Textul ce urmeaza reprezinta pasajul final din eseul despre Sine al lui Carl Gustav Jung. In munca sa de cercetare a psihismului uman, Jung a facut o serie de constatari legate de inconstientul personal si inconstientul colectiv, descriindu-l pe cel din urma ca fiind atemporal si al carui continut este format din arhetipurile intregii omeniri, dar si a intregii creatii. Sinele este „ultima frontiera” in cunoasterea de sine, este in stransa legatura cu Divinitatea, iar cunoasterea lui pe deplin presupune o „calatorie” prin tenebrele propriului inconstient. Opiniile lui Jung s-au modificat sau s-au imbunatatit cu informatii de-alungul carierei sale. Dar ideea ce reiese din acest pasaj final, in viziunea mea, pare a fi la fel de actuala si astazi, la aproape un secol dupa ce a fost exprimata.
„Publicul – in masura in care nu a intors spatele complet traditiei – nu mai doreste de mult sa asculte <mesaje>, ci vrea mai degraba sa afle sensul. Chiar simplele vorbe ce rasuna de la amvon sunt de neinteles si se cer explicate: cum ne-am mantuit prin moartea lui Cristos, cand nimeni nu se simte totusi mantuit? cum e Cristos un om divin si ce inseamna asta? ce vor sa insemne Sfanta Treime, imaculata conceptie, mancatul trupului si bautul sangelui etc. etc. In ce straniu raport se afla lumea unor atari conceppte cu cea a vietii cotidiene, a carei realitate palpabila e sesizata pe o scara cat se poate de larga de stiintele naturii? Cel putin saisprezece ore din douazeci si patru traim exclusiv in aceasta lume, iar celelalte opt le petrecem intr-o stare cu precadere inconstienta. Unde sau cand se petrece ceva care sa aminteasca macar pe departe de ocurente ca ingeri, miracolul impartasaniei, imparatia cerurilor, invierea mortilor etc? Iata de ce a fost o adevarata descoperire cand s-a aflat ca in cursul starii de somn, lipsite de constienta, survin intervale numite <vise> si ca in acestea se observa cateodata scena care au o asemanare deloc neglijabila cu motivele mitice. Miturile sunt povestiri fantasticesi se refera tocmai la toate aceste lucruri care sunt foarte adesea si obiecte de credinta.
In lumea cotidiana a constientului nu exista, desigur, nimic asemanator, adica, mai precis: pana in 1933, am putea spune ca numai unii psihopati au fost gasiti in posesia unor fragmente mitologice vii. Dupa aceasta data, lumea eroilor si a monstrilor s-a intins ca un foc pustiitor peste natiuni intregi, ceea ce a dovedit ca mitul si lumea sa stranie nu si-au pierdut nimic din vitalitate, nici macar in secolele ratiunii si luminilor. Daca in ziua de azi conceptele metafizice nu mai au putere de fascinatie, asta nu se datoreaza in nici un caz lipsei de arhaism si primitivitate a sufletului european, ci exclusiv faptului ca simbolurile de pana acum nu exprima acele lucruri rezultate din evolutia crestina multiseculara a constiintei care, venind din inconstient, isi cer acum dreptul de a se exprima. Este vorba de un adevarat antimimon pneuma, un antispirit de aroganta, isterie, confuzie, amoralitate criminala, de surogate de arta, de balbaieli filosofice si escrocherii utopice, numai bune sa indopi cu ele en gros pe omul maselor de azi. Asa arata spiritul postcrestin!” (Antologie- Puterea Sufletului – Prima parte – Editura „Anima”, 1994)
Idee: setea de cunoastere si de mistic a omului a facut ca, in prezent, sa existe mai multe forme de „decriptare” a mesajelor crestine „multiseculare” cum le numeste Jung. Dar oare ele reprezinta cu adevarat profundul insteles al simbolurilor sacre? Cert este ca oameni inghit pe nemestecate orice li se serveste, tocmai pentru a-si domoli setea de mistic. Iar rezultatul este exprimat in ultima propozitie. Parte din vina le revine oamenilor Bisericii care inca trag cu dintii de adevarurile ascunse in cartile vechi. Dar, pentru ca nu au nici un interes sa scaota la lumina ceea ce exista, le convine existenta speculantilor! Le convine de minune!
Sa va fie de folos!
Andreea
Cat adevar.
Mihaela