Povestea unui banut

Intr-o buna zi a deschis ochii intr-o lume noua. Astepta clipa aceasta de multa vreme. A inceput sa se priveasca. Era proaspat, mirosea a cerneala proaspata, hartia ii lucea frumos, arata curat, firicelul de protectie era la locul si, “pata” cat capul domnului de pe fata era transparenta si perfecta, fara nici un fel de zgarietura sau pata . Se uita la el si se bucura. Abia astepta sa porneasca in noua sa viata.

Era asezat intr-un pachet legat la mijloc cu o hartie alaturi de fratii lui. Erau la fel. Deosebirea dintre ei era o insiruire de cifre, dar simtea ca nimic nu-l deosebea de ei si ca erau impreuna si plecau sa cucereasca lumea.

Prima sa casa a fost intr-un seif, in locul care se numea banca. Acolo a intalnit un frate care arata rau, era murdar, pe alocuri indoit, culorile i se dusesera. S-a gandit ca e un intelept si l-a intrebat despre lume. Acesta i-a raspuns: E plina de pacate. Oamenii te vor cere si apoi te vor arunca. Zic ca te iubesc, dar de fapt se comporta altfel. Te vor lega si te vor chinui. Libertatea ta va fi adesea incalcata. Vei vedea!

Tanarului ban nu-i venea sa creada. Se intreba de ce a ales sa se nasca si sa circule prin lume daca e atat de inspaimantator. A stat si a cumpanit si pana sa se dezmeticeasca a fost luat, trecut printr-o masina care l-a pieptanat pe el si fratii lui si a ajuns intr-o geanta cu cifru. Si statea asa pe intuneric si mintea lui gonea intre ceea ce aflase cu o seara in urma si ceea ce urma sa se intample. Se intreba unde va ajunge si pe cine va intalni.

Dupa o vreme se facu lumina. A fost asezat impreuna cu fratii lui unul peste celalalt intr-un loc luminos. Vedea oameni care vin ii iau fratii si pleaca. El a nimerit la un domn bland in portofel. Ii putea simti caldura dar si ingrijorarea. Simtea ca nu stie ce va face cu el. Il va duce intr-un loc luminos si curat? Sau il va arunca undeva intunecos si umed unde isi va gasi si sfarsitul.

Ii putea simti gandurile domnului acela bland. Se intreba ce e aceea mancare, chirie, facturi si cadouri. Dar putea simti cum cea mai mare bucurie a omului era cand se gandea la cadou. Parca ii vedea inima cum creste si cum se bucura. In comparatie cu toate celelalte care ii innegreau sufletul si mintea. Asa ca a inceput sa ii vorbeasca omului, asa, pe limba lui baneasca. Omul nu-i intelegea dar asculta. Asculta ceva care se numea intuitie. Si ii spunea: “Du-te si ia cadoul! Inima ta va fi fericita.”

Si uite-asa banutul nostru se trezi ca din geanta omului cel bland se trezi intr-un magazin frumos colorat, cu multe obiecte care cantau, dansau. Era un magazin de jucarii pentru copii. Era tare mandru de el ca la primii sai pasi in viata, ca un banut copil ce e, ii oferise o bucurie unui pui de om. A ramas in minte cu amintirea sufletului acelui om-parinte, care l-a lasat in magazin in schimbul unei masinute frumoase.

Si isi spunea ca banul acela batran pe care l-a intalnit in prima sa zi de viata nu avusese dreptate. Viata era frumoasa, mai ales ca acelui om, primul la care a ajuns, i-a adus bucurie. Si nu numai lui, dar si copilului sau. Si asa statea el in meditatie profunda despre viata lui de ban de pana acum, cand se trezi in mainile unei doamne cu unghii lungi, mult prea parfumate. Aproape ca se inecase cand a pus mana pe el. Avea unghiile atat de rosii ca i se facu frica de ce ar putea sa i se intample. Si statea asa in intuneric si se uita la sufletul doamnei. Era atat d emult intuneric, ca aproape ca ar fi spus ca in geanta ei e mai multa lumina. Nu simtea nici blandetea si caldura domnului cu facturile. Dar simtea ceva inspaimantator si nu stia cum se numeste. Vroia sa plece repede, repede de-acolo. O auzea din locul sau cum se cearta cu un vanzator de paine si cu unul de pantofi. O auzea plangandu-se la telefon cuiva careia ii spunea “Fata”, ca nu-i ajung banii, ca a furat-o ala cu care s-a vazut ultima data, ca trebuit sa dea o gramada de bani pe un cadou pentru copilul oribil al sorasii, dar trebuia sa faca asta ca altfel o dadeau afara din casa. Si cum casa ei nu o sa fie niciodata gata, pentru ca nemernicul de barba-su, dupa ce ca a fugit cu secretara, nu i-a dat nici banii care trebuia sa ii dea dupa divort.

Saracul nostru banut era inspaimantat. Il cuprinsese o stare de groaza si simtea ca vrea sa plece, sa fuga. Vroia inapoi la domnul acela bland, care a ales sa ii ia cadou fiului sau o masinuta si sa amane gandurile pentru facturi. Putea sa ii simta bucuria intalnirii cu fiul sau, mai tare decat ingrijorarea facturilor.

(Va urma)