Discretia

darDe la o vreme subiectul “discretie” imi da tarcoale.

Am o prietena care mi se plangea in urma cu cateva luni ca “eu am vise, nu grandioase de genul: casa nu stiu de care si masina scumpa, dar am visele mele. Mi se implinesc, dar nu apuc niciodata sa ma bucur de ele pentru ca mereu se intampla ceva care imi schimba starea de bucurie intr-o tristrete profunda”.

Acest tip de “plangere” am mai auzit-o de-a lungul timpului la mai multi oameni, prieteni sau cursanti. Si mi-am amintit ca a fost o vreme cand pana si eu am trait acest lucru. Si cand am “patit-o” am investigat. Cu unul dintre sfatuitorii mei de suflet, am “investigat” care era sursa nefericirii. Mi-a fost greu sa accept ca aceasta era invidia pe care o traiau “inconstient” oamenii care imi vedeau fericirea intiparita pe fata sau imi vedeau manifestarile de fericire: exuberanta, veselie, bucurie. Si acesti oameni, aparent, aveau tot: casa, familie, masina. Adica viata “perfecta”.

La vremea respectiva nu prea gaseam “raspuns” pentru acest gen de situatie. Nu vedeam o rezolvare si nici nu mi se parea corect ceea ce se intampla. M-am revoltat, exact cum se revolta fiecare persoana pe care am intalnit-o cu acest tip de “experienta”. In timp, continuand sa ma “impiedic” de ele si in propria viata dar si in viata celorlalti, am realizat ca oamenii nu stiu sa se bucure de fericirea celorlalti. Oamenii nu inteleg de ce un om poate fii fericit “doar” pentru ca intr-o zi cineva i-a zambit, sau i-a admirat ochii sau i-a spus un cuvant frumos.

Unii considera ca idealurile in viata sunt: casa, masina, copii, statut social, cariera. Si cam atat.

Citește