o carieră de intelectual pentru una cu câștiguri consistente care, de altfel, nu-i cumpără fericire.
Nu avea cum să lipsească bugetara angajată de o viață la stat. Și nu oriunde, ci la ministerul care a fost cel mai solicitat timp de doi ani de zile. Nu ai cum să nu o recunoști în majoritatea persoanelor angajate la stat pe care le-ai întâlnit odată în viață.
Poveștile de viață ale protagoniștilor, trecutul care i-a modelat pentru cine sunt în prezent, au fost introduse cu mare grijă în cursul lecturii. Chiar înainte de a te întreba dar de ce oare reacția la starea de urgență a acestui personaj este așa și nu altfel?
Concluzia mea la finalul cărții este că și boala și-a ales victimele cu grijă. Sigur, nu este o generalitate, nu este ceva ce se poate aplica tuturor. Dar clar nu s-a atins de cei care au fost „vrăjiți” și aveau darul de a se bucura de fiecare zi așa cum venea ea.
Este o lectură excelentă pentru un week-end liniștit. Realitatea personală a stării de urgență, a pandemiei, e condesată în paginile romanului lui Teodor Hossu-Longin. Oricât de mare a fost disperarea de la început de a obține o amărâtă de mască care apoi se recondiționa constant până au dat drumul importurilor din China; oricât de mare a fost lupta politică pentru și împotriva măștilor; oricât de mare a fost rezistența unor dintre noiîn a purta masca în perioada pandemiei; nicio mască nu va ascunde cu adevărat măștile cu care ne privim în oglindă, cu care relaționăm cu ceilalți, pe carecu greu le putem schimba astfel încât să ne arate așa cum suntem.
Cartea o găsiți https://hyperliteratura.ro/produs/mastile-din-spatele-mastii/. Poate aveți norocde un exemplar cu autograf.