În weekend m-am uitat la televizor. Această propoziție de început îmi amintește de cântecele lui Andrieș, pe care le ascultam pe discuri, achiziționate pe sub mână de la librăria de la Ulpia (Deva) pe vremea răposatului. Și am văzut un promo pentru o emisiune la A3, moderată de Dana Grecu, în care, printre altele, se promitea că vor fi dezvăluite zodiile care au succes financiar. ”Bun” îmi zic, ”s-or fi descoperit lucruri noi în domeniu.” Pregătindu-mă moral pentru o întâlnire la Universitate, rămân cu o ureche conectată la televizor. Când eram gata echipată de ieșit pe ușă, începe emisiunea. Doi specialiști invitați în studio: Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici. ”Bun așa”, din nou îmi zic, ”un bioenergoterapeut și un parapsiholog dezvăluie secretele financiare ale zodiilor”. Și îmi propun să ascult, amânând astfel ieșirea din casă.
Dar ceea ce aflu în prima parte a emisiunii sunt simpatiile politice ale celor doi invitați. De fapt este o singură simpatie, cea față de VVP. Nu ar fi nici o problemă, fiecare cu simpatiile sale, cu slăbiciunile sale, cu antipatiile și ce-o mai fi. Că până la urmă fiecare dintre noi avem inconștient, în care am înmagazinat tot felul de bazaconii, pe care le proiectăm cu generozitate în cine s-o nimeri. Dar inconștientul acestor doi specialiști se manifesta foarte conștient. Explica Danei Grecu și telespectatorilor săi cum VVP, un om atât de apropiat de oamenii normali (doar se uită la desene animate în fiecare dimineață când își bea cafeaua) a fost, este și va fi cel mai bun lucru care s-a întâmplat României. Cum anul acesta este anul revenirii sale în politică și neapărat în funcții de conducere. Pentru că cei doi specialiști îl apreciază foarte mult și nu are cum să fie altfel.
Replica care m-a trimis la întâlnirea de la Universitate, renunțând la a doua parte a emisiunii, a fost ”Universul îl obligă pe VVP să se întoarcă în politică, în funcție, la Palatul Victoria.” Chiar dacă are un singur defect ”este născut în Anul Șobolanului!” Imaginile combinate ale acestor două informații, venite din partea unor specialiști, sunt greu de suportat. Mai ales dacă te aștepți ca cei doi, cu experiență în terapii alternative, care nu au treabă cu politica, să nu emită păreri cu valoare de opinii, pe un subiect pe care nu îl stăpânesc. Păreri avem cu toții, opinii au doar specialiștii. În politică.
Așadar, doi oameni, invitați într-o emisiune în calitate de specialiști în două domenii ce țin de artele divinatorii și care implicit lucrează cu psihicul oamenilor, investiți de mulți dintre telespectatori cu încrederea profanului față de maestrul virtuos, să vorbească despre politică, exprimându-și păreri personale, lipsite de obiectivitate și neargumentate nici măcar cu elementele disciplinelor în care activează, este similar cu milogeala, cu cerșitul de atenție, mai pe scurt, cu manipularea.
Stă în firea omului să creadă pe cine iubește, pe cine idealizează, pe cine investește cu autoritate. De fapt este natural pentru un copil. Pentru un adult, o astfel de încredere ”oarbă”, fără discernământ, fără analiză, fără capacitatea de a pune la îndoială este generatoare de patimă, de ură, de inflexibilitate și, într-un final, de violență. Când nu te întrebi ce îl autorizează pe un om să vorbească pe o temă, într-un domeniu, ești ușor de manipulat. Când crezi că Universul, Dumnezeu obligă, fără ca tu, omul, să ai vreo contribuție la ceea ce se întâmplă în lumea ta, în jurul tău, ești pierdut și iresponsabil. Iar în România educația în general, ce să mai spun de educația politică, de logică, dar mai ales bunul simț, se află într-un stadiu de boală cronică.
În ”Manipulation Handbook for Dummies” (manualul de manipulare pentru oricine) la tehnici de bază este asta: ia un individ, devenit personalitate într-un domeniu pe care muritorii de rând nu-l înțeleg, dar îl privesc cu fascinație combinată cu teamă, și pune-l să vorbească despre subiectul de politică pe care vrei să-l scoți în evidență. Ai câștigat un procent bun de telespectatori și mai apoi de votanți, pentru că de teamă ei vor face ce zice el, expertul.
Notă: Albumele lui Andrieș există. Manualul, sub forma scrisă de mine, nu există.