Peregrinul – Attya

Finalul saptamanii trecute mi-a adus un vraf de carti, pe care l-am primit cu bucurie in suflet de la Editura Herald.

Pentru ca o usoara raceala imi dadea tarcoale de cateva zile si  necesita o atentie deosebita in intimitatea cuibului, am zis sa o tratez si cu o lectura. Si asa am ajuns la „Peregrinul” de Attya, un volum nou-nout aparut in colectia „Scrieri initiatice”.

Actiunea se petrece in Germania, la inceputul secolului XVII si urmareste povestea de dragoste dintre o descendenta a familiei de Medicis, casatorita, si un tamaduitor nascut in Transilvania, a carui viata s-a petrecut colindand lumea in lung si in lat in cautarea a „ceva”.

Anna Maria, este o femeie ce se apropie de 40 de ani, cu un sot inconjurat de amante, a carei suferinta majora este pierderea unei sarcini, din cauza unei boli, aparent fara leac. Il intalneste pe Mihael de Saints, la recomandarea prietenei sale cele mai bune, imaginandu-si ca acest tamaduitor peregrin este raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile inaltate seara de seara, timp de mai multi ani, prin care isi exprima dorinta de a se insanatosi si de a avea un copil.

Scrisa intr-un limbaj fara pretentii academice, accesibil oricui, cartea urmareste evolutia spirituala a unei femei, a unui spirit, de la starea dogmatica in care a fost crescuta, la starea de deplina libertate mentala si sufleteasca. Maestrul transformarii sale este barbatul cu care imparte cel mai puternic si mai profund sentiment de iubire.

Am apreciat modul simplu in care autorul a ales sa ofere cititorului informatii legate de energii, de vibratii, de centri energetici. Faptul ca nu a evitat sa scrie despre suferinta prin care trec cei doi protagonisti, in ciuda evolutiei spirituale a fiecaruia, este un plus de culoare, dar da cititorului certitudinea ca a suferi nu este ceva in neregula, ca exista solutii si ca acestea sunt la indemana cata vreme ai „ochii sufletului” deschisi.

In carte sunt strecurate adevaruri pe care le putem practica fiecare dintre noi in viata de zi cu zi.  Modul in care tamaduitorul ia in serios pregatirea plantelor pentru tratament, pregatirea mancarii si a ceaiurilor, felul in care se supune unui autocontrol desavarsit atunci cand, in prezenta femeii pe care o iubeste, trebuie sa uite de partea de barbat indragostit si sa practice detasarea emotionala si cu mintea limpede a medicului care isi trateaza pacientul, este de admirat si … de urmat.

Finalul, ca orice carte care se respecta, te lasa pa ganduri. Si va las sa il descoperiti singuri.

In incheiere, am sa va dau un pasaj care mie mi-a placut foarte mult, in care Mihael ii povesteste Annei Maria cum a creat Dumnezeu lumea:

„Pe vremea cand Dumnezeu era doar un copil, lumea noastra nu exista inca.  Intr-una din zile, jucandu-se, El a inceput sa faca din tarana o minge. La sfarsit a privit-o si i-a placut! Si s-a bucurat atat de mult, incat din inima Lui au inceput sa iasa flacari de iubire, care au invaluit mingea. Aceste flacari de iubire au legat tarana si au intarit-o, astfel incat nimic sa nu o mai poata sparge. Cu cat o iubea mai mult, cu atat flacarile erau mai mari. 

Cand a observat aceasta, s-a speriat si a vrut sa stinga focul, dar nu stia cum, pentru ca El putea doar sa iubeasca si nu avea cum sa opreasca suvoiul de iubire. Si mingea ardea… si ardea…. tot mai tare …. Toata era numai o vapaie!

Atunci … Dumnezeu a inceput sa planga, vazand cum se mistuie jucaria Lui. Iar lacrimile cadeau pe minge si in fiecare loc unde ajungeau iesea un mic norisor alb si pufos. Asa a plans El, pana cand mingea s-a acoperit aproape complet de apa sarata, iar focul s-a micsorat, ramanand doar in interior si devenind o inima asemanatoare cu cea a lui Dumnezeu. 

Cand s-a oprit din plans, a privit si tare s-a mai minunat sa descopere norisorii ce pluteau la suprafata. 

Si a stat si a tot stat… si s-a gandit ce sa mai faca acum cu mingea din tarana si acoperita cu ape. Nu-i venea s-o lase, pentru ca era tare frumoasa, cu acele ape albastre, deasupra carora pluteau norisorii albi. 

Si Dumnezeu s-a jucat mai departe. A inceput sa dea forme globului Sau, facand munti care sa se ridice in afara oceanului format din lacrimile Lui. Apoi a amestecat tarana cu putina apa si a creat tot felul de plante atat in mari, cat si in afara lor. Si tare i-a mai placaut sa se ingrijeasca de noua Lui gradina, sa ii dea diferite culori, dar mai ales verde. Verde… verde… verde ….

„Peregrinul” de Attya, editura Herald, colectia „Scrieri Initiatice„, an de aparitie 2011, 300 pagini.

Puteti primi aceasta carte, urmarind emisiunea „Astrograma” de miercuri, 2 noiembrie, de la „LiveLogTv„.

P.S.: Pe masura ce termin cate o carte, am sa v-o prezint cu indemnul sincer: Cititi! 🙂