În timpul campaniei pentru Casa Albă la mai multe posturi de televiziune americane și în mai multe ziare apărea Mary L. Trump vorbind despre unchiul său, președintele SUA. Am căutat pe internet și am găsit un interviu despre cartea pe care tocmai o lansase, interviu în care făcea apel la specialiștii în domeniul sănătății mentale să iasă și să vorbească despre patologiile vizibile ale lui Donald Trump.
Cartea am primit-o de la „Moș”, iar azi nu m-am lăsat până nu am terminat-o. Mary L. Trump are o licență și un master în Limba Engleză și Literatură Comparată, licență și doctorat în psihologie. Am citit scurta ei prezentare când eram pe la jumătatea cărții, pentru că m-am trezit că sunt absorbită de lectură; că sunt cu ochii minții în locurile și situațiile pe care le descrie, iar asta doar talentului său. Mărturisesc că m-au scos din ritm greșelile de tehnoredactare și îmi tot venea să pun mâna pe telefon să sun la editură să le spun să schimbe corectorul.
Mary L. Trump este fiica fratelui mai mare al lui Donald Trump, cel care a fost prima victimă a bunicului său, Fred Trump, cunoscut investitor imobiliar american. Mary reconstruiește din amintirile sale, ale mamei sale, ale bunicii și mătușilor sale atmosfera din familia Trump. Identifică principalele cauze ale disfuncționalităților din relațiile dintre ei în lipsa îndelungată a bunicii sale din viața copiilor din cauza unei boli care i-a pus viața în pericol la scurt timpdupă nașterea celui de al cincilea copil. Dar și în incapacitatea bunicului său Fred de a fi un tată bun pentru copii, de a empatiza cu suferința soției și cu durerea și spaima copiilor că își vor pierde mama.
Cei cinci copii ai familiei Trump, dintre care Donald a fost al patrulea născut și care avea 2 ani când mama sa a fost internată pentru o lungă perioadă de timp, au trăit un dublu abandon: cel al mamei spitalizate și cel al tatălui preocupat mai mult de a face bani, pentru care lucra 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Pentru Fred Trump durerea era o slăbiciune, suferința era o slăbiciune, empatia era o slăbiciune. Tot ce putea fi o urmă de umanitate era o slăbiciune. Mary L. Trump arată cum Donald a învățat de mic să fie arogant, disprețuitor, bully cu ceilați, nu ca mecanisme de apărare în fața durerii, ci ca mod de a fi care să-i aducă aprecierea și recunoașterea tatălui.
Întreaga carte argumentează de ce Donald Trump nu este nimic altceva decât propriul său produs de marketing în care tatăl său a pompat milioane și milioane de dolari. El nu este și nu a fost niciodată „un om de afaceri de succes”. Dar întregul mecanism de suprviețuire psihică pe care l-a dezvoltat în copilărie l-a perfecționat continuu reușind să păcălească bancheri, oameni de afaceri și politicieni până în momentul în care aceștia nu mai puteau să dea înapoi, ci cel mult să gestioneze situațiile de criză astfel încât să nu piardă și încrederea în instituțiile pe care le conduc, nu doar banii.
Sunt în carte pasaje care păreau să descrie politicieni români foarte vizibili în ultima perioadă. Mi-ar plăcea să pot scrie fără rețineri care sunt cei care sunt doar produse de marketing și care au prea puțin de a face cu politica și cu interesul real față de cetățeni. Dar poate că deocamdată e mai bine să îi lăsăm să vedem ce fac și mai ales cum fac.
Dar nu pot să nu mă gândesc la sănătatea mentală a celor care ne cer să avem încredere în ei și să îi votăm. Cum putem identifica care dintre ei neagă și disimulează realitatea? Pentru că nu avem acces la istoriile lor de familie. Cea mai la îndemână variantă este aceea de a avea noi o capacitate de discernământ suficient de sănătoasă încât să punem în comparație realitatea cu declarațiile pe care ei le fac. O alta ar cere mai mult efort și timp să analizăm evoluția personală, profesională, politică a fiecăruia și să vedem cât din cele declarate public sunt reale. Cum ar fi, spre exemplu, informațiile despre studii, diplome etc.
Este adevărat că nu putem face o prezentare clară și lucidă precum a făcut Mary L. Trump în cartea sa „Prea mult și niciodată destul”, nefiind în proximitatea liderilor pe o perioadă atât de lungă; practic de o viață. Dar dacă reușim să dezvoltăm „organul” nostru numit psihic suficient de mult, vom reuși să distingem între podusele de marketing de pe scena politică și cei cu adevărat interesați să producă schimbări în viața politică și în viața societății.
Mary L. Trump face o adevărată prezentare clinică de caz și poate că avem nevoie să fie mai multe de acest fel înainte de alegeri. Și asta mă duce cu gândul la o discuție despre sănătatea mentală și propunerea ca cei care candidează să treacă printr-o evaluare psihologică/psihiatrică.
Este un demers care nu poate fi pus în aplicare pentru că ar încălca în primul rând dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Apoi ar încălca confidențialitatea actului medical și dreptul la intimitate.
Dar ce cred că s-ar putea face este aducerea pe agenda publică a sănătății mentale în general. Dezbateri pe teme ce țin de sănătatea mentală ar putea crește interesul pentru propria analiză, care va duce la o dezvoltare a „organului” numit psihic care are capacitatea de a detecta minciuna, disimularea, frica, aroganța, înșelătoria, dar și grija, iubirea, empatia, umanitatea genuine.
Donald Trump, după cum reiese din carte, suferă de mai multe tulburări psihice care, pe fondul eșecului din alegeri, se pot agrava. Iar până în 20 ianuarie, când va trebui să părăsească Casa Albă, mai e.
Un interviu Mary L. Trump puteți citi aici.
Cartea o găsiți aici.