Durerea transformarii de sine

durerea transformarii

 

Dacă ai cere unui copil să îţi spună ce este durerea, răspunsul său va fi unul de genul: durerea este atunci când mă doare, când mă lovesc, când cad!
Şi ar avea perfectă dreptate. Învăţăm ce este durerea încă din copilărie. Şi primul contact conştient pe care îl avem cu ea este la nivel fizic. Şi atunci mama, sau tata, sau bunica, vine şi ne alină. Curăţă rana, o sărută cu blândeţe, o pansează dacă este cazul. Sau dacă ne doare ceva din pricina vreunei boli, ne mângâie cu tandreţe şi căldură şi ne dau “leacuri” promiţându-ne “vindecarea” şi revenirea la normalitate, la joacă şi la bună dispoziţie.

Lucrurile acestea se petrec în copilarie atat de des încât începem să credem că procesul firesc este: ne lovim, ne doare, suferim, ne tratăm şi trece. Logic.
Un alt contact cu durerea, în copilărie, este, de aceasta dată, la nivel interior. Întâi nu suntem conştienţi de ea. Nu suntem conştienţi de durerea provocată de lipsa mamei sau a unei persoanedragi, nu suntem conştienţi de suferinţa emoţională. Ne doare pur şi simplu, iar ca bebeluşi ne manifestăm ca atare. Tot gesturile de tandreţe sunt cele care ne readuc liniştea. Ştim în interior că, după o perioadă de suferinţă şi de durere, în urma unei atingeri, revenim la starea de bine şi de linişte.

Continuarea pe Astrocafe.

1 thought on “Durerea transformarii de sine”

  1. Mi-a placut foarte mult cum ai expus problema si ma bucur ca ai avut o experienta peste care ai trecut, iar acum poti impartasi sentimentele traite. Initial vroiam sa spun ca-mi pare rau, insa am invatat ca “durerea”, in aproape toate formele ei inseamna experienta. Ma gandesc ca un minus pe care il avem, cand trecem peste probleme dureroase, este lipsa rabdarii. Vrem sa se termine repede sa nu mai doara, fara sa avem rabdare sa invatam ceva din starea respectiva. Uneori poate e greu sa o facem cand suntem in gaura neagra, insa ulterior realizam si avem si raspunsurile la “de ce mie?” si “pana cand?”.

Comments are closed.