A fost o data o femeie ce traia in mijlocul unei paduri de care oamenii se fereau. Pana si cei mai curajosi barbati ai urbei din apropiere se temeau sa intre in ea de unii singuri. Se spunea ca e plina de spirite ce ii fura pe cei care nu sunt atenti. Exista printre batrani legende despre copii care au intrat la joaca in padure si nu s-au mai intors, barbati care dispareau in drum spre casa sau femei care daca paseau in interiorul ei se intorceau lipsite de puterea de a mai avea urmasi.
Aceasta femeie, nici tanara dar nici batrana, isi avea locuinta intr-o poienita inconjurata de flori si de iarba deasa. In fiecare dimineata se trezea cu zambetul spre Soare. Apoi, toata ziua batea padurea in lung si in lat ocrotind animalele, punandu-le mancare si ingrijindu-le cand erau in suferinta. Intreaga padure ii era casa si toate vietuitoarele din ea ii erau familia. Nu mai stia de unde a venit si care ii erau parintii. De cand se stie era acolo in padure. Si isi proteja familia cum stia mai bine, speriind adesea oamenii care incercau sa intre in casa ei si in familia ei cu intentii rele. De cand traia ea in padure, nici un copac nu a mai fost taiat si nici un animal nu a mai fost vanat. Si i s-a spus Femeia Fantoma, pentru ca nimeni nu o zarise cu adevarat, dar toti ii simteau prezenta.
Intr-o dimineata de vara, pe malul paraului care trecea prin padure, si pe care il includea in traseul zilnic, a vazut un cos, nici prea mare, nici prea mic. In timp ce se indrepta sa vada ce-i cu ciudatul obiect isi punea intrebari despre cum ar fi putut aparea acolo, si nici un animal sa nu-i fi dat de veste ca exista un musafir nepoftit.. Cand a ajuns in dreptul lui, a observat ca in interior era un pui de om, infasurat intr-o paturica calduroasa, care dormea linistit, leganat usor de apa ce trecea vartos peste pietre. Ridicand cosul de pe jos, a observat sub mica fiinta o bucata de hartie. A scos-o si a citit uimita: