Pe final de stagiune, grație prieteniei cu un om extraordinar, am ajuns la Oedip-ul lui Robert Icke în regia lui Andrei Șerban de la Bulandra. Nu citisem nicio cronică înainte de spectacol, nicio părere personală a vreunei persoane care să îl fi văzut deja. Nimic. M-am dus cu inima și mai ales cu mintea deschise. Deschise cât de cât, întrucât am propria-mi viziune despre Oedip. Nu doar din lecturile freudiene, cât și din lecturile critice ale operei lui Sofocle. Cred că Opedip Rege este văduvit de experiența transgenerațională a cărei consecință a făcut din textul lui Sofocle unul apreciat, analizat și reper pentru numeroase alte scrieri sau analize psihologice.
Așadar într-o călduroasă seară de vară, înainte de valul canicular de care ne plângem azi, am ajuns la Bulandra. Începutul a fost un șoc. Cum, stai, Oedip nu mai e rege, e candidat la prezidențiale? Stai așa, că o întreagă credință a umanității despre filiație și drepturile moștenitorilor se prăbușește. Mintea mea deschisă s-a dovedit a nu fi chiar atât de deschisă. Dar am luptat cu propria-mi pornire de a mă ridica și a pleca. Mi-am dat o șansă să îmi lărgesc perspectivele. Poate că Andrei Șerban a avut ceva în minte dacă a încercat o altă abordare a mitului elen.
Oedip, candidatul la prezidențiale, este un Oedip Rege în contextul actual, într-o democrație diferită de cea a antichității. În democrația celor două milenii mai târziu, povestea patricidului, cea a incestului, cea a neîncrederii și suspiciunii, cea a secretelor sunt toate prezente. Și toate aceste povești nu sunt specifice unei anumite organizări sau anumitor timpuri. Nu. Sunt specifice naturii umane. Și nu țin cont de evoluția tehnologică, de viteza cu care circulă informația, nu țin cont de sistemele de securitate performante. Nu. Mereu va fi un orb care va vedea și va ști mai multe decât cei ce văd cu ochii fizici. Iar un secret nu va rămâne secret pentru totdeauna. Pentru că există forțe ale naturii umane, inconștient i-a spus Freud, care vor pune presiune să îl dezvăluie.
A meritat să îmi mai dau o șansă? Cu siguranță. A meritat mai ales pentru Cerasela Iosifescu în rolul Iocastăi. Monologul durerii pe care îl ține după ce începe să se ridice vălul ignoranței este o forță. Cuvintele și emoțiile aduse laolaltă în acest moment al spectacolului sunt, poate, cel mai bun manifest pentru lupta împotriva violenței îndreptate împotriva femeilor. Cel mai sensibil, dar și mai puternic monolog al feminității rănite, umilite, vulnerabile care își cere dreptul la vindecare, la viață și la fericire.
Cum vine toamna nu ratați Oedip! Și mergeți și cu adolescenții din dotare și vorbiți apoi cu ei despre numeroasele aspecte pe care le abordează spectacolul. Sunt cele pe care le știți deja de la Sofocle, dar care sunt aduse în cotidian. Cu toate simbolurile pe care societatea de azi le are. Dar care le face mai ușor de înțeles și de mințile crude ale adolescenților obișnuite mai degrabă cu poveștile virtuale.
Foto: Andrei Gândac
Sursa afiș: Teatrul Bulandra
