Sindromul Becali

29/01/2008

Becali pe scurt: Un personaj care pretinde ca crede in Dumnezeu si Il are aproape tot timpul. Discutabil! Un om care a facut avere si, ca un copil sarac care s-a trezit cu bani, si-a cumparat jucaria visata, in cazul dumnealui, Steaua. Acum, copil sarac devenit bogat, cu jucaria preferata in brate, se joaca de-a Dumnezeu. Sta pe margine, se consuma, pune suflet si orgoliu la bataie sa-si vada jucaria functionand mereu si poleita in aur permanent. Si atunci… cand jucaria nu mai poate sa functioneze pentru ca i s-a stricat o roata, sau orice alt mecanism ce face Becali? In loc sa schimbe roata sau mecanismul… schimba soferul! Adica antrenorul. Si mai mult decat atat il si umileste public.
De ce m-am trezit sa scriu despre Becali? Pentru ca sufera de „sindromul” celui care sta in tribuna.
Cazul lui este un sablon pe care fiecare dintre noi il folosim in propria viata. In majoritatea cazurilor suntem „spectatori-observatori” care stam pe margine, intr-o tribuna si ne uitam la altii cum joaca si participa la un meci. Si ne trezim ca suntem „mai destepti” decat cei din teren si atunci incep: injuraturile, criticle si judecatile mai mult sau mai putin valoroase. Dar daca Becali ar fi in teren? Dar daca oricare dintre noi ar schimba locul de observator cu cel de jucator? Daca pentru o zi as lua locul lui Basescu si altcineva locul meu si tot asa? Cam cat de bine ne-am descurca? Am mai emite judecati de valoare? Am mai da vina pe altii pentru nereusite?

7 comentarii la „Sindromul Becali”

Anonymous

29/01/2008 la 13:01

In mare sunt de acord cu mesajul tau, dar sa nu uitam de diviziunea sociala a muncii (ce-am zis-o). Pentru ca fiecare e in pozitia pe care si-a dorit-o si deci s-a pregatit pentru asta, asa ca nu pot face eu schimb cu Basescu sau cu tine. Dar cred ca toti ar trebui sa fim mai intelegatori si mai putin egoisti, asta da. Alin
Răspunde
Andreea Talmazan

29/01/2008 la 13:04

Ideea era sa ne oprim din a mai judeca pe altii atata timp cat nu traim viata lor. Si sa ne vedem in principiu fiecare de treaba lui astfel incat sa facem fiecare ce are de facut cat mai bine.
Cel mai simplu lucru este sa stai pe margine sa judeci si sa spui ca altul e de vina pentru nereusitele tale! Fara sa te implici deloc.
Asa vad eu lucrurile si nu numai eu!
Răspunde
Anonymous

29/01/2008 la 13:10

De acord. Cu cat suntem mai altruisti si mai intelegatori (asta in unele filosofii se cheama iubirea de aproapele hihi), cu atat comentam mai putin de altii. Si niciodata nu mi-au placut oamenii care se plang fara sa faca nimic. Faci sau taci, dixit Alin.
Răspunde
Andreea Talmazan

29/01/2008 la 16:56

Viziunea mea e putin mai larga: daca nu faci ce face celalat lasa-l in pace! Nu-l critica. Nimeni nu poate critica un lucru pe care nu l-a facut si el in prealabil! Plus ca „teoria” cu critica e constructiva nu mai este valabila de mult. Am vazut ca teoria cu „scoaterea in evidenta a lucrurilor pozitive” este mult mai utila si mai valoroasa. Plus ca… Nici macar Dumnezeu nu judeca si nu intervine in deciziile oamenilor. Iar in istorie sunt cazuri nenumarate de oameni care au reusit dupa ce si-au analizat la sutime esecurile! Analizat nu cuantificat! Iubirea de aproapele presupune sa-l accepti pe cel de langa tine cu bune si cu rele. Sa nu incerci sa-l schimbi si nici sa-l ajuti daca nu iti cere ajutorul. In sfarsit (:-P) e subiect de alt post. Dar… suntem pe aceeasi frecventa!
Răspunde
Pingback: Paxil and birth death rates.
yo...deea

22/07/2008 la 11:15

Parerea mea este ca nimeni nu se va oprii niciodata din a-i judeca pe altii…si nu stiu de ce…pur si simplu sta in firea omului sa se uite in stanga si in dreapta,sa ii priveasca lung pe altii si sa ii critice……si adevarul este ca si eu practic „acest sport” si judec aspru si uit de mine si de multele defecte pe care le am.
Cred ca acesta este un aspect care nu se va schimba de pe-o zi pe alta!!
Răspunde
miruna

22/07/2008 la 23:34

asa e..stim deja ca sunt putini oameni care ”isi vad de lungul nasului”…si nu putem schimba asta..:-??
Răspunde