Mercur in Gemeni 2-16 iunie 2011

mercury

Mercur intra in domiciliu in noaptea de 2 iunie. Copilul Zodiacului traverseaza Zodia Gemenilor in 14 zile.  Mercur este mesagerul Zeilor. Cand este in Gemeni, mesajele din astral sunt mai clare, mai simple si pe intelestul tuturor. Dar si mesajele noastre, daca sunt bine formulate, le poate duce spre “Zei” pentru a fi indeplinite.

In aceasta sectiune de zodiac, Mercur se simte liber de constrangeri, este vesel si curios. Vrea sa invete cat mai multe lucruri noi si se plictiseste destul de repede de tot ceea ce inseamna rutina.

Mercur in Gemeni favorizeaza calatoriile scurte, relatiile de prietenie si imbunatateste relatia cu fratii si surorile sau cu rudele apropiate.

Intrarea sa in domiciliu a fost precedata de Luna Noua in Gemeni. Orice actiune inceputa in aceasta perioada este sub patronatul lui Mercur. Negociem mai usor, comunicam mai frumos, suntem pusi pe sotii si pe buna dispozitie.

Pentru anularea sentimentului de plictis, este o perioada favorabila pentru inceperea unor cursuri noi, in special cele care solicita mintea si/sau bratele. Mercur guverneaza la nivel anatomic bratele.

In comunicare vom observa ca vom avea tendinta sa ne sustinem opiniile prin gesturi ample care sa descrie sau sa puncteze principalele idei exprimate.

Pentru relaxare sunt indicate: cititul, dezlegarea de cuvinte incrucisate, Scrabble, dar si mima.

Intrarea lui Mercur in Gemeni este una, am putea spune “interesanta”, intrucat principala relatie pe care o are este cea de cuadratura cu Neptun din Pesti (aflat de asemeni in domiciliu). Este o relatie tensionata care, insa, poate sa ne determine sa facem ordine in ganduri, sa ne dezvoltam discernamantul, capacitatea de analiza. Ne ajuta sa facem diferenta intre real si fantezie. Sa devenim practici chiar si atunci cand vine vorba de a infaptui vise.

Pericolul poate aparea doar atunci cand ne identificam prea mult cu visele noastre, daca persistam in starea de confuzie si, mai plastic vorbind, “alergam dupa cai verzi pe pereti”.

Ideograma lui Mercur semnifica capacitatea omuluid e a transcede lumea prin constientizarea spiritului si a propriei cai n viata, pentru a ajunge la desavarsirea sufletului. Mesajul lui Mercur prin ideograma sa este acela ca: pentru a depasi lumea materiala este necesar sa depunem un efort intelectual, sa invatam despre noi si lumea inconjuratoare, sa triem informatiile pe care le culegem si sa le folosim pe cele care ne sunt cu adevarat de folos.

Mercurul este un simbol alchimic, iar in astrologie semnifica capacitatea fiecaruia de a transforma informatiile ce ii pavin din mediul exterior, trecandu-le prin filtrul propriu, intr-un aur alchimic pentru suflet.

Din data de 3 iunie pana pe 9 iunie, Mercur in tranzit este in relatie de sextil cu Uranus in Berbec. Intuitia si inspiratia sunt principalele atuuri. Vom gasi solutii neasteptate in problemele care ne macina de mai multa vreme, vom gasi cai de rezolvare a unor planuri care pareau a se fi blocat, putem intalni oamenii optimi pentru desavarsirea unor actiuni.

Din 4 iunie pana pe 10 iunie, Mercur este in relatie de trigon cu Saturn (retrograd) in Balanta. vom putea aduce “pacea” in conflicte care dureaza cu oameni care inseamna ceva pentru noi. Sau, pur si simplu, putem pune capat unor relatii traumatizante in termeni onorabili astfel incat sa dispara resentimentele, reprosurile si gandurile amare. De altfel, pare a fi “ultima suta de metri” pentru aceste rezolvari, avand in vedere ca pe 13 iunie Saturn revine in miscare directa. In acest context avem capacitatea de a vedea cu claritate lucrurile care au dus la conflicte, de a ne asuma propriile greseli si de a le marturisi fara teama. Constientizam partea noastra de vina si actionam astfel incat sa depasim si ultimile bariere mentale care ne tin in loc, intr-un context nociv.

Din 9 iunie pana pe 13 iunie se formeaza conjunctia intre Soare si Mercur (pe 13 iunie este la grad perfect), in care este implicat si Nodul Sud lunar. Planetele ne transmit mesajul ca putem sa ne exprimam pe noi insine pe deplin, rezolvand problemele din trecut, indiferent ca este vorba de cele din aceasta viata sau din experientele vietilor trecute. Practic reinvatam sa ne manifestam pe noi in relatiile cu mediul inconjurator. Avem puterea de a extrage invatamintele din experientele pe care le-am trait, sa le integram in propria noastra individualitate, sa ne regeneram si sa gandim altfel despre noi si despre ceilalti.

