Ideea de a scrie despre altruism a apărut după ce am văzut mini-seria „The Night Manager”. Tot cu Hugh Laurie, de această dată în rolul unui filantrop și comerciant de armament e război. Seria, bazată pe romanul cu același nume, urmărește firul răzbunării managerului de noapte al unui hotel din Cairo, pentru moartea unei femei de care s-a îndrăgostit, și care fusese amanta fiului celui mai puternic om din stat în Egipt.
Cum spuneam, Hugh Laurie joacă rolul filantropului, om de afaceri prosper, cu o iubită tânără și frumoasă, și care este preocupat de soarta imigranților sirieni, aflați în taberele din Turcia. Aceasta este activitatea din lumina reflectoarelor. În spatele camerelor își câștigă existența traficând armament greu, afacere în care este implicat, după cum reiese din poveste, cu guvernele UK și USA.
Și cum am ajuns la altruism? Într-una din secvențele din film, eroul se fotografiază în vizită într-una dintre taberele din Turcia, alături de imigranți, afirmând că este parte din program, esențial pentru presă, dar și pentru partea a doua a acțiunilor sale din această zonă a lumii. Cu alte cuvinte, face fapte bune pentru cei față de care viața a fost mai puțin darnică, pentru a da „de mâncare presei”, mutând atenția față de adevăratele sale intenții.
Altruismul este, conform definiției din DEX, o atitudine morală sau sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora. Precum și o doctrină morală care preconizează o astfel de atitudine. Filantropie, tot conform DEX, este acțiunea de binefacere întreprinsă în folosul oamenilor săraci.
Dacă privim conceptul, dar și povestea seriei, din perspectivă psihanalitică, am putea spune că altruismul și un anumit tip de agresivitate distructivă, izvorât din lăcomie, sunt două fețe ale aceleiași monede. La suprafață, în „văzul lumii”, avem o persoană altruistă, dedicată faptelor de caritate, preocupată de problemele celor mai puțin „norocoși” decât ea. Dar în adâncurile inconștientului său este mânată de multă cruzime și dorință de distrugere. Altruismul este, astfel, o modalitate de a ține sub control tendințele agresive și de lăcomie, inconștiente. Nevoia de a ascunde pornirile interioare duce la manifestări de bunătate și compasiune, dar adesea false. Parafrazându-l pe Freud, un om aflat doar în lumină, ascunde mult întuneric, și cel mai adesea este extrem de periculos.
Cititorului i-ar putea veni în minte nume de persoane și personalități actuale care corespund descrierii. Și nu ar greși aproape deloc. În aceste vremuri este simplu ca cineva să joace în fața reflectoarelor rolul omului bun, ascunzând cu mare precizie aspectele întunecate și distrugătoare din sine. Însă, la o privire mai atentă, chiar și acestea sunt date de gol. Pentru că, întocmai precum în cazul personajului rău din „The Night Manager”, lăcomia îl va face să piardă din vedere detalii pe care o minte clară, nepătimașă le va observa și le va folosi.
Principiul creștin spune că atunci când faci un bine „nu trebuie să știe dreapta ce face stânga”. Adică făcând un bine, nu trebuie să o faci în văzul tuturor. Pentru că cine procedează așa, cade în capcana vanității. Și nu mai este nici pe departe o persoană altruistă. Ci doar o persoană care are ceva de ascuns, cel mai probabil niște emoții arhaice, precum ura și lăcomia.