Aceasta-i întrebarea la care se caută răspuns zilele acestea în spațiul virtual.
Să privim la istoria de viață a unei ființe umane. În primele luni de viață bebelușul cunoaște lumea prin intermediul gurii. El recunoaște sânul și pielea mamei în acest mod. Apoi cunoaște textura obiectelor și a mâncării. Gura este primul organ care îi oferă plăcere și neplăcere totodată. În primii trei ani de viață, copilul caută afecțiunea și prin sărutul scurt pe care îl schimbă cu părinții săi. Dacă nu i se va oferi, va trăi acest lucru ca pe o respingere. El nu are noțiunea de sexualitate matură, după cum bine descria Freud în teoria sa. Sexualitatea reproductivă este doar în mintea adulților. În acești primi ani, copilul, fie el băiat sau fată, are nevoie să poată simți că își poate seduce părinții. Inițial mama, apoi tatăl, iar mai târziu doar părintele de sex opus.
În perioada oedipiană această recunoaștere a capacității de seducere este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. Adultul, singurul, este cel care aduce sexualitatea reproductivă în relația cu copilul său. Dacă va simți jenă sau vinovăție asta va transmite prin gesturile sale. Iar copilul va înțelege că ceea ce face el este greșit. Și în interiorul minții va rămâne cu „amintirea afectivă” că seducția este ceva greșit.
Aș fi înclinată să spun că dincolo de 7 ani nu trebuie să permitem ca pupăturile pe gură să se întâmple între părinte sau copil. Dar dacă așa ar trebui făcut, măcar să nu o facem abrupt.
În copilăria mea, am condus mulți membri ai familiei la gară. Și tot cam pe atât i-am aștept. Cred că aveam vreo 12-14 ani când, conducând sau așteptând pe cineva, am fost martora unei scene. O mamă își conducea copiii, o fiică și un fiu, la trenul ce urma să-i ducă la facultate. Vorbeau foarte blând unii cu ceilalți și îmi amintesc că păreau să aibă o relație foarte frumoasă. Când s-a dat ultimul semnal de îmbarcare, cei doi copii, fiica și fiul, și-au luat rămas bun de la mamă sărutându-o pe gură. Atunci am fost uimită. Acum, privind în urmă, îmi dau seama că nu era nimic pervers, ci foarte multă tandrețe și grijă. Era imaginea mamei universale ce-și hrănește puii, de această dată nu cu hrană materială, ci cu dragoste.
Este oare bine ca în și după perioada oedipiană să mai fie pupați copiii pe gură de proprii părinți? Un răspuns cu da sau nu ar fi prea simplu, prea general și ar frustra mulți dintre cititori. După perioada complexului lui Oedip Freud spune că urmează perioada de latență, care pregătește intrarea în adolescență când, din punct de vedere psihic, se reiau stadiile de dezvoltare ale sexualității, dar de această dată interesul nu mai este îndreptat spre părinți, ci spre alte persoane, de aceeași vârstă, din anturajul copilului devenit adolescent.
Și totuși, nevoia de a obține afecțiune și confirmare prin astfel de gesturi intime, rămâne ascunsă în psihicul copilului. Îmi vin în minte două exemple.
O mamă de băiat, îmi povestea cum fiul său de 10 ani într-o bună zi a venit spre ea cu brațele deschise și cu fața zâmbitoare. A privit-o în ochi și s-a întins să o sărute. Ea i-a luat fața în mâini și privindu-l cu tandrețe i-a spus: „Acum ești mare. Salvează-ți sărutul pentru o fată pe care să o iubești, așa cum mama și tata și le salvează unul pentru celălalt. Ești fiul meu și te iubesc ca o mamă!” Apoi l-a sărutat pe frunte și l-a ținut strâns în brațe. De atunci, el nu a mai încercat o astfel de confirmare, dar își întinde fruntea spre ea să o sărute. Mama îmi mărturisea că a simțit că în el se naște acel fior specific preadolescenței. Dar nu a simțit nici rușine, nici vinovăție pentru că fiul ei a ales-o în acel moment să îl confirme ca bărbatul ce va deveni.
Al doilea caz pe care îl am în minte este cel al unui psihanalist care povestea ce sentimente trăia văzându-și fetița crescând. Cum pe măsură ce anii treceau trebuiau să renunțe la multe dintre jocurile lor intime și afectuoase. Iar când a ajuns la adolescență a privit-o și și-a spus „uite o femeie frumoasă care nu va fi niciodată a mea.” Iar modul în care a privit-o i-a oferit fetei confirmarea de care avea nevoie ca viitoare femeie.
Este adevărat că părinții pot perverti copiii, încercând ei să obțină de la copii acel tip de intimitate pe care nu-l obțin de la partener, sărutându-i forțat pe gură. Dar să nu uităm că mamele care alăptează simt excitație. O excitație erotică, a cărei polaritate doar ele o pot schimba. Dacă se simt vinovate pentru asta, vor transmite vinovăție. Dacă se simt rușinate vor transmite rușine. Dar dacă transformă plăcerea erotică în plăcerea de a hrăni atunci transmit bebelușului iubire și siguranță.
Părinții pot perverti mintea unui copil doar atunci când ei înșiși, necunoscând manifestările și nevoile copilului, din fiecare etapă de dezvoltare, și le trec prin filtrul sexualității reproductive, față de care au propriile lor anxietăți, le transmit că seducția este rea, vinovată, rușinoasă.
Părinții echilibrați, coerenți cu ei înșiși, își vor pupa copiii pe gură și nu-i vor perverti. Și, de regulă, fiecare relație este unică, contextuală și ar trebui tratată ca atare. Dar întotdeauan trebuie să știm că în fiecare etapă de dezvoltare psihică a copilului sărutul pe gură pentru el are un sens și o semnificație de care trebuie să ținem cont.