In ultimile zile ale tranzitului lui Mercur in Gemeni, incepe sa se formeze trigonul cu Neptun in Pesti, ceea ce ne favorizeaza capacitatea de a ne identifica si numi propriile sentimente din perspectiva viselor pe care le dorim a se implini.

 

Tranzitul lui Mercur pentru nativii:

Ascendent in Berbec: comunicare excelenta cu cercul intim de prieteni si cu rudele apropiate. Capacitatea de a invata lucruri noi cu usurinta. Calatorii pe distante mici incununate de succes.

Ascendent in Taur: Negocieri excelente. Mariri de salariu. Conflicte cu prietenii pe teme de bani. Cadouri surpriza si foarte valoroase.

Ascendent in Gemeni: Manifestare de sine, gandire limpide, capacitatea de a negocia. Discurs coerent si argumentativ.

Ascendent in Rac: Tendinta de izolare si dorinta de a intari comunicarea cu Divinitatea. Intuitie crescuta.

Ascendent in Leu: Succes in public. Capacitatea de a capta atentia unor grupuri mari de oameni, de a-i mobiliza spre o cauza binedefinita.

Ascendent in Fecioara: Analiza corecta a statutului social si a carierei. Posibilitatea de a negocia o pozitie superioara in structura ierarhica sau un succes desosebit in activitatile pe cont propriu.

Ascendent in Balanta: Calatorii in strainatate. Insusirea unor noi filosofii sau principii de viata. Favorizate studiile superioare.

Ascendent in Scorpion: Sustinatori neasteptati. Sponsorizari. Succes in demersuri juridice.

Ascendent in Sagetator: Partenerii, in special cei de viata, pot fi foarte inventivi cand vine vorba de dovezile de iubire. Puteti obtine de la ei informatii neasteptate.

Ascendent in Capricorn: Capacitatea de a rezolva cu usurinta problemele de rutina. Vesti bune legate de sanatate.

Ascendent in Varsator: Creativitate inspirata. Inclinarea spre joaca. Favorizate relatiile cu copiii.

Ascendent in Pesti: Buna dispozitie in mijlocul familiei dar si o serie de probleme marunte de rezolvat.

Cu drag,

Andreea Talmazan

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookies pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a putea să-ți oferim instrumente de social media și pentru a analiza traficul pe acest site. View more
Cookies settings
Accept
Decline
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Cine suntem?

Adresa site-ului este: https://andreeatalmazan.ro.

Comentarii

Când vizitatorii site-ului lasă un comentariu pe site, colectăm datele care apar în formularul de comentarii și, de asemenea, adresa de IP și tipul de browser pentru a detecta și a preveni spamurile. Un string anonimizat a fost creat din numele adresei tale de email pentru a interoga Gravatar dacă utilizezi serviciul. Politica de protecție a datelor cu caracter personal (privacy policy) este disponibilă aici: https://automattic.com/privacy/. După aprobarea comentariului tău, poza ta de profil va apărea public lângă comentariul tău.

Media

Suggested text: If you upload images to the website, you should avoid uploading images with embedded location data (EXIF GPS) included. Visitors to the website can download and extract any location data from images on the website.

Cookies

Suggested text: If you leave a comment on our site you may opt-in to saving your name, email address and website in cookies. These are for your convenience so that you do not have to fill in your details again when you leave another comment. These cookies will last for one year. If you visit our login page, we will set a temporary cookie to determine if your browser accepts cookies. This cookie contains no personal data and is discarded when you close your browser. When you log in, we will also set up several cookies to save your login information and your screen display choices. Login cookies last for two days, and screen options cookies last for a year. If you select "Remember Me", your login will persist for two weeks. If you log out of your account, the login cookies will be removed. If you edit or publish an article, an additional cookie will be saved in your browser. This cookie includes no personal data and simply indicates the post ID of the article you just edited. It expires after 1 day.

Embedded content from other websites

Suggested text: Articles on this site may include embedded content (e.g. videos, images, articles, etc.). Embedded content from other websites behaves in the exact same way as if the visitor has visited the other website. These websites may collect data about you, use cookies, embed additional third-party tracking, and monitor your interaction with that embedded content, including tracking your interaction with the embedded content if you have an account and are logged in to that website.

Who we share your data with

Suggested text: If you request a password reset, your IP address will be included in the reset email.

How long we retain your data

Suggested text: If you leave a comment, the comment and its metadata are retained indefinitely. This is so we can recognize and approve any follow-up comments automatically instead of holding them in a moderation queue. For users that register on our website (if any), we also store the personal information they provide in their user profile. All users can see, edit, or delete their personal information at any time (except they cannot change their username). Website administrators can also see and edit that information.

What rights you have over your data

Suggested text: If you have an account on this site, or have left comments, you can request to receive an exported file of the personal data we hold about you, including any data you have provided to us. You can also request that we erase any personal data we hold about you. This does not include any data we are obliged to keep for administrative, legal, or security purposes.

Where your data is sent

Suggested text: Visitor comments may be checked through an automated spam detection service.
Save settings
Cookies settings