Vorbim de ani de zile despre impresia că trăim ca în romanele lui Orwell. Ba că suntem în Ferma animalelor, ba în 1984 sentimentul pentru mulți dintre cei care am citit cărțile sau cel puțin am vizionat filmele este că acea realitate fantasmată din prima jumătate a secolului XX a prins viață și s-a transformat în realitatea prezentă.
Nu greșiți! vine regizorul Raoul Peck și spune. Bine, nu ni le aruncă în față pur și simplu. Ci a făcut un film pe metoda „in your face”. Un film documentar pe care l-am vizionat aseară și am plecat la final cu niște întrebări și câteva constatări.
Dar ce-a făcut mai exact Raoul Peck? Ei bine, a luat jurnalul lui Eric Arthur Blair și l-a transformat într-un eseu cinematografic. Cuvintele pe care bărbatul internat în spital, bolnav de tuberculoză, le-a însoțit cu imagini nu doar din ecranizările celor două romane, ci și din realitățile istorice din ultimul secol. Și toate acestea pentru a demonstra dimensiunea profetică a scrierilor celui cunoscut sub numele de Orwell.
2+2=5 îi spune încă de la început Blair fiului său de 5 ani. De fapt îi spune că asta vor încerca oamenii puternici să îl convingă, în ciuda educației și a aritmeticii pe care le-a primit la școală. Îi va transmite astfel că Ministerul Adevărului va fi nu o instituție din cărămidă, ci una cu reflectoare, cu imagini, cu cuvinte și expresii prestabilite, cu scenarii, cu costume, cu recuzită variată, cu decoruri, cu actori și cu foarte, foarte mulți bani.
În același timp în care într-un colț de lume oamenii protestează pentru drepturi sau împotriva abuzurilor puterii, în alt colț de lume imaginile cu oameni dezbrăcați, umiliți, abuzați te duc cu gândul la lagărele naziste. Și te întrebi cum e posibil să se întâmple asta acum, în acest secol.
Mi-a rămas în minte că oamenii care spun că nu sunt interesați de politică și nu vor să se implice, nici măcar cu un vot, de fapt FAC POLITICĂ! Mi-a rămas în minte o realitate care-i dă dreptate lui Aristotel: totul în viață e politică. Până și sexul! Nu mai zic de corp.
Există în film o idee pe care o remarcasem și eu: la tinerețe oamenii tind să aibă viziuni socialiste. După care, în timp, acestea se pot schimba. Interesant este cum cu o idee nobilă în minte, oamenii sunt dispuși să renunțe la tot și să-și naționalizeze bunurile, viețile.
Și o ultimă remarcă, despre cum funcționează și schimbarea la nivelul limbajului a discursului. Spune în film că antisemit este folosit adesea împotriva oricui aduce o critică argumentată la adresa conducerii statului Israel. Dar nu este doar singurul caz. La fel se întâmplă cu homofob, cu transfob, ci orice FOB, cu rasist, cu misogin și toate etichetele care însoțesc lumea de astăzi și care sunt folosite pe post de argumente pentru a închide orice formă de dialog.
Filmul este distribuit în România de Independența Film! Și vi-l recomand! Pentru unii va fi o modalitate de confirmare a unor intuiții. Pentru alții poate fi o cale de schimbare de perspectivă. Ar putea fi un extraordinar material didactic pentru liceeni și studenți.
După film am rămas cu gândul că aș vrea să citesc jurnalul lui Eric Arthur Blair.