Zilele acestea există o dezbatere intensă, dezorganizată, despre participarea copiilor la protestele de stradă. Dintre toate reproșurile invocate, am să aleg acum doar unul.
Am auzit-o acum două săptămâni, într-o emisiune în direct, pe Lidia Fecioru, o cetățeană care lucrează cu oamenii, acuzând părinții care merg cu copiii la proteste. Spunea (citez din memorie): „cum să duci copiii în stradă și să-i înveți că există hoți și ură? Trebuie învățați că există doar bine:” Această afirmație dovedește o carență în cunoștințe elementare de psihologie și a stadiilor de dezvoltare umană.
Cu mulți ani în urmă am citit cartea „Dificultatea de a trăi” a psihanalistei Francoise Dolto, a cărei activitate a fost concentrată pe psihanaliza copiilor și a adolescenților. Printre aspectele descrise este și cea a tendinței copiilor de a fura. Este o etapă în dezvoltarea copiilor, între 3 și 5 ani, în care cei mai mulți părinți se confruntă cu această „pornire” a odraslelor lor.
Dolto explică că este o formă de manifestare a unei tendințe de omnipotență, firească, naturală, specifică ființei umane. Funcție de reacția părinților la această pornire internă a copiilor, ea se diminuează, este înțeleasă și integrată armonios în structura psihică a adultului, sau duce la patologii grave, printre care și tulburarea de personalitate anti-socială.
Copiii mici tind să „fure” (să-și însușească) obiecte pentru a-și testa puterile, pentru a-și testa părinții. În unele cazuri, este o formă prin care își manifestă revolta față de un părinte (pentru lipsa de atenție, pentru o atitudine rece sau dură, împotriva agresivității verbale sau fizice). În astfel de cazuri, este modalitatea de a descărca furia pe care o acumulează din neputința de a riposta.
Între 3 și 5 ani este perioada în care, după ce i s-au pus niște limite, copilul mic încearcă să le încalce, „în amintirea” perioadei în care dacă plângea părintele făcea ca lucrul care îl supăra să dispară.
Copiii nu sunt niște îngerași nevinovați. Până la dezvoltarea capacității de analiză, stau sub „zodia impulsurilor”. Pe măsură ce cresc realizează că nu pot face și spune orice, pentru că vor suporta consecințe. Cu cât mai mult se vorbește cu copiii, cu cât mai mult li se explică lumea pe măsură ce situațiile sunt mai complexe, cu atât mai repede și mai frumos se dezvoltă și înțeleg viața în comunitate, drepturile pe care le au ca și copii, limitele pe care nu trebuie să le depășească.
Dolto sugera părinților cu care lucra, ca în momentele în care copiii fură ceva (fie la grădiniță, fie într-un magazin, acasă sau în vizită) să ceară copilului, calm, fără comentarii, dar ferm, să pună lucrul de unde l-a luat. Se întorc împreună în locul unde s-a produs evenimentul, în caz că nu a fost sesizat imediat, iar copilul trebuie să îndeplinească ceea ce i s-a cerut. După ce această etapă este îndeplinită, se discută cu copilul despre ce a făcut, care a fost motivația lui și care sunt soluțiile prin care el poate obține ceea ce își dorește. Fără ceartă, deoarece copilul care a furat un obiect poate înțelege că gestul său este unul care este condamnabil și are consecințe. El nu are conceptul de furt până atunci, sau dacă îl are (de la desene animate spre exemplu), nu înțelege gravitatea unui astfel de gest.
Dolto a observat că o astfel de abordare a dus la încetarea unui astfel de comportament în proporție de 100%. Nici un copil nu a recidivat. Dimpotrivă, au fost primii care au sesizat atunci când cineva încerca să fure.
Așadar, pentru cei care se îngrijorează de faptul că cei mici care au fost la proteste știu ce este acela furt, că el este pedepsit sub o formă sau alta, că oamenii mari care fură ajung la închisoare și că nu este normal acest lucru, le recomand cartea lui Francoise Dolto. Și să nu se îngrijoreze, cel puțin din acest punct de vedere, cei mici știu exact despre ce este vorba. Participarea la proteste împreună cu părinții lor nu le pângărește mintea. Dimpotrivă, le-o dezvoltă.
P.S.: Știți poezioara „Cățeluș cu părul creț”? Poezioara care se spune din generație în generație de ani de zile? Ei bine, aceasta îi învață pe copii să fure și să mintă. Poate ar trebui interzisă!
P.S. 2: Imaginea este una plină de satiră dar de care copiii știu pentru că, nu-i așa, Amintirile lui Creangă sunt parte din lecturile copilăriei fiecăruia dintre noi. A fost surprinsă la protestele de la Iași.
Puţine lucruri sunt cele care mă tulbură până la revoltă! Unul dintre ele este violenţa verbală şi fizică împotriva copiilor. Am să vă spun o poveste reală, pe care am aflat-o astăzi de la mama unui băieţel până în 10 ani, abuzat la şcoală de o învăţătoare şi am să vă spun ce este de făcut într-o astfel de situaţie, sfaturi primite de la un avocat. Faptele sunt modificate puţin, din dorinţa de a proteja identitatea personajelor, dar problema este aceeaşi